Sunt un animal evoluat

Sunt un animal evoluat care-şi trage rădăcinile din bacterii. Merg pe stradă în două picioare şi ura mocneşte-n mine când văd patrupedele care-mi ies în cale legate cu lanţuri. Orice om şi-ar dori un exemplar viu în cuşca lui de acasă. Preţul ridicat cu care sunt comercializate ne provoacă multora dintre noi frustrare. De la înălţimea gândurilor mele pot privi dincolo de orice barieră, dincolo de orice piscuri. Am două degete opozabile cu ajutorul cărora creez tot felul de minunăţii. Mă uit la semenii mei, cum umblă alături de mine pe marile bulevarde şi simt un val de căldură în tot trupul, fiori inexistenţi în alte trupuri de mamifere: suntem indestructibili ca specie. Strivesc gândacii, calc peste tot ce nu e uman. Privesc adesea cerul, cerul albastru ca cearceaful meu de mătase şi văd pe el norii care nu-mi vor tulbura plimbarea dacă eu le ordon asta, văd păsări ce zboară-n neştire, fără să fie conştiente de actele lor involuate şi ştiu că ele vor dispărea din calea mea dacă îmi voi îndrepta forţele într-acolo, văd avioanele care brăzdează văzduhul şi mă salută pline de mândrie cu forţa lor inegalabilă, văd norii, da, norii care mă sufocau azi-noapte în vis. Coborâseră peste mine. Nu mai aveam aer. Şi m-am trezit înspăimântat. Oare este posibil una ca asta. Norii să aibă curajul de a se pune cu fiinţele supreme. A fost doar un vis pe care l-am trecut cu vederea repede. Visele sunt nişte inepţii ale minţii ce trebuie înlăturate degrabă.

De fiecare dată când mă trezesc dimineaţa în patul meu măreţ, mă cuprinde o poftă de a trăi şi de a împânzi pământul cu urmaşi care să ducă mai departe ceea ce geniul uman a început, o dorinţă de a-i educa în spiritul valorilor imuabile, ca ei să-şi găsească întotdeauna izvorul în mijlocul lor ori de câte ori vor avea nevoie de Inspiraţia  Superioară . Da, vreau să am copii, mulţi copii. Vreau să-mi văd specia crescând tot mai mult, dezvoltându-se cu viteze cosmice, ocupând tot ce n-a fost ocupat vreodată de predecesorii noştri. Proiectul trebuie să continue. Trebuie să ajungem acolo unde doar imaginaţia a ajuns. Iar imaginea noastră despre viitor este colosală. Ca un uriaş fioros care calcă peste tot ce-l împiedică să ajungă la destinaţie. Peste tot ce-i stă în calea îndeplinirii proiectelor sale. Copiii sunt viitorul nostru. Ei vor desăvârşi cu siguranţă ceea ce noi am fost incapabili, datorită timpului.

Timpul, da, timpul, acest mare obstacol pentru geniul uman. El reprezintă provocarea cea mai serioasă. Trebuie îmblânzit. Omul a reuşit cu toate celelalte forme de viaţă, cu stihiile naturii… Cu orice i-a trecut lui prin minte. Însă nu şi cu timpul. Moartea trebuie supusă! Iar o dată cu asta omul va fi zeul acela despre care vorbeau bătrânii.

Merg pe stradă, sunt un om fericit pentru că sunt om. Ce ar putea provoca mai mare fericire decât conştiinţa că sunt un om? N-am nevoie de altceva.

Din faţă vin alţi oameni, milioane de oameni, trotuarele s-au transformat în bulevarde enorme pentru a-i facilita omului libera circulaţie în condiţii mai mult decât optime. Nu văd ce ne-ar mai putea opri. Suntem prea mulţi pentru a putea fi subjugaţi. Mulţimea îmi oferă o siguranţă care îmi ridică orgoliul până la cer. Eu sunt mulţimea, iar mulţimea sunt eu…Prea mulţi pentru a fi opriţi. Prea mulţi pentru ca vreo javră venită din alte epoci să îndrăznească să ne mişte măcar un fir de păr.

Ne înmulţim rapid. Cu cât suntem mai mulţi cu atât vom fi mai mulţi.

În curând voi ajunge acasă. Casa mea în care îmi petrec mare parte din viaţă. Ce rost are să fiu afară când ştiu că întregul suflu al omenirii este în pieptul meu. Ei toţi au grijă de mine, chiar dacă nu mă cunosc personal. Nici nu e nevoie. Pentru că actul meu de identitate este însăşi specia din care mă trag. Este de ajuns să mă vadă om ca să mă pună în vârful piramidei sociale, piramida noastră fără vârf. Oricine poate ajunge acolo. Trebuie doar să îndeplinească o singură condiţie: să gândească ca noi, adică să fie om.

Iată fotoliul cald care mă aşteaptă supus. Iată câinele din cuşcă, un câine artificial desigur, menit să-mi amintească în fiecare clipă că eu sunt cel care are puterea. Eu sunt stăpânul lui. Eu l-am învins. Eu îl pot ţine închis oricât şi crede-mă, îl voi ţine o veşnicie. Câinele este simbolul sclavului etern dependent de om, îmblânzit de om, încătuşat de om. De câte ori îl privesc mă cuprind fiorii de superioritate despre care am învăţat că nu mai trebuie ignoraţi, ci preaslăviţi.

Deschid o carte. Cartea scrisă de mine. Este viziunea mea asupra lumii. Este punctul de plecare pentru oricine se consideră om. Fiecare om trebuie să aibă o viziune. Iar aceasta trebuie neapărat să fie conformă cu viziunea în vigoare. Ce ar mai fi cu acea persoană care ar avea o viziune stâlcită, diferită de marea viziune care ne-a adus pe culmile evoluţiei.

Citesc încă o dată sfârşitul, ştiind că mâine o voi reciti. Nici nu mai ţin minte de când recitesc cartea mea, viziunea mea. Aici sunt gândurile mele cele mai intime. Aici eu exist pentru că sunt om. Asta este ceea ce mă diferenţiează de câinele din cuşcă. Înainte de culcare voi pune electroşocul pe el iar el va schelălăi cu ecouri prelungi prin mintea mea obosită de atâta citit. Aşa trebuie să facă oricine înainte de culcare. Atunci e momentul când visele pot fi influenţate. Visele trebuie să reflecte realitatea, altfel sunt inutile pentru mine. Astfel am toate şansele să visez toate celelalte specii legate cu sârmă ghimpată electrică şi trimise cu forţa în iadul unde merită să stea o veşnicie.

Dorm. Visez o altă lume. Nu seamănă cu a mea. O fată tânără cu părul lung, lin şi roşcat îşi plimbă căţelul printr-un parc de pe vremuri. Mă priveşte în ochii mei duri şi-mi trimite un zâmbet cu buzele ei rozalii, apoi îşi vede de plimbare. Mă cuprinde furia. Scot din buzunar bastonul electric, îl setez la putere maximă, mă apropii de javra care miroase un rahat ieşit în cale şi o lovesc cu toată forţa pe care o posed. Nici n-a apucat să scoată un sunet, că a  şi murit. Fata tresare speriată şi începe să plângă cu lacrimi mari care cad pe hoitul împuţit. Imaginea lacrimilor ei îmi transmite un mesaj. Mă trezesc plin de transpiraţie. Obrajii îmi sunt umezi. Merg la baie şi mă uit în oglindă. Am plâns pentru prima dată în viaţa mea.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Sunt un animal evoluat&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s