Povestea sovietelor

 

Documentarul întreg, pe jurnaltv.ro

„For his in-depth survey of Soviet crimes against humanity, including Soviet cooperation with the Third Reich, Latvian director Edvins Snore was burned in effigy by Neo-Soviet Russians. It is an ominous badge of honor.

Soviet Story acts as an effective corrective to the popular notion that the Communist experiment only turned horrific when Stalin ascended to power. The film documents orders mandating mass executions, estimated in the tens of millions, originating with the father of the revolution, Lenin. Still, it is devilishly difficult to outdo Stalin’s sheer capacity for terror. For instance, the deliberate use of famine to pacify Ukraine is explained here in chilling detail. In a crime against humanity largely ignored by the West, seven million Ukrainians were intentionally starved in the cordoned Republic, as foodstuffs were confiscated at gunpoint by the Red Army.

The heart of Soviet Story explores the close ideological similarities and barbaric collusion between the Soviet Socialists of Stalin and the National Socialists of Hitler. There is an eerie sequence juxtaposing thematically similar propaganda posters from both regimes, side-by-side on-screen. Even more damning are the documents Snore uncovers establishing close links between the SS and the Soviet NKVD (the precursor to the KGB), discussing among other issues, the „Jewish Question.” They did not just talk—they carved up Poland between themselves, and at Stalin’s prompting, staked their claims to the rest of Europe.

Soviet Story is most devastating when discussing the ways in which the more advanced Soviet killing machine served as the inspiration and model for the Holocaust. According former Soviet intelligence officer Viktor Suvorov: „A delegation of German Gestapo and SS came to the Soviet Union to learn how to build concentration camps.” Snore has produced a chilling indictment of the Soviet experience with socialism. He calls some very convincing witnesses, including Bukovsky, and the eloquent Cambridge historians Norman Davies and George Watson. As evidence, he produces some shocking archival film and documents. However, as the film makes clear, none of those who did (and still do) the Soviet dirty work has ever faced justice for their crimes. All told, Snore has produced a passionate but thoroughly reasoned case against the Soviet regime.” – Trevor Johnes/imdb

Anunțuri

Despre ecologie, cu nenea Zizek

În urmă cu câteva zile m-am uitat la un documentar destul de interesant, pe nume Examined Life. Toate bune şi frumoase până ce a apărut pe ecran Slavoj Zizek. Nu mai auzisem de el, la fel cum nu mai auzisem de nici unul dintre protagoniştii documentarului – îmi place să cunosc oameni noi, idei noi, nu ascult numai persoane pe care le cunosc.

Îi zic nenea, pentru că la prima vedere mi-a dat impresia de nene, nimic mai mult. Nu are substrat ironic.

Printre altele nenea Zizek este şi filozof.Nu-i cunosc opera, ideile, faptele. Îl cunosc doar din acest filmuleţ. Asta e partea proastă cu filozofii, trebuie să le cunoşti toate ideile pentru a le înţelege o singură idee expusă. Văzând filmuleţul eram într-o stare de revoltă lăuntrică destul de avansată. Nu puteam fi de acord cu multe dintre cele spuse, mai ales cu ce a zis şi am transcris eu mai jos. Pe de altă parte, mi-a sărit în ochi entuziasmul cu care îşi descria părerile. Trăia tot ce spunea. Accentul său mi s-a părut simpatic, de aceea poate că i-am şi zis nenea. Gestcula şi vorbea. Am zâmbit revoltat pe tot parcursul celor 10 minute.

Nu vreau să mai scriu nimic altceva despre el sau despre ce a spus, deşi aş putea să scriu multe,  tocmai pentru că vreau să mă gândesc mai cu atenţie, nu pentru a-l înţelege, ci pentru a-i înţelege intenţiile. Omul ăsta mi se pare interesant, deşi nu sunt de acord cu el. Sunt convins că are multe argumente pentru ideile sale. Mai precis, nu cred că vorbeşte gura fără el. Aş vrea să descopăr care sunt raţionamentele care l-au făcut să tragă concluzia asta:

„Cred cã ce ar trebui sã facem pentru a confrunta cum trebuie ameninţarea unei catastrofe ecologice nu se leagã de aceste chestii New Age, sã scãpãm din aceastã lume manipulantã şi tehnologizatã şi sã ne gãsim rãdãcinile în naturã. Dimpotrivã, sã tãiem şi mai mult rãdãcinile din naturã. Ar trebui sã fim mai alienaţi de lumea vie, de natura spontanã. Ar trebui sã devenim şi mai artificiali. Ar trebui sã dezvoltãm un materialism mai terifiant ai abstract. Un univers matematic unde nu este nimic. Doar formule, formulare tehnice şi aşa mai departe. Lucrul dificil e sã gãseşti poezia, spiritualitatea, în aceastã dimensiune. Pentru a recrea, dacã nu frumuseţe, atunci o dimensiune esteticã în astfel de lucruri, în gunoi. Asta este adevãrata dragoste pentru lume. Ce este dragostea? Nu este idealizare. Orice iubit ştie cã dacã iubeşti cu adevãrat o femeie sau un bãrbat nu îl idealizezi. Iubirea înseamnã cã accepţi o persoanã cu toate eşecurile, prostiile, punctele urâte. Şi, cu toate astea, persoana este absolutã pentru tine. Motivul pentru care meritã sã trãieşti. Să gãseşti perfecţiunea chiar în imperfecţiune. Aşa ar trebui sã învãţãm sã iubim lumea. Ecologiştii adevãraţi iubesc asta (gunoiul).”

Masacrul delfinilor din Taiji

Am văzut The cove . Un documentar din 2009, realizat de Ric O’Barry, dresorul delfinilor din serialul de televiziune Flipper.

Mi-e foarte greu să scriu despre filmul ăsta. M-a făcut să-mi fie ruşine de specia din care fac parte,  specia asta urâcioasă, materialistă, bătută-n cap, egoistă  şi autodistructivă, specia asta care nu mai are mult dacă o ţine tot aşa. Şi sunt şanse foarte mari să o ţină aşa până când nu va mai avea ce să ţină şi o să piară aşa cum pier toate la un moment dat. Nu mi-am mai urât specia (nici nu-i spun pe nume) aşa de mult de când am văzut documentarul Earthlings, o altă capodoperă în imagini despre insuportabila prostie a fiinţei… „oameni” care batjocoresc şi calcă în picioare tot ce nu arată după chipul şi asemănarea lor, tot ceea ce ar trebui respectat. „oameni” care vor să mănânce fără măsură, să producă hrană fără măsură, să ucidă fără măsură, să dreseze orice poate fi dresat, din impulsul prostesc şi lipsit de argumente potrivit căruia orice nu este om trebuie să fie ca oamenii. Ai mers pe stradă şi ai văzut un câine îmbrăcat, cu haine special croite pentru el? Ce-i trebuie unui câine haine, când natura i-a dat blană pentru a se proteja de frig? Acolo este pofta nesătulă a omului de a transforma totul, de a încerca fără oprire să civilizeze, de a mânca şi ultima bucată de carne de pe pământ.

Despre ce e vorba-n film… Despre nişte proşti-bătuţi-în-cap-ahtiaţi-după-bani-şi-orbiţi-de-bani, lipsiţi de orice simţ sau sentiment care omoară sau răpesc nişte fiinţe de o mie de ori mai deştepte decât ei toţi la un loc. Da, e vorba despre soarta crudă a delfinilor şi despre inconştienţa celor care lasă să se întâmple aşa ceva.

Taiji, Japonia, locul unde mor 20 000 de delfini anual pentru a hrăni burţile umflate şi pline de poftă ale celor care cumpără carne de delfin sau de balenă, care de fapt tot de delfin este de cele mai multe ori. Locul de unde delfinii selectaţi de dresori „nemaipomenit de specializaţi” pleacă spre delfinariile din întreaga lume, fiind vânduţi contra unor sume colosale.

Ric O’Barry a devenit combatantul exploatatorilor de delfini după ce unul dintre delfinii care au participat la filmările serialului Flipper a murit (el vorbeşte în documentar despre o sinucidere) în faţa lui.

Nu mai ştiu ce să mai zic. Uitaţi-vă la The cove.

linkuri:

www.savejapandolphins.org

www.takepart.com/thecove

Mai jos, nişte imagini din film:


Here in Taiji, you can go to the Whale Museum
and watch the dolphin show and eat a dolphin at the same time. They sell dolphin and whale meat
right in the dolphinarium. It’s the captivity industry
that keeps this slaughter going by rewarding the fishermen
for their bad behavior. They only get $600 for a dead dolphin, but they can get more than $150,000
for a live show dolphin. I told Ric that I’d help him out,that we’ll fix this, we’ll change this. And I didn’t tell him how because I really didn’t know
how we were going to do it. There are lots of groups
here in Japan… World Wildlife Fund, Greenpeace, International Fund
for Animal Welfare. They all make hundreds
of millions of dollars between them. This is the largest slaughter
of dolphins in the world. Where are they?

Help Save Japan’s Dolphins – petitionsite