Unde voi ajunge? Când? Nu ştiu. Nici nu mă interesează.

Nu mai ştiu câte zile au trecut. Poate 10, poate 20, poate 50. Nu ştiu. Când las totul să curgă în voie dispare conştiinţa curgerii. Sunt un val, nu mai ştiu de unde am pornit, dar ştiu că o dată ajuns la mal, nu voi muri, ci voi reveni acolo de fiecare dată, atâta timp cât valurile vor exista. Cu fiecare zi care trece, las în urma mea mult gol şi nu mă gândesc că golul e înrudit cu nimicul; şi golul există la fel ca preaplinul, uneori se confundă cu el, dacă nu îl definesc ca un spaţiu în care nu există nimic. Importanţa mea dispare. Cine sunt eu nu este suma tuturor zilelor în care am realizat ceva, ci suma tuturor zilelor în care am curs liber printre obstacolele universului. Obstacol nici nu e cuvantul cel mai potrivit. Obstacolele sunt invenţia gândurilor noastre. Eu sunt suma tuturor momentelor în care am stat uitându-mă pe pereţi cu mintea goală. Cele mai frumoase experienţe ies din cele mai „nesemnificative” momente. Importanţa, o dată dispărută, lasă locul vieţii. Sunt un animal într-o cuşcă, care se se gândeşte zi de zi că a fost liber cândva. Gândurile sunt produsul îngrădirii. Gândurile dinafara gardului nu au limite. Există, dar sunt construite altfel. Am uitat să mă gândesc ca înainte de prima amintire pe care o am. Unde voi ajunge? Când? Nu ştiu. Nici nu mă interesează.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Unde voi ajunge? Când? Nu ştiu. Nici nu mă interesează.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s