Am pus-o…

…pentru că nu ştim să fim cumpătaţi, ne gândim numai la noi, „mâncăm” tot şi facem copii în acelaşi timp, fără să ne gândim că lor nu le mai lăsăm nimic, mai mult, facem copii pentru că „aşa se face” sau pentru că „aşa a lăsat Dumnezeu”, nu respectăm mâna care ne hrăneşte, ne credem indestructibili când de fapt suntem insignifianţi la scara Universului, ne credem mai deştepţi decât suntem şi, în consecinţă, tot ce nu e ca noi e involuat, tot ce nu e om e sub om, ceva de genu, nu ne gândim la moarte – de ce ne-am gândi când o întreagă giga-echipă de oameni de ştiinţă lucrează pentru nemurirea noastră şi noi credem în promisiunile lor, trăim prea mult în prezent pentru că suntem comozi, am uitat să supravieţuim, dacă am fi nevoiţi să trăim numai din puterile noastre personale am muri pe loc, sugem din pământul ăsta tot ce are şi nu dăm nimic în schimb, sub pretextul că geniile de noi vor inventa un înlocuitor pentru tot ce futem, dar nu e aşa, cu toţii o ştim şi continuăm să sugem bla bla bla samd…

Se va inventa ceva care să înlocuiască la fel de eficient tot ceea ce am „mâncat” ca nesătuii – asta e tot o Credinţă, cum e credinţa în Rai/Iad de exemplu… Momentan, suntem aici şi facem tot ce facem pentru că ni se bagă în cap că omul poate să trăiască indiferent ce ar face, iar dacă haleşte prea mult, nu-i nimic, Vom inventa un înlocuitor…pe care, dacă va exista, îl vom devora ca pe precedentul…până când?… Ce e de făcut? Se mai poate face ceva? Sistemul de faţă e cel mai puternic din istorie pentru că se bazează pe o libertate relativă şi pe interdicţii disimulate… Oamenii sunt prea comozi azi pentru a mai face revoluţii, ce să mai vorbesc de o revoluţie planetară. Oamenii sunt construiţi de sistem mult prea bine în spiritul individualităţii pentru a se mai uni pentru o cauză comună…

După mine şansele sunt ffff mici să se întâmple ceva benefic în timp util…

(…apropo, cine vrea copii într-o lume ca asta?)

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Am pus-o…&8221;

  1. Se pot schimba lucruri, dar nu în timp util. Schimbările la scară mică au nevoie de timp lung ca să se transforme în schimbări la scară mare – şi cam de asta e nevoie pentru a se întâmpla ceva care să ofere speranţe. Evident, şi la scară mică se pot schimba lucruri, dar schimbarea va evolua mult prea lent…
    Îmi plac schimbările de orice fel, ce vreau să zic e văd treaba asta ca pe o competiţie dintre un melc şi un ferrari:).

  2. decât deloc…

    Dacă ne gândim mereu la ce *nu* o sa functioneze nici nu vom fi vreodată suficient de motivați ca să ne apucăm de ceva, și-atunci într-adevăr vom pluti toți într-o letargie bleagă.

    Comparația între un melc și un ferrari e excelentă și optimistă. Ferrari funcționează cu benzină, și benzina se termină.

    Fabula cu țestoasa și iepurele o știi?
    Mereu mi-au plăcut țestoasele. Sunt tare perseverente.

  3. În fabula prezentului nu există nici un finish. Poate numai un sfârşit mare. Ştiu, ţestoasele sunt perseverente, dar oamenii nu sunt ţestoase.
    Chiar nu am vrut să fiu optimist, dar e fain ca ai găsit optimismul din pesimismul meu:).
    Dimpotrivă, trebuie să ne gândim la ce nu o să funcţioeze, pentru a ştii ce să prevenim.

  4. „trebuie să ne gândim la ce nu o să funcţioeze, pentru a ştii ce să prevenim.”
    Asta-mi amintește de altă poveste. Aia de Creangă, în care babele se văicăreau uitându-se la drobul de sare de pe sobă care, dacă venea pisica și îl împingea, ar fi căzut pe copilul care dormea lângă sobă.

    Știm deja că sistemul așa cum e el acum nu funcționează. Nu mai avem cum să prevenim, pentru că deja se întâmplă. Pisica e deja lângă drobul de sare. Sistemul se autodistruge, și bine că e așa. Eu mă refer la a propune și a face ceva în schimb. Să mutăm naibii copilul de lângă sobă. Și când e vorba de ceva nou, n-ai de unde să știi dacă va fi ok sau nu dacă nu încerci.

    Oamenii ar avea ce să învețe și de la țestoase.
    După orice sfârșit vine un început, nu?
    Știu că n-ai vrut să fii deloc optimist.

  5. …Vine un nou început, dar noi n-o să-l mai prindem.

    Copilul este prea mare şi neastâmpărat ca să-l mai putem muta după bunul nostru plac, pentru a-l mai învăţa despre pericolele care-l pândesc. Când era mic şi puteam să-l mutăm de lângă sobă n-am făcut-o. Acum e niţel mai greu, pentru că a crescut şi alegerea lui e să stea sub drob. Aici nici nu mai e vorba de pesimism e vorba doar de o stare de fapt. Cam asta se petrece…

    În plus, prin medoda convingerii că sistemul x sau y este mai bun decât ăsta de faţă nu cred că merge. A informa este una. A convinge e ineficient.

    Oamenii, în urma informaţiei aleg, fac aia sau aialaltă. Oamenii sunt comozi. Nu vor să trăiască decât pentru ei. Şi se lasă convinşi doar de soluţiile cele mai comode de a trăi. Prezentul e important. Ce va fi e doar o conversaţie la o cafea, atunci cand n-au altceva de vorbit. În rest prezentul e bun.

    Ce, nu suntem convinşi că s-ar putea să se întâmple scenariile x şi y, dar că până la urmă totul va fi ok? Sau dacă totul nu va fi ok, atunci omul se gândeşte, oricum eu n-o să mai fiu atunci. Oricât ne-am bate cu pumnii în piept că nu suntem egoişti, suntem din pct ăsta de vedere. Nu ne putem transpune în generaţile ce vor urma şi să acţionăm în consecinţă ca şi cum pielea noastră ar fi în joc. Nimeni nu poate, nici tu, nici eu, nimeni.

    Dacă am fi 100% convinşi, informaţi că se va întâmpla ceva iremediabil cu tot ce ne înconjoară, nu crezi că abia atunci s-ar pune în mişcare ceva? Adică să ştim că pielea noastră e în joc şi nu a generaţiilor viitoare. Să ştim fără urmă de îndoială că pielea noastră e în joc şi nu doar că poate şi iar poate să se întâmple nu ştiu ce scenariu apocaliptic din nu ştiu câte scenarii apocaliptice.

    Omul trăieşte pentru el. Nu dă doi bani pe ce va fi după ce moare. Şi la urma urmelor de ce ar mai da dacă după moarte este mâncat de viermi şi gata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s