Oamenii de sub paşii mei

Ce să zic. Mai bine n-aş mai zice nimic. Toate cuvintele mele se disipează, neajungând nicăieri sau ajungând nicăieri sau dracu ştie. Tocmai ăsta e destinul lor de azi. Înainte, cuvintele trebuiau să ajungă la destinatar, era o chestiune de viaţă şi de moarte. Acum nimănui nu-i pasă. Fiecare e cu propria sa persoană, fiecare se alienează zilnic mai mult decât în ziua precedentă, procesul fiind inconştient. Fiecare crede că are mulţi prieteni, în care se poate încrede, dar de fapt totul este o iluzie, prietenii sunt puţini şi ăştia puţini sunt împrăştiaţi în cele patru zări.

Credeam că mi-a fost prieten/ă, se tot aud ecouri de pretutindeni, care de fapt nici măcar nu sunt auzite de nimeni. Ele doar există în ele însele, pentru ele, că doar şi ele sunt alienate, iar noi oamenii le intuim prezenţa fără să ne lăsăm duşi de intuiţie până la ele, să le eliberăm, să le auzim şi să le dăm voie să trăiască şi în altă parte decât în interiorul propriilor lor unde sonore.

Cum vrei să trăieşti? Cum vrei să-ţi duci la finish viaţa asta surdă înconjurată de voci? Da, e ca şi cum ai fi într-un cimitir şi-ţi imaginezi toate vocile tuturor oamenilor de-acolo de sub paşii tăi  susurând prin tenebrele gândului. Pleci scăldat în fiori reci.

Cred că de-aici i se trage principala ei caracteristică, aceea de a fi rece ca un gheţar sau chiar recele absolut. Mă refer la moarte…Şi ce dacă.

Cum vrei să cunoşti oameni noi când nici un om nu e nou. Toţi se infiltrează printre pietrele râului care-ţi curge prin vene, ca mai apoi să iasă printr-o fisură inutil de mică. Totu-i o trecere a fiecăruia prin fiecare fără a lăsa nimic în nimeni, nici o urmă, poate doar o vagă impresie că cineva e sau a fost pe-acolo, asemănător apei care trece peste o piatră o zi, nu observi piatra schimbată, ci doar ştii că apa a trecut peste ea.

Cum vrei să începi ceva când obstacolele nu există, când nimeni nu încearcă să te oprească, când nimeni nu-ţi dă nici un imbold, când nimeni nu există şi îţi dai seama înainte de-a adormi că întreaga lume e populată doar de tine şi că e groaznic de plictisitor să fii singur.

Cum vrei să trăieşti?

A trăi azi e sinonim cu a fi singur printre oameni………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Gata. Ajunge! Să revin la viaţa mea. Ce risipă de lumină este dincolo de geamurile camerei mele!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s