70 de ani fără mâncare şi băutură

De 70 de ani n-a băut şi n-a mâncat. Aşa susţine Prahlad Jani, un indian de 82 de ani. Şi continuă. În prezent se află într-un spital din Ahmedabad, este ţinut sub supraveghere de 6 zile, timp în care nu a mâncat şi nu a băut nimic.

Mr Jani, who claims to have left home aged seven and lived as a wandering sadhu or holy man in Rajasthan, is regarded as a ‘breatharian’ who can live on a ‘spiritual life-force’ alone. He believes he is sustained by a goddess who pours an ‘elixir’ through a hole in his palate.

„If his claims are verified, it will be a breakthrough in medical science,” said Dr G Ilavazhagan, director of the Defence Institute of Physiology & Allied Sciences.

So far, Mr Prahlad appears to be standing up to scrutiny. He has not eaten or drunk any fluids in six days, and similarly has not passed urine or a stool in that time. He remains fit and healthy and shows no sign of lethargy. Doctors will continue observing him for 15 days in which time they would expect to see some muscle wastage, serious dehydration, weight loss,and fatigue followed by organ failure. (Sursa – Telegraph)

Banii noştri cei de toate zilele

În legatură cu postul de mai jos.

După ce am citit despre Grigori Perelman, matematicianul care a dat o palmă zdravănă credinţei că banii reprezintă idealul oricărui pământean cu „mintea pe umeri”, m-am gândit câţi oameni ar fi capabili să refuze un milion de dolari, oferiţi în urma unei realizări sau pur şi simplu pe degeaba, o donaţie de exemplu.

M-am pus şi eu în situaţia unei astfel de oferte şi am realizat că nu aş fi refuzat-o. De ce? Pentru că nu am găsit nici un motiv de-a o refuza. Pe de altă parte apreciez  extrem de mult oamenii care pot s-o facă. Aş accepta nu pentru că sunt genul de persoană care venerează banii. Sunt de părere că trebuie să ai nişte motive mai mult decât întemeiate pentru a fi capabil de grozăvia asta. În plus, fără bani încă nu se poate trăi în sistemul nostru civilizat. Ce aş face cu atâţia bani? Asta e, sunt prea mulţi pentru o singură persoană, poate chiar şi pentru o familie. Cel mai probabil, mi-aş opri din ei atât cât consider eu că îmi va ajunge pentru a trăi decent, toată viaţa (nu sunt un consumator înrăit şi îmi pare rău pentru domnii şi doamnele care conduc lanţuri de supermarketuri şi megamarketuri şi terramarketuri pentru că nu-mi las banii pe-acolo)  sau cât timp banii vor mai exista, fără să muncesc (urăsc munca de nevoie, dar nu şi pe cea de plăcere 🙂 ) şi astfel să am timp să fac ceea ce îmi place mie mai mult şi mai mult. Cu restul aş face o donaţie anonimă, nu ştiu unde, nu m-am gandit sau aş face ceva pentru toţi, nu ştiu ce, nu m-am gandit :). Oricum, una peste alta, i-aş lua fără să stau prea mult pe gânduri.

Cât despre puţinele excepţii, cum este şi cea a lui Grigori Perelman…cred că e vorba de o limpezime interioară la care au acces extrem de puţine persoane, mai bine zis pe care puţine persoane reuşesc s-o conştientizeze. Probabil că există în noi toţi ceva asemănător, însă aşa cum multe lucruri există şi nu sunt văzute de nimeni, la fel şi această limpezime este acoperită de obiceiurile asimilate de-a lungul vremii de umanitate.

––––––––––––––––––––––––––––

Un film foarte fain legat de tentaţia banilor:

şi ar mai fi şi Button, Button, un episod din Twilight Zone:

…hai să-l pun şi pe-ăsta:

…Şi o întrebare:

Tu ai putea să refuzi un milion de dolari, ca domnul Perelman?

Omul este singurul animal care refuză să fie ceea ce este. (Albert Camus)