Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim numai o parte din acest tablou.

Oamenii care nu sunt împăcaţi cu ei înşişi nu pot shimba mare lucru în lumea asta. Schimbarea se produce natural de la individ către comunitate. Dacă fiecare om ar fi el însuşi, n-ar mai fi nevoie de schimbare. A fi se poate confunda cu originalitatea, dar şi cu asemănarea. Nu poţi fi tu, dacă eşti conştient că eşti tu. Nu poţi fi tu dacă nu eşti conştient că eşti unic. Paradoxal, suntem şi nu suntem entităţi separate de restul lumii. Extremele separă şi lumea este antrenată să le accepte. Peste tot în jur există şi nu există separaţie deopotrivă. Tu vezi numai cine eşti. Nu te poţi împăca cu cine eşti dacă nu observi întreaga hartă a conexiunilor dintre tine şi oricine şi orice, dar şi între tine cel exterior şi interiorul tău ascuns, pe care numai tu îl cunoşti. Lumea asta nu e logică, oricât de logică ar părea. Noi, oamenii am creat o lume raţională, paralelă sau suprapusă cu lumea originară. Lumea asta este paradoxală, este lumea în care albul este şi negru, negrul este şi alb, binele este şi rău, răul este şi bine, în care binele curge prin rău, iar răul, prin bine, în acelaşi moment; lumea în care extremele nu există şi există chiar în momentul în care clipeşti. Oamenii nu sunt împăcaţi cu ei înşişi şi pentru că nu găsesc o logică acolo unde, implicit, nu există nici o logică, ascultând de vocea care le spune că orice are un sens, orice poate fi explicat.  Sensul este tocmai lipsa sensului şi lipsa sensului este chiar sensul. Oamenii caută explicaţii, caută un fir epic, caută poveşti de care să se agaţe, când povestea cea mai interesantă se află  în ei toţi laolaltă şi în fiecare dintre ei. Există doar o singură poveste, care înglobează în ea toate poveştile existente şi inexistente. Nu e nimic nou, dar totul poate fi nou, în funcţie de capacitatea noastră de percepţie. Realitatea nu e doar una, ci poate fi şi oricare dintre realităţile personale ale fiecărui om. Dacă vrei să ştii ce e totalitarismul, atunci fi mai atent la tirania extremelor, la tirania lui ori-una-ori-alta. Vei găsi exemple peste tot în viaţa ta, de la naştere, pănă în prezent. Surprinzător şi cunoscut e fiecare moment din existenţa noastră trecută, prezentă şi viitoare. Ieri, azi şi mîine coexistă chiar acum, dar sunt şi separate. Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim  numai o parte din acest tablou…

To see a world in a grain of sand
And a heaven in a wild flower,
Hold infinity in the palm of your hand
And eternity in an hour.

(Auguries of Innocence – William Blake)
Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim numai o parte din acest tablou.&8221;

  1. „Nu poţi fi tu, dacă eşti conştient că eşti tu.Nu poţi fi tu dacă nu eşti conştient că eşti unic”

    M-am tot gândit la chestia asta. La o primă vedere conţine în ea un paradox. Dar asta doar într-o lume a extremelor. De fapt, în ultimă instanţă, doar într-o lume „logică”, pentru că logica, se bazează tocmai pe extreme, pe separaţie, pe concepte în opoziţie nu?
    Asta totuşi nu înseamnă că logica nu are un sens. Nu înseamnă nici că lipsa logicii nu are un sens. Sens…
    De fapt singura modalitate de a lăsa totul să (co)existe făra şi cu separaţie este ca mintea ( judecata ) să se oprească… Stop!

    • Logica e doar o parte din realitate. Are un sens, bineînţeles, dar doar în realitatea de care aparţine. Dincolo de realitatea ei, nu se mai poate aplica.

      În general ştiinţa are ca bază separaţia, extremele. De exemplu, neurologia se ocupă de sistemul nervos, din punct de vedere anatomic, şi psihologia, de latura nematerială, de structura sufletească. Separaţia asta există pentru că oamenii cred că realitatea poate fi mai bine explicată dacă cercetezi separat elementele ei componente, decât să priveşti lumea ca pe un întreg, ca pe un organism, care poate fi analizat doar ca întreg.
      De exemplu: stresul poate provoca o alergie la o anumită substanţă, medicul alergolog va încerca să vindece boala, numai din interiorul specializării sale. Adevărata cauză, stresul, va fi înlocuită de cauza secundară, substanţa.

      Nu spun că ştiinţa de orice fel se înşeală, că e incorectă, ci doar că, luată în ansamblu, cu toate ramurile ei, reprezintă doar explicaţia corectă a unei mici părţi din realitate, realitate care nici măcar ea nu e privită ca un întreg, ci e împărţită în n domenii care rareori interacţionează.

      …dacă judecata s-ar opri, multe n-ar mai fi şi ar fi în acelaşi timp 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s