We’re here because we’re here

One has to come to terms with one’s own mortality.
And you can’t really help people who are having problems with mortality,
If you’ve got problems of your own.
So you have to begin to sort things out,
And I thought I had sorted things out until I saw this excerpt from this book,
Of certainty I shall remember what it said:
„Life is not the opposite of death. Death is the opposite of birth. Life is eternal.”
And I thought that it’s the most profound words I have ever heard about that issue and it really put me in peace.
(I felt it was a wonderful story.)
And that’s it.
What else is there to say?
Heh.
Life is eternal.
Surely the opposite of life is not the death, but life is eternal.
There is no opposite.
And so, what happens is, I suppose,
(And isn’t it a raging or outrageous)
State of pure consciousness, stillness and silence?
Yeah, what we are looking for now,
We are searching for and we have been searching for,
Now we’ve become closer it and now we know it’s already there,
Is there for ever to seek,
It’s there,
And it’s going be there,
All the time,
Forevermore.

Only you can hear your life
Only you can heal inside

(Life is eternal…)

[Anathema – We’re here because we’re here  – Presence]

Sensul vieţii, golul şi realizarea

Există un gol în tine pe care trebuie sa-l umpli, realizându-te. Te naşti cu acest gol şi datoria ta e să scapi de el. Nu te gândi că noi ştergem ceva din tine, în primii ani din viaţă, pentru a crea acest gol. Te avertizăm doar că el există şi că tu nu poţi să-ţi aminteşti cauzele existenţei sale. Ce înseamnă să te realizezi? Înseamnă să  respecţi singura schemă posibilă, pentru a scăpa de chinul interior cauzat de golul misterios. Sensul tău în viaţă este realizarea. Realizarea ta te va împlini, îţi promitem, te va transforma şi vei fi fericit. Fă ce-ţi spunem, e singura cale acceptată de noi, altă cale aleasă de tine arbitrar te va însingura. Pustiul din tine va creşte. Vei sfârşi părăsit de toţi cei care au ales să respecte sfaturile noastre.  Cine suntem noi? Asta vei afla după ce te vei realiza. Nu ne-ai putea înţelege acum, chiar dacă ne-am arăta ţie, cu toţii deodată. Respectă următorii paşi şi vei vedea lumina! Noi îţi vrem doar binele, orice altă decizie scornită de tine e rea, împotriva fiinţei tale şi, nu numai, e chiar o decizie luată împotriva noastră. Motiv pentru care noi ne vom autosesiza şi te vom elimina. În ce constă eliminarea? Nu te gândi la moarte. Moartea e varianta cea mai uşoară. Şi noi nu cunoaştem nimic despre pedepsele uşoare. Nu le cunoaştem pentru că nu vrem să le aplicăm. Ni se par puerile. Simpliste. Pedepsele uşoare sunt aplicate de necunoscători, de cei care se cred pentru o secundă noi. Ajung să-şi dea seama că nimeni nu ne poate imita, pentru că suntem inimitabili, cum spuneam, cei mai buni sfătuitori. Ca să-ţi dovedim câtă bunătate sălăşluieşte în sufletele noastre, îţi dăm chiar posibilitatea să alegi. Care sunt paşii? Iată-i. Ai de ales între ei si nefiinţă. Tu alegi! Avem încredere în tine că eşti un om cu mintea pe umeri şi vei lua cea mai raţională decizie. Tu faci ce vrei. Dar noi te sfătuim să faci ca noi. Iată-le, în sfârşit!

#Eşti obligat să te naşti neîntrebat!

Cum poţi să te naşti întrebat? Exista, pe vremuri, un obicei penibil în care părinţii în timp ce se împerecheau îl întrebau pe viitorul copil dacă vrea să se nască. Se zice că primeau răspuns noaptea, în vis, de la el. Astfel, dacă accepta, cei doi urmau să aibă un copil născut din voinţa sa şi nu din cea a părinţilor. Dacă refuza, nu exista sarcină. Oamenii, pe vremuri, spuneau că nu dădeau greş niciodată întrebând şi primind răspuns. Mai spuneau ei că e mai bine să ceri încuvinţarea copilului înainte să se nască, decât să te urască toată viaţa pentru că l-ai făcut împotriva voinţei lui…

La noi e altfel!

Noi te creăm pentru că aşa vrem noi, cu intenţia de a face parte din noi mai târziu. Câţiva ani se vor ocupa de tine oamenii noştrii, părinţii tăi, vei fi înconjurat de dragoste şi blândeţe. Vei creşte în puf şi vei avea un viitor strălucitor.

Încă de mic te îngrădim, pentru ca tu să asimilezi informaţiile generale despre viitorul tău mod de a fi. Pentru ca trecerea de la fiinţa pură şi ineficientă social la fiinţa perfectă, din punctul nostru de vedere, să se facă treptat-treptat, astfel încât tu să nici nu bagi de seamă, să ai impresia, o dată ajuns desăvârşit, că aşa ai fost dintotdeauna, să nu ai nici cea mai mică bănuială că ai avut şi o altfel de existenţă. Îţi spunem poveşti despre noi, ca tu să ai de unde învăţa, te avertizăm atunci când calci strâmb, ca să calci drept, ca noi, te învăluim cu dragoste, ca să stii să iubeşti ca noi, îţi facem un program strict ca să deprinzi programările viitoare. Când vei ieşi din mâinile noastre vei fi o frumuseţe de om. Pe tabla ştearsă a minţii tale de nou născut se va cunoaşte că noi ne-am aruncat sămânţa. Vei fi rodul nostru cel mai de preţ. Drumul tău spre realizare va începe, de atunci, cu adevărat.

#Eşti obligat să mergi la scoală, pentru a fi modelat şi mai cu măiestrie de profesioniştii noştrii instruiţi înadins pentru binele tău.

Trebuie să înţelegi încă de pe acum că şcoala este unul dintre cei mai importanţi paşi către realizarea ta, în drum spre umplerea golului cu care te-ai născut. Noi nu putem să facem mai mult în afară de a-ţi oferi un gol şi a te învăţa ce trebuie să faci pentru a scăpa de el. La şcoală profesioniştii noştrii te vor învăţa să scrii, ca să poţi scrie ca noi; înţelegi deci că tu vei da mai departe, generaţiilor viitoare, învăţăturile noastre. La şcoală vei învăţa să citeşti, ca să poţi citi ce au scris cei mai iluştrii dintre predecesorii tăi. La şcoală va începe viaţa ta socială, va trebui să te integrezi după regulile pe care le vei învăţa la momentul potrivit. Vei face parte din mulţime şi vei învăţa să fii orb la alte păreri decât cele general acceptate de noi. De ce? Pentru că aşa e mai bine. Noi ştim ce este bine. Numai noi. Şi tu nu trebuie să pui multe întrebări, pentru că vei fi ridiculizat de profesori sau de întreaga mini-societate din clasă, de colegii tăi cu care te joci, în primii ani, şi cu care vei construi în viitor lumea căreia noi i-am pus bazele. Sper că realizezi  importanţa misiunii tale. Îndeplinindu-ţi misiunea vei scăpa de golul care altfel de va chinui în fiecare secundă. Va exista tot timpul în tine o vinovăţie enervantă, aparent fără cauză, atunci când te vei opune planului nostru.Îi vei căuta pe degeaba rădăcinile. Nu-ţi vor fi accesibile. Te vei simţi vinovat şi nu vei ştii de ce, în acelaşi timp, vei mai simţi că meriţi din plin vinovăţia. Nu ţi se pare genial! Ce altă pedeapsă poate fi mai efcientă decât asta. Doi din trei oameni se vor întoarce negreşit pe calea bună, impusă de noi. Al treilea ori se va sinucide, ori va deveni un ratat, din punctul nostru de vedere, şi va sfârşi în vreun canal, mort de foame, cu plămânii plini de aurolac. Genial, trebuie să recunoşti!

#După ce vei termina anii de şcoală, te vom obliga să munceşti.

Munca te va ajuta să îţi pui bazele unui viitor personal, să te descurci pe cont propriu, respectând regulile noastre. Munca îţi va ocupa cea mai mare parte a timpului. Vei fi de acord cu asta, pentru a avea ce să mănânci. Munca va fi punerea în practică a tuturor cunoştinţelor asimilate în timpul şcolii. O să-ţi placă iluzia că viaţa ta are o continuitate. Iluzia avansării personale îţi va fi motivaţia principală ca să tragi şi mai tare la jugul societăţii. Mintea ţi se va modela în fiecare zi tot mai mult după sistemul creat de geniul nostru inegalabil. Fiind captiv, te vei împrieteni cu răpitorul, îl vei îndrăgi, nu vei mai dori să pleci de lângă el. Viaţa fără a munci pentru noi ţi se va părea searbădă, de netrăit. Te va măcina gândul că eşti ineficient. Lumea din jurul tău te va presa cu apropouri legate de situaţia ta deplorabilă, fără un loc în care să munceşti pentru noi. Vei avea insomnii şi te vei duce la psiholog, chiar dacă vei lucra, chiar dacă nu. Dar nu uita, e mai bine, din punctul nostru de vedere, să munceşti pentru noi. Te vom răsplăti dacă vei face aşa. Dacă n-o vei face, nu te va răsplăti nimeni cu nimic. Doctorul tău îţi va recomanda antidepresive şi somnifere, care mai devreme sau mai târziu îţi vor provoca dependenţă. Te vei obişnui aşa de mult cu ele încât vei uita că ai trăit vreodată şi fără ele. Muncind îţi vei deschide drumul către un alt mare pas, întru realizarea ta, căsătoria. Dar până acolo va trebui să alegi între a continua să locuieşti cu părinţii şi să existe tot timpul un conflict de generaţii între voi, şi să pleci de acasă, să-ţi închiriezi o cameră, pe undeva, şi să plăteşti pentru dreptul de a sta acolo din salariul oferit de noi, în urma muncii tale sârguincioase. Astfel  vei fi prins în plasă şi mai tare de geniul nostru. Dacă nu munceşti, nu stai singur. Dacă vrei să fii independent, va trebui să munceşti pentru noi. Dacă nu stai singur, căsătoria îţi va fi un coşmar. Vei ajunge să îţi urăşti părinţii. Soţia ta îi va urî şi mai mult. Veţi complota împotriva lor, iar ei vor complota împotriva voastră. Vă veţi certa zi de zi şi veţi fi stresaţi şi frustraţi. Va trebui să le suportaţi tabieturile, să staţi la baie după ei, iar ei vor sta şi mai mult acolo numai şi numai ca să vă arate că fac ce vor în casa lor. Principiul ăsta îl vor extinde cu orice le veţi cere şi vor constata că nu vor. Ceea ce noi nu ne dorim, de aceea te sfătuim să munceşti. Dacă nu munceşti, scad considerabil şansele să te căsătoreşti şi, chiar şi aşa, căsătoria îţi va fi un coşmar dintre cele mai terifiante. Bine înţeles, există posibilitatea să îţi doreşti să îţi câştigi proprii tăi bani, printr-o afacere sau mai ştiu eu ce. Sau ai putea să îţi doreşti să devii un superstar, un lider religios, un patron de multinaţională, un corporatist, un traficant de droguri sau preşedintele unei ţări; pentru noi nu contează şi nu ne deranjază modul acesta de răzvrătire. Ni se pare chiar nostim. Apreciem micii răzvrătiţi ca cei enumeraţi mai sus sau ca alţii, nu contează care, pentru că pentru noi, oricare ar fi ei sau orice ar face, nu reprezintă un pericol, ba, mai mult, ajung să ne respecte regulile mai cu sfinţenie decât alţi mieluşei care muncesc  în mod clasic. Muncesc pentru noi şi ei, cu deosebirea că o fac mai subtil. Mai cu… artă. Cum? O să afli la momentul potrivit, dacă vei apuca pe calea lor.

#Te vom obliga să te căsătoreşti.

Ca să pricepi mai bine despre ce e vorba. Iată câteva informaţii despre ce înseamnă căsătoria.

Căsătoria este şi ea una dintre cele mai importante obligaţii, deoarece consfinţeşte în scris uniunea dintre două persoane.  Uită de căutările idealiste pentru găsirea perechii de viaţă, nu există aşa ceva, singurul lucru care are importanţă este unirea dintre el şi ea. Atât. Restul e poveste. De ce au aşa de mare importanţă actele? Pentru că fără acte nu aveţi drepturi şi nici obligaţii. Instituţia căsătoriei este construită pe un munte de hârtii. Fiecare are importanţa ei. Scopul căsătoriei este siguranţa voastră şi înmulţirea. Dacă nu te vei căsători, vei simţi aceeaşi vinovăţie fără cauză şi comunitatea o să te excludă treptat treptat. Nu prea sunt şanse de scăpare. Familia te va presa să îţi găseşti degrabă perechea şi are foarte mare dreptate atunci când pune preţ pe instituţie mai mult decăt pe pereche. Mai pe înţelesul tău, e mai important să te căsătoreşti decât să-ţi găseşti jumătatea, persoana aceea cu care te simţi în largul tău. Persoana aia nu există, îţi pierzi timpul, căutând-o. Pe când instituţia o poţi găsi oriunde, e palpabilă, nu o iluzie. Aici intră în scenă biserica. Oamenii noştrii de acolo vor executa ritualul, pentru siguranţă. Totul e foarte bine pus la punct pentru fericirea voastră. Pentru a vă înmulţi într-un cadru legal şi foarte bine reglementat, nu haotic, ca nişte primitivi. Noi avem nevoie de urmaşii voştrii, nu voi. Ei sunt ai noştri, nu ai voştri. Noi îi educăm, nu voi. Noi le construim viitorul. Noi îi trimitem la război. Noi îi îmbolnăvim. Noi ne jucăm cu ei, pentru că ei sunt jucăriile noastre. Rolul vostru este doar să-i concepeţi. Din momentul în care văd lumina zilei sunt ai noştrii. E foarte important să înţelegi asta.

#Te vom obliga să te înmulţeşti.

După cum spuneam mai sus, eşti obligat să te înmulţeşti. Altfel, eşti impotent. Nu râde. Nu contează ce eşti cu adevărat, contează ce spune lumea despre tine că eşti! Şi lumea e instruită să spună tot ce trebuie ca să te determine să te înmulţeşti. Tu nu exişti, dacă lumea spune că nu exişti, s.a.m.d.. A umple golul e şi o necesitate, dar şi o obligaţie. Înmulţirea este apogeul realizării tale, moment în care, poate, te vei simţi împlinit în totalitate. Va trebui să-ţi creşti copilul după aceleaşi reguli după care ai fost şi tu crescut, cu unele modificări de formă, probabil, în funcţie de schimbările intervenite o dată cu trecerea anilor. În esenţă la fel. Noi îţi spunem cum să-l creşti. Orice pas greşit, va aduce cu sine multă suferinţă copilului. Chiar şi vouă.

#Aici este punctul în care îţi dai seama că golul interior cu care te-ai născut încă există, chiar dacă ai îndeplinit cu sfinţenie tot ce ai fost învăţat să faci pentru a-l umple. Eşti derutat. Te simţi înşelat, neîndreptăţit. Depresia pune stăpânire pe tine. Tot ce trebuia să faci  pentru ca golul să dispară, ai făcut.  Te întrebi dacă ai greşit cu ceva. Noi îţi vom spune că întotdeauna există o greşeală. Omul este imperfect, deci greşeşte. Nu e vina noastră, dacă undeva pe traseu ai greşit. Nu e de datoria noastră să îţi umplem golul, e datoria ta. Nici nu trebuie să te controlăm cu atenţie, orice greşeală, aduce împreună cu ea şi suferinţă. Genial,nu? Îţi vom spune multe minciuni, pentru a-ţi domoli depresia şi a te mai ţine în viaţă, deşi am fi foarte îndreptăţiţi să te lăsăm să îţi îneci creierul în alcool şi să te sinucizi, cu gândul la nedreptate sau greşeală, tu alegi, nu ne mai pasă, nu mai avem nevoie de tine. E momentul în care tu devii inutil pentru noi. Când? La bătrâneţe. Dacă ajungi, bineînţeles. Nu ne deranjează dacă tu alegi să pleci mai repede. Punem pe tine ştampila nebuniei şi gata… caz încheiat.

Ce trebuia într-adevăr să faci pentru a-ţi umple golul? E simplu, nu trebuia să respecţi regulile de mai sus. Altceva, un secret, să nu mai spui la nimeni: noi suntem arhitecţii sensului vieţii tale şi tot noi suntem vidul din tine, am mâncat tot ce era mai frumos din pieptul tău şi am pus în loc obligaţii. Trebuia să refuzi obligaţiile şi astfel scoteai de la noi tot ce ţi-am furat şi-ţi umpleai golul. Mai vrei şi alte explicaţii? Ştiam eu… Te las aici, nu eşti singurul om de pe pământul ăsta…

Oul

Merită citit!!!

The Egg

By: Andy Weir

You were on your way home when you died.

It was a car accident. Nothing particularly remarkable, but fatal nonetheless. You left behind a wife and two children. It was a painless death. The EMTs tried their best to save you, but to no avail. Your body was so utterly shattered you were better off, trust me.

And that’s when you met me.

“What… what happened?” You asked. “Where am I?”

“You died,” I said, matter-of-factly. No point in mincing words.

“There was a… a truck and it was skidding…”

“Yup,” I said.

“I… I died?”

“Yup. But don’t feel bad about it. Everyone dies,” I said.

You looked around. There was nothingness. Just you and me. “What is this place?” You asked. “Is this the afterlife?”

“More or less,” I said.

“Are you god?” You asked.

“Yup,” I replied. “I’m God.”

“My kids… my wife,” you said.

“What about them?”

“Will they be all right?”

“That’s what I like to see,” I said. “You just died and your main concern is for your family. That’s good stuff right there.”

You looked at me with fascination. To you, I didn’t look like God. I just looked like some man. Or possibly a woman. Some vague authority figure, maybe. More of a grammar school teacher than the almighty.

“Don’t worry,” I said. “They’ll be fine. Your kids will remember you as perfect in every way. They didn’t have time to grow contempt for you. Your wife will cry on the outside, but will be secretly relieved. To be fair, your marriage was falling apart. If it’s any consolation, she’ll feel very guilty for feeling relieved.”

“Oh,” you said. “So what happens now? Do I go to heaven or hell or something?”

“Neither,” I said. “You’ll be reincarnated.”

“Ah,” you said. “So the Hindus were right,”

“All religions are right in their own way,” I said. “Walk with me.”

You followed along as we strode through the void. “Where are we going?”

“Nowhere in particular,” I said. “It’s just nice to walk while we talk.”

“So what’s the point, then?” You asked. “When I get reborn, I’ll just be a blank slate, right? A baby. So all my experiences and everything I did in this life won’t matter.”

“Not so!” I said. “You have within you all the knowledge and experiences of all your past lives. You just don’t remember them right now.”

I stopped walking and took you by the shoulders. “Your soul is more magnificent, beautiful, and gigantic than you can possibly imagine. A human mind can only contain a tiny fraction of what you are. It’s like sticking your finger in a glass of water to see if it’s hot or cold. You put a tiny part of yourself into the vessel, and when you bring it back out, you’ve gained all the experiences it had.

“You’ve been in a human for the last 48 years, so you haven’t stretched out yet and felt the rest of your immense consciousness. If we hung out here for long enough, you’d start remembering everything. But there’s no point to doing that between each life.”

“How many times have I been reincarnated, then?”

“Oh lots. Lots and lots. An in to lots of different lives.” I said. “This time around, you’ll be a Chinese peasant girl in 540 AD.”

“Wait, what?” You stammered. “You’re sending me back in time?”

“Well, I guess technically. Time, as you know it, only exists in your universe. Things are different where I come from.”

“Where you come from?” You said.

“Oh sure,” I explained “I come from somewhere. Somewhere else. And there are others like me. I know you’ll want to know what it’s like there, but honestly you wouldn’t understand.”

“Oh,” you said, a little let down. “But wait. If I get reincarnated to other places in time, I could have interacted with myself at some point.”

“Sure. Happens all the time. And with both lives only aware of their own lifespan you don’t even know it’s happening.”

“So what’s the point of it all?”

“Seriously?” I asked. “Seriously? You’re asking me for the meaning of life? Isn’t that a little stereotypical?”

“Well it’s a reasonable question,” you persisted.

I looked you in the eye. “The meaning of life, the reason I made this whole universe, is for you to mature.”

“You mean mankind? You want us to mature?”

“No, just you. I made this whole universe for you. With each new life you grow and mature and become a larger and greater intellect.”

“Just me? What about everyone else?”

“There is no one else,” I said. “In this universe, there’s just you and me.”

You stared blankly at me. “But all the people on earth…”

“All you. Different incarnations of you.”

“Wait. I’m everyone!?”

“Now you’re getting it,” I said, with a congratulatory slap on the back.

“I’m every human being who ever lived?”

“Or who will ever live, yes.”

“I’m Abraham Lincoln?”

“And you’re John Wilkes Booth, too,” I added.

“I’m Hitler?” You said, appalled.

“And you’re the millions he killed.”

“I’m Jesus?”

“And you’re everyone who followed him.”

You fell silent.

“Every time you victimized someone,” I said, “you were victimizing yourself. Every act of kindness you’ve done, you’ve done to yourself. Every happy and sad moment ever experienced by any human was, or will be, experienced by you.”

You thought for a long time.

“Why?” You asked me. “Why do all this?”

“Because someday, you will become like me. Because that’s what you are. You’re one of my kind. You’re my child.”

“Whoa,” you said, incredulous. “You mean I’m a god?”

“No. Not yet. You’re a fetus. You’re still growing. Once you’ve lived every human life throughout all time, you will have grown enough to be born.”

“So the whole universe,” you said, “it’s just…”

“An egg.” I answered. “Now it’s time for you to move on to your next life.”

And I sent you on your way.

Război


In this June 18, 1965 file photo, an unidentified U.S. Army soldier wears a hand lettered „War Is Hell” slogan on his helmet, in Vietnam. (AP Photo/Horst Faas)

In this Feb. 1, 1968 file photo, South Vietnamese Gen. Nguyen Ngoc Loan, chief of the national police, fires his pistol into the head of suspected Viet Cong officer Nguyen Van Lem, also known as Bay Lop, on a Saigon street, early in the Tet Offensive. (AP Photo/Eddie Adams)

In this June 11, 1963 file photo, Quang Duc, a Buddhist monk, burns himself to death on a Saigon street to protest alleged persecution of Buddhists by the South Vietnamese government. (AP Photo/Malcolm Browne)

Mai multe fotografii, aici

Citate

„După o perioadă de decădere urmează momentul adevărului. Lumea puternică revine, după ce fusese izgonită. Există mişcare, dar ea nu este determinată de forţă… Mişcarea este naturală, apare spontan. Din acest motiv, transformarea vechiului devine uşoară. Vechiul este îndepărtat, iar noul intră în scenă. Ambele măsuri sunt în acord cu timpul, aşa că nu rezultă nimic rău.”

I Ching

„Dacă ai construit castele în aer, munca ta nu trebuie să se piardă; locul ei este acolo unde trebuie să fie. Acum, trebuie să pui fundaţie sub ele.”

Henry D. Thoreau – Walden

„Credinţa eronată că doar ceea ce poate fi înţeles pe cale raţională ori, mai mult, doar ceea ce poate fi dovedit în mod ştiinţific ar face parte din tezaurul stabil de cunoştinţe al omenirii duce la consecinţe nefaste. „Iluminat ştiinţific”, tineretul ajunge să nesocotească nepreţuita comoară conţinută în tradiţiile oricărei culturi vechi, precum şi în învăţăturile marilor religii ale lumii. Cel care crede că toate acestea sunt lipsite de orice valoare cade totodată într-o altă greşeală nu mai puţin periculoasă, trăind cu impresia că ştiinţa ar putea isca pur şi simplu din neant în mod raţional o întreagă cultură, cu tot ceea ce ţine de ea. Aceată impresie reprezintă un lucru nu cu mult mai prostesc decât părerea că ştiinţa noastră ar fi de ajuns pentru a „îmbunătăţi” omul în mod arbitrar prin intervenţii asupra genomului uman. O cultură conţine la fel de multă ştiinţă „crescută”, dobândită în urma procesului de selecţie ca şi o specie de animal care, după cum se ştie, nu poate fi deocamdată „făcută”.”

Konrad Lorenz – Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate