CEL MAI MAAARE MOL!!!

Lume, lume!!!!!

S-a deschis CEL MAI MAAAAARE  „MOL”…

Dacă de-abia acum aflaţi de ştirea asta MAGNIFICĂ, înseamnă că aţi pierdut startul.

Dar nu-i nimic. Există şi ziua de mâine. Nu disperaţi.

Din păcate nu veţi putea să le povestiţi nepoţilor despre minunata deschidere a CELUI MAI MARE MOL.

Din păcate aţi mai pierdut inedita experienţă de a vă petrece dimineaţa înghesuit între miile de oameni care au aşteptat cu sufletul la gură ca porţile hedonismului să se deschidă.

Din fericire în maxim un an se va deschide un alt CEL MAI MAAAAARE MOL, cine ştie pe unde.

aşa că:

NU DISPERAŢI!

O SĂ FIE bine…

AICI, UN FILMULEŢ FOARTE INTERESANT DESPRE ADEVĂRATA VIAŢĂ – A FI CUMPĂRĂTOR PÂNĂ-N MĂDUVA OASELOR.

SAU  „LA MOAŞTELE SFÂNTULUI MOL”

Întrebări:

De ce stă lumea în faţa „molului”?

Reduceri?

Pentru că e un mol nou?

Pentru că nu are altceva mai bun de făcut?

De plictiseală?

Pentru că e cel mai mare?

Pentru că molul e frumos?

Pentru că fiecare om care a trecut pe acolo  s-a hotărât să se alăture şi el din solidaritate, văzându-şi confraţii adunaţi?

Pentru că suntem o naţiune în care singura bucurie care ne-a mai rămas este deschiderea unui nou mol?

dacă se poate să fie cel mai mare.

Pentru că molul ne oferă tot ce nu ne-a oferit regimul comunist, mai exact Ceauşescu?

ceauşescu nu făcea moluri, de-aia mergem în moluri?

Pentru că…nu mai ştiu de ce…Cine ştie, să mă lumineze şi pe mine…

Ce mici suntem!

Şi ce mari ne credem!

Un punct care se dizolvă în masa Universului.

Priviţi de la distanţe cosmice, nu mai existăm.  Suntem doar ce este totul. Un întreg mare şi misterios. Ne contopim cu universul. Dacă s-ar uita cineva la noi de la zeci de milioane de ani lumină ar mai fi ceva viu în momentul în care lumina ar ajunge la observator?

Suntem aşa de mici în infinitul necuprins, încât am putea foarte bine să fim o simplă iluzie.

Ne credeam centrul Universului şi deodată s-a descoperit că nu e aşa, acum credem că putem să distrugem orice şi apoi să uităm că am distrus, mergând mai departe în proiectul invincibilităţii noastre…

Suntem mici. Orice e mic la scara Universului, dar nimic nu există pe degeaba. Nici chiar o iluzie… Totul are un scop şi o influenţă asupra vecinătăţii, chiar dacă unele scopuri sunt aşa de subtile încât nu am reuşit să le descoperim încă. Orice acţiune modifică, transformă. Noi ce facem? Cum ne transformăm? Cum transformăm? Cum participăm la transformare? Cu ce gânduri?

Dacă ne credem buricul pământului, cu siguranţă nu suntem şi buricul Universului, deci aspectul ăsta nu prea are importanţă la scara asta. Altceva trebuie că e mai important decât părerile noastre grandomane despre noi înşine. Altceva contează. Când o să fie limpede pentru toţi ceea ce contează, atunci vom avea o oarecare importanţă în procesul cosmic.

Partea ascunsă

FANTÁSTIC, -Ă, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu există în realitate; creat, plăsmuit de imaginație; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatură fantastică = gen de literatură în care elementul preponderent îl constituie imaginația, irealul. 2. Care pare o plăsmuire a imaginației; p. ext. extraordinar, grozav, de necrezut. ♢ (Adverbial) Produs fantastic de scump. 3. (Despre oameni) Ale cărui idei sau fapte au un caracter fantezist, bizar. – Din fr. fantastique, lat. phantasticus. (dexonline.ro)


„Your vision will become clear only when you can look into your own heart. Who looks outside, dreams; who looks inside, awakes.” (Carl Gustav Jung)

„The human psyche shows that each individual is an extension of all of existence.”(Stanislav Grof)

„Yesterday is but today’s memory, tomorrow is today’s dream.” (Kahlil Gibran)

„There is a similarity between the LSD effects and the experiences associated with the process of dying.” (Stanislav Grof)

„Subatomic particles do not exist but rather show ‘tendencies to exist’, and atomic events do not occur with certainty at definite times and in definite ways, but rather show ‘tendencies to occur’.” (Fritjof Capra)

”Creative activity could be described as a type of learning process where teacher and pupil are located in the same individual.” (Arthur Koestler)

Partea ascunsă.

Suntem învăţaţi să credem că nu există nimic fantastic, că nu există decât în minţile noastre, nu şi în lumea reală. Copiii trăiesc mai mult în lumi fantastice decât în realitate. Ei au voie să vadă alte lumi pentru că sunt copii şi încă nu sunt folositori pentru societate.

Realitatea este formată din evenimente şi din fapte programate minuţios de legi ale fizicii. Tot ceea ce este dincolo de realitate este doar în mintea noastră. Să nu lăsăm fantasticul să evadeze din noi pentru că atunci vom fi damnaţi de cei din jurul nostru, chiar şi de specialişti, care ne vor îndosaria cu verdictul clar: nebunie.

Realitatea este descrisă numai de legătura fără echivoc între cauză şi efect. Când legătura este aparent inexistentă, nu mai există realitate, ci doar poveşti, mituri, absurdităţi, nebunie, minte bolnavă, ciudăţenie, damnare s.a.m.d.

Copilul este învăţat progresiv, pe măsură ce creşte, să facă distincţie între lumea reală şi lumea din capul lui, altfel intră în domeniul patologicului. Este învăţat să adere treptat treptat la părerea majorităţii, potrivit căreia pentru a fi un om cu viitor trebuie să vadă numai ce i se dă voie să vadă, numai ce există cu adevărat, deoarece ceea ce are voie să vadă este într-adevăr tot ce există cu adevărat.

Legile fizicii descriu realitatea. Orice există dincolo de aceste legi nu mai este real.

Legile fizicii sunt descoperite de oameni, testate de oameni, enunţate de oameni. Realitatea este o sumă de legi unanim acceptate de întreaga societate. Legile trebuie să fie mai întâi acceptate de majoritate, ca abia mai apoi să li se dea voie să descrie realitatea. Realitatea este descrisă de oameni.

Relaţia omului cu realitatea este strâns legată. Orice modificare a acestei prietenii poate să dărâme o organizare păzită cu străşnicie.

Relaţia dintre natură şi realitate este ca relaţia dintre întreg şi parte. Realitatea este doar o parte a naturii, nu este o descriere absolută a ei.

Oamenii au decis că această descriere evazivă este cea mai potrivită pentru a perpetua o societate clădită pe doctrina supunerii: există doar ce ni se spune că există, restul este fantastic. Ca şi cum ai ţine legat un câine întreaga viaţă, zi de zi şi l-ai elibera la bătrâneţe. Câinele va rămâne în raza lanţului până când va îndrăzni să părăsească realitatea descrisă de lanţ şi să păşească în lumea fantastică din afara sa.

Asemenea câinelui vedem doar la depărtare de noi o altă lume, privim către locurile unde nu putem ajunge din cauza lanţului. Reuşim doar să le analizăm vag, fără să punem piciorul în tărâmurile interzise.

Frica de necunoscut ne este implantată în minte de adepţii realităţii. Întunericul este rău pentru că are calitatea de a ascunde de ochii noştri realitatea. Tot ceea ce ascunde realitatea şi lasă liberă privirea către alte dimensiuni este rău. În întuneric sunt monştrii. În întuneric este Diavolul care te priveşte şi te poate mânca. Împărăţia întunericului, s.a.m.d.

Religia cea mai puternică de pe pământ este Cultul Realităţii. Nu există nici o religie mai puternică. Nicăieri. Dumnezeul acestei religii este paradigma în vigoare. Întreabă orice om în ce crede mai mult, în Realitate sau în Dumnezeul oricărei religii. În cel mai rău caz va spune că realitatea este însuşi Dumnezeu.

Când suntem în stare de veghe pupilele ne sunt îndreptate către exterior, când dormim ochii se răsucesc către interior. Asta spune multe despre natura umană. Visele sunt fantastice. Am avut un coşmar. E doar un coşmar. Doar un coşmar. Doar o plăsmuire a fantasticului din fiecare. Dar dacă visul se transformă în realitate? Visul de peste noapte se transformă în evidenţă peste zi. Atunci închidem din nou ochii şi mergem mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Realitatea este ca un sistem totalitar al cărui principal scop este abolirea visării de orice fel.

Visezi mult! Visează mai puţin şi trăieşte în realitate, omule. Se clădeşte ideea că omul este sinonim cu realitatea. Omul este real.

Visul este tot ce i-a mai rămas omului matur din lumea fantasticului.

(În pozele de mai sus – Quantum Man

According to quantum physics, the world is fundamentally quite different than it seems. For example, matter can be demonstrated to have a wave-like quality associated with its motion. Quantum physics describes a moving object as consisting of waves oriented perpendicular to its direction of motion. Drawing inspiration from that image, artist Julian Voss-Andreae has created an image of a walking human as a quantum object. Made up of thin, vertically oriented steel sheets representing those waves, the 8’ (2.50 m) tall sculpture is a metaphor for the counter-intuitive world of quantum physics. Symbolizing the dual nature of matter with the appearance of classical reality on the surface and cloudy quantum behavior underneath, the sculpture seems to consist of solid dark steel when seen from the front, but dissolves into almost nothing when seen from the side.) – sursa

Masacrul delfinilor din Taiji

Am văzut The cove . Un documentar din 2009, realizat de Ric O’Barry, dresorul delfinilor din serialul de televiziune Flipper.

Mi-e foarte greu să scriu despre filmul ăsta. M-a făcut să-mi fie ruşine de specia din care fac parte,  specia asta urâcioasă, materialistă, bătută-n cap, egoistă  şi autodistructivă, specia asta care nu mai are mult dacă o ţine tot aşa. Şi sunt şanse foarte mari să o ţină aşa până când nu va mai avea ce să ţină şi o să piară aşa cum pier toate la un moment dat. Nu mi-am mai urât specia (nici nu-i spun pe nume) aşa de mult de când am văzut documentarul Earthlings, o altă capodoperă în imagini despre insuportabila prostie a fiinţei… „oameni” care batjocoresc şi calcă în picioare tot ce nu arată după chipul şi asemănarea lor, tot ceea ce ar trebui respectat. „oameni” care vor să mănânce fără măsură, să producă hrană fără măsură, să ucidă fără măsură, să dreseze orice poate fi dresat, din impulsul prostesc şi lipsit de argumente potrivit căruia orice nu este om trebuie să fie ca oamenii. Ai mers pe stradă şi ai văzut un câine îmbrăcat, cu haine special croite pentru el? Ce-i trebuie unui câine haine, când natura i-a dat blană pentru a se proteja de frig? Acolo este pofta nesătulă a omului de a transforma totul, de a încerca fără oprire să civilizeze, de a mânca şi ultima bucată de carne de pe pământ.

Despre ce e vorba-n film… Despre nişte proşti-bătuţi-în-cap-ahtiaţi-după-bani-şi-orbiţi-de-bani, lipsiţi de orice simţ sau sentiment care omoară sau răpesc nişte fiinţe de o mie de ori mai deştepte decât ei toţi la un loc. Da, e vorba despre soarta crudă a delfinilor şi despre inconştienţa celor care lasă să se întâmple aşa ceva.

Taiji, Japonia, locul unde mor 20 000 de delfini anual pentru a hrăni burţile umflate şi pline de poftă ale celor care cumpără carne de delfin sau de balenă, care de fapt tot de delfin este de cele mai multe ori. Locul de unde delfinii selectaţi de dresori „nemaipomenit de specializaţi” pleacă spre delfinariile din întreaga lume, fiind vânduţi contra unor sume colosale.

Ric O’Barry a devenit combatantul exploatatorilor de delfini după ce unul dintre delfinii care au participat la filmările serialului Flipper a murit (el vorbeşte în documentar despre o sinucidere) în faţa lui.

Nu mai ştiu ce să mai zic. Uitaţi-vă la The cove.

linkuri:

www.savejapandolphins.org

www.takepart.com/thecove

Mai jos, nişte imagini din film:


Here in Taiji, you can go to the Whale Museum
and watch the dolphin show and eat a dolphin at the same time. They sell dolphin and whale meat
right in the dolphinarium. It’s the captivity industry
that keeps this slaughter going by rewarding the fishermen
for their bad behavior. They only get $600 for a dead dolphin, but they can get more than $150,000
for a live show dolphin. I told Ric that I’d help him out,that we’ll fix this, we’ll change this. And I didn’t tell him how because I really didn’t know
how we were going to do it. There are lots of groups
here in Japan… World Wildlife Fund, Greenpeace, International Fund
for Animal Welfare. They all make hundreds
of millions of dollars between them. This is the largest slaughter
of dolphins in the world. Where are they?

Help Save Japan’s Dolphins – petitionsite

12 filme cu tâlc

În ultima vreme amvăzut mai multe filme. Mai jos sunt alea care mi-au plăcut cel mai mult. Nu e un top, chiar dacă Alexandra’s project mi s-a părut mai deosebit (dement).

Alexandra’s project (2003) –  Rolf de Heer

A simple plan (1998) – Sam Raimi

A serious man (2009) – Ethan Coen & Joel Coen

Le locataire (1976) – Roman Polanski

Oldboy (2003) – Chan-wook Park

Spoorloos (1988) – George Sluizer

The road (2009) – John Hillcoat

The burning plain (2008) – Guillermo Arriaga

Triangle (2009) – Christopher Smith

Avatar 2009) – James Cameron

Primer (2004) – Shane Carruth

Blindness (2008) – Fernando Meirelles

Bătrânul şi moartea

Bătrânul stă pe marginea patului. Tocmai s-a ridicat după încă o noapte agitată. O nouă insomnie. E obosit. Şi lipsa somnului ar fi o cauză, însă el ştie, e obosit şi atât. Vârsta, gândeşte. 83 de ani. Destul de mult. Stă pe marginea patului şi se gândeşte la anii care au trecut, ca în fiecare dimineaţă. Este obsedat de amintiri, mai exact de o amintire. Amintirea ei. Ea care nu mai este, dar care încă îi mai vizitează  zilnic mintea amorţită. Oare unde este acum, se gândeşte şi îşi trage ciorapii în picioare, cu greu. Cu greu se poate apleca, cu greu poate ajunge cu mâinile la picioare. Încălţatul este un calvar. E totuşi mândru. Nu ar accepta ajutorul nimănui: cât timp se mai poate mişca, se va chinui singur. Îşi dă jos pijamalele şi ca din întâmplare se priveşte în oglinda dulapului ei. Reflexia sa îl obligă să-şi întoarcă faţa de la oglindă. Urăşte bătrâneţea. Nu o suporta nici înainte, darămite acum, pe propria lui piele. Pielea lăsată, zbârcită, pe ici pe colo, uscată, cojindu-se progresiv îi provoacă greaţă. De ce există bătrâneţe? Nu mai are poftă de mâncare. Nu mai are chef de nimic, pentru că nu mai poate face nimic. Boala de inimă pe care o are nu îi dă voie să facă nici un fel de efort. Dacă merge mai mult de 37 de paşi (chiar el a numărat) îl cuprinde ameţeala şi simte nevoia să se aşeze, iar dacă ar continua să meargă, ar simţi o înţepătură nenorocită-n piept şi ar pica fără să aibă puterea să se opună. Bătrâneţea asta… Se gândeşte la medicină. Cât a evoluat medicina din tinereţea lui până acum. A evoluat, dar oamenii tot îmbătrânesc. Când era tânăr spera sau, mai bine zis, era ferm convins că, până când va îmbătrâni el se va găsi un leac pentru boala asta cu care ne naştem – bătrâneţea. Da’ de unde… Numai gura e de ei. Găsesc leacuri numai la bolile create de ei în laborator. În rest sunt nişte gură cască în faţa spectacolului eliberat din Cutia Pandorei. Camera asta e prea mare pentru mine. Iar cafeaua fără cofeină. Ce viaţă!

Bătrânul se îndreaptă către bucătărie. Amintirile sunt aripi fără corp. Dacă mai era ea ar fi fost gata cafeaua acum. Tot greul a rămas pe umerii mei. Tot greul era pe umerii ei? Nu se poate una ca asta. Nu m-am gândit până acum. Aragazul arde. Îşi aminteşte de pătura neagră. Niciodată nu i-a plăcut negrul. Toată viaţa văzuse moartea în negru. Când soţia lui pusese peste pat pătura neagră, i-a cerut imperativ să o schimbe. Negrul este moartea. Ce este moartea? Dacă mor mâine, unde voi merge? Ce este moartea? Bătrâneţea i-a ştirbit orice idee despre moarte. Vine, dar nu mai vine. Ar fi dorit să moară. Să scape de viaţa asta grea şi fără nici o satisfacţie. Este în faţa aragazului şi se uită la apa care dă în clocot. Cine este el? ce a fost el toată viaţa? Ar vrea să ştie. De ce trebuie să treacă viaţa peste un om ca să-şi dea seama cine este? A fost un ignorant, dar la bătrâneţe a făcut tot posibilul să repare greşeala asta. Numai că nu a reuşit. A rămas acelaşi păcătos, fără viitor. Fără viitor pe lumea cealaltă. Care lume? De ce? Pentru că a rămas fără ea? Faţă de ea greşise aşa de mult şi acum ea nu mai este. Nu a reuşit să se revanşeze, suferinţa este insuportabilă. Unde să mai ceară îndurare? Există vreo instanţă supremă care l-ar putea absolvi de tot ceea ce greşise? Dumnezeu? Cine e Dumnezeu? Există? Chiar şi întrebarea asta păcătoasă îmi arată adevărata faţă. Sunt un păcătos fără margini. Cum pot să mă întreb una ca asta la bătrâneţe? Dacă nici la bătrâneţe nu ar exista Dumnezeu, atunci întreaga viaţă ar fi fost în zadar. Cafeaua fierbe cu clăbuci mari şi deşi. Am poftă de cafea. Fără cofeină… La ce bună cafeaua fără cofeină? Mâncare fără sare. Decât deloc… Toarnă în ceaşcă. 83 de ani… Ce repede trece timpul…. Când eram tânăr… Când am fost tânăr? Am fost vreodată tânăr? Ce fac azi? În afară că stau şi beau cafeaua asta, nu voi face nimic altceva. Voi sta ca o legumă, aşteptând moartea. Aştept ceva ce nu cunosc. Cunoaşte cineva moartea? S-a întors cineva de acolo şi a fost crezut? Moartea…ce este dincolo? Dacă aş muri azi unde m-aş trezi mâine? Orice hodorog ca mine îşi pune întrebarea asta? Vrea să ştie. Crede în Dumnezeu!? Am crezut vreodată? Ce e Dumnezeu? Mi-a oferit ceva pe parcursul vieţii? Nu doresc nimic. Vreau să fiu activ, atât, nu o legumă. Prefer să mor, decât să stau în pat toată ziua şi să-mi îngrijesc o inimă care nu mai e a mea. E şi acum a ei. A ei. A ei. A ei. Dar ea e dincolo. Şi nici inima mea nu mai e. A murit o dată cu ea. Eu cum mai trăiesc fără ea? De ce mai trăiesc? Cine sunt eu fără ea?

Bătrânul este faţă-n faţă cu cafeaua de dimineaţă, cu moartea. Şi cafeaua e neagră. Uneori. A lui era mai neagră ca smoala. În ziua asta se va hotărî. Să mai trăiască aşa sau să… De ce ar…muri (?)… Cum să moară? Sinucidere? E un păcat să mă sinucid? Cine a spus asta prima dată? E alegerea mea? Prefer să mor decât să mai trăiesc aşa. Legumă. Eu sunt om. Om. Om. Om. Nu cine ştie ce sălbăticie de legumă sau fiinţă. Sunt civilizat. Poate un om civilizat să se sinucidă?

Bătrânul stă pe marginea patului şi îşi bea cafeaua. Neagră. Moartea este la uşă. Toată viaţa a urât negrul şi toată viaţa a băut cafea neagră, fără să facă legătura între negrul cafelei şi negrul morţii. Ignorant. Moş ignorant!

Mi-e scârbă de medicamente. Dacă nu le iau, mor. Dacă le iau sunt legumă. Nu suport să îndur nimic din ce nu este uman. Civilizat. Toată viaţa m-am respectat. Nu am trăit ca sălbaticii. Am fost un domn. Aşa am înţeles eu că e bine…

Gând obsesiv: ce preferi mai mult şi mai mult, să fii o legumă sau să trăieşti ca sălbaticii?

Îmi iau medicamentele cu regularitate. Viaţa mea e închiriată. Stau cu chirie în propria-mi viaţă.

Mă bucur când ei vin acasă. Dar mă întristez imediat după. Vreau să socializez. Dar nu pot socializa cu ei. Mă bucur când apar şi imediat ce îi văd, mi se face scârbă de ei. Am crezut că familia poate să fie unită, că este posibil ca două familii să convieţuiască fericite în aceeaşi casă, dar iată, iluzii, iluzii, ilu…

Bătrânul a terminat cafeaua. Şi-a luat medicamentele şi acum se va întinde iarăşi în pat. Ce să facă altceva? Moartea? Moartea este în el, prin gândurile sale. Nu e tangibilă, este şi este şi este, fără ca el s-o poată analiza.

În pat, somnul pune stăpânire pe el. De-abia s-a trezit şi, iată, iarăşi vrea să doarmă, moş leneş, legumă, bun de nimic, cam asta e propria lui imagine. Ce să facă altceva?

La uşă bate cineva.

La uşă bate cineva.

E în picioare în faţa uşii.

Dincolo de uşă, ştie, e întuneric.

Nimeni nu aprinde lumina dincolo de uşa lui.

Teama de-a o deschide. Teama de a fi curajos. Teama de a se aşeza în faţa întunericului.

Uşa se deschide şi se aude o voce.

Uşa este deschisă şi bătrânul se uită la cel ce este în dreptul uşii.

Nu aude. Se uită doar.

Termină cu prostiile tataie, altfel o să te omor cu mâna mea, nu te mai gândi, o să te plictisească gândurile tale lipsite de viaţă. Din uşă, îi repetă. Termină cu prostiile tataie….

Ideea unei morţi civilizate pune stăpânire pe el. A fi omorât e civilizat. Asta se întâmplă zi de zi. A te sinucide e sălbatic… Cum?

Termină cu prostiile tataie, altfel…

Omoară-mă, tinere!!!

A te sinucide e anormal. Anormalul e frate cu sălbăticia. Noi suntem oameni. Trebuie să murim cum se cuvine. Nu îmi cere să mor altfel.

A fi sălbatic înseamnă a te lăsa dus de sentimente, de intuiţie.

A fi civilizat înseamnă să te laşi dus de… reguli.

Regula este lege. Fără reguli tot ce este nu ar mai fi.

Regula este morala.

Morala este viaţă.

Dar şi cei care trăiesc dincolo de morală trăiesc.

Fără morală nu ar mai fi oamenii.

Nu ar mai fi oamenii care au semnat contractul cu morala.

Moartea e amorală.

Atunci de ce mai trăim sub morală?

Cine ne spune că facem bine sau rău?

Trăim sub reguli pentru a fi ucişi de moartea care nu ţine cont de reguli.

Unde e corectitudinea vieţii?

Învăţasem că, după tot ce voi face, voi fi răsplătit

Unde  e răsplata?

Trăiesc ca o legumă de doi lei, pot fi călcat la orice oră în picioare de un adolescent neatent sau drogat. Sălbaticii…

Tânărul de la uşă s-a îndepărtat, nu ne va mai deranja bătrânul.

Morala este legea majorităţii pentru binele personal. Cartea aia…

Morala este inexistentă atâta vreme cât binele personal nu mai este luat în considerare. Vreau să mor!

Sinuciderea e amorală

Sinuciderii nu-i pasă de morală.

Moartea este amorală.

A omorî este imoral.

Vreau să mor şi nu găsesc o cale pentru a o face împăcat. Am luat medicamentele. Dacă aş bea un păhărel mic de ţuică aş muri instantaneu. Şi mi-as face şi o plăcere. N-am mai băut demult.

E bine să vreau să mor?

Îmi târăsc maţele prin camera asta pe care o cunosc aşa de bine. Aici e universul meu. Nu mai cunosc altceva. Camera mea este Terra mea. Nu cunosc altceva. Pe vremuri umblam mult, am cunoscut numai oameni de calitate. Ce e calitatea unui om?

Ce ar fi să se deschidă uşa din nou şi să intru în întuneric, împins de curiozitate, fără gânduri sinucigaşe. Ar mai însemna asta sinucidere?

Sunt un bătrân… ciudat…

…şi vreau să mor fără să încalc vreo regulă.

Vreau să mor.

Vreau să mor.

Vreau să mor.

Ce ai face dacă

…te-ai trezi într-o dimineaţă şi ţi-ai da seama, cu surprindere, că nu mai vrei să faci nimic din tot ce voiai să faci până atunci?

…te-ai trezi într-o dimineaţă şi n-ai mai putea nici să te mişti, nici să vorbeşti?

…te-ai trezi într-o dimineaţă si nu ai mai fi conştient de tine însuţi/însăţi?

…”te-ai trezi într-o dimineaţă şi ai ştii (cumva) că eşti singurul om de pe pământ şi că toţi ceilalţi  au murit?”

…te-ai trezi  într-o dimineaţă (bătrân/ă)  şi ai simţi că mai ai doar o oră de trăit?

…te-ai trezi într-o dimineaţă şi nu ţi-ai mai aminti absolut nici o secundă din trecutul tău?

…te-ai trezi într-o dimineaţă într-o pădure, într-o cabana construită de tine şi ţi-ai da seama că totul (civilizaţia) a fost doar un vis?

…te-ai trezi într-o dimineaţă şi, pe parcursul zilei, ti s-ar întâmpla exact ce ai visat?

…te-ai trezi într-o dimineaţă şi, în sfârşit, ţi-ai da seama că U.S.A. nu există, a fost doar în mintea ta?

…te-ai trezi într-o dimineaţă şi ar fi noapte afară?

…te-ai trezi într-o dimineaţă singur/ă?

…te-ai trezi într-o seară?