Ce mici suntem!

Şi ce mari ne credem!

Un punct care se dizolvă în masa Universului.

Priviţi de la distanţe cosmice, nu mai existăm.  Suntem doar ce este totul. Un întreg mare şi misterios. Ne contopim cu universul. Dacă s-ar uita cineva la noi de la zeci de milioane de ani lumină ar mai fi ceva viu în momentul în care lumina ar ajunge la observator?

Suntem aşa de mici în infinitul necuprins, încât am putea foarte bine să fim o simplă iluzie.

Ne credeam centrul Universului şi deodată s-a descoperit că nu e aşa, acum credem că putem să distrugem orice şi apoi să uităm că am distrus, mergând mai departe în proiectul invincibilităţii noastre…

Suntem mici. Orice e mic la scara Universului, dar nimic nu există pe degeaba. Nici chiar o iluzie… Totul are un scop şi o influenţă asupra vecinătăţii, chiar dacă unele scopuri sunt aşa de subtile încât nu am reuşit să le descoperim încă. Orice acţiune modifică, transformă. Noi ce facem? Cum ne transformăm? Cum transformăm? Cum participăm la transformare? Cu ce gânduri?

Dacă ne credem buricul pământului, cu siguranţă nu suntem şi buricul Universului, deci aspectul ăsta nu prea are importanţă la scara asta. Altceva trebuie că e mai important decât părerile noastre grandomane despre noi înşine. Altceva contează. Când o să fie limpede pentru toţi ceea ce contează, atunci vom avea o oarecare importanţă în procesul cosmic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s