suntem construiti sa fugim cumva, si atunci cand le cream celorlalti impresia ca nu fugim

orice se poate intampla. oamenii sunt „construiti” sa fuga, sa se departeze de un anumit punct imaginar sau nu.
nimic nu sta, nimic nu e vesnic, nimic nu moare pe degeaba.
de ce sa mai suferi dinainte, daca simti asta?
oamenii fug; asta o simt, dar nu stiu s-o explic.
nu vreau sa sufar pentru ca altul imi comanda sa sufar, inselandu-mi asteptarile.
nu vreau sa sufar decat daca eu imi permit sa sufar
sunt ciudate relatiile intre oameni.
nimeni nu vrea de fapt sa stea.
fugim si cand ne mintim pe noi insine ca nu fugim
nimeni nu vrea de fapt sa fie „cuminte”.
nimeni nu vrea sa fie numai el sau ea.
eu asa am invatat sa vad lucrurile de la viata mea.
cheia e sa stii cum sa convietuiesti, cu cineva, fugind, pentru ca oamenii, pe langa faptul ca alearga non stop, au si nevoia de a convietui, de a fi „la casa lor”, statornici, de a avea o siguranta pe care intre straini nu o au.
nu cred in nimic perfect. cine elogiaza perfectiunea in care traieste, minte.