Un bec aprins nu lumineaza. Un bec aprins face doar lumina.

A venit iarna. Afara miroase a iarna. In casa miroase focul in soba. Timpul nu mai trece, sta in loc. E un moment de stagnare totala. Nimic nu se misca, nimic nu doarme. Totul e treaz. Pomii stau si asista la peisajul nocturn. Fiecare priveste din alt unghi. Impreuna ar putea crea o fotografie panoramica.  Si totusi nimeni nu face nimic. Nimic nu face nimeni. E un inceput de ger. Daca pica ceva din cer, e numai pentru ca ceva pica, nu pentru ca cineva ar face ca ceva sa pice. Peisajul asta se intinde peste tot, chiar daca este local. Nu are importanta. Importanta e mintea care crede ca peisajul se intinde peste tot.  Mai sunt si amintiri, si ganduri care se intreaba la ce folosesc amintirile pe care nu le uiti toata viata. Mai sunt si pisici care dorm si viseaza oameni care fac lucruri pe care nu le inteleg. Si cainii tot la fel viseaza. Mai sunt si frunzele cazute din pomi care in curand vor disparea asa cum dispar (se ascund) toate. Si chiar daca ele dispar, asta nu inseamna ca nu sunt incremenite intr-un moment aparent vesnic, de neuitat, intr-un moment care continua fara sa se miste.  Dispar fara sa faca nimic. Nimic nu canta, nimeni nu mai doreste nimic. E  frumos. E de ajuns. Daca cineva sau ceva s-ar gandi la frumusetea din jur, timpul ar porni si totul si-ar relua cursul firesc din fiecare zi. Asa ca incerc sa nu o fac. Un bec aprins nu lumineaza. Un bec aprins face doar lumina. Soarele pe cer lumineaza. Luna lumineaza noaptea. Luna uneori isi ia lumina din noapte. Noptile cele mai negre sunt noptile a caror lumina a fost furata in toatalitate. Focul se stinge daca nu e hranit.

A venit iarna. Si continua sa vina. Si chiar daca vine continuu, e inghetata ca o statuie. Sta si se uita si totusi nu face nimic.

E de ajuns. In liniste totul e iluminat. Si crengile copacilor inteleg linistea.

Ca sa intelegi linistea nu trebuie sa taci si nici sa-i faci pe altii sa taca.

Linistea e totul. Altcineva ar zice ca si iubirea e totul si ca totul se misca nebuneste pentru ca nimeni nu stie sa iubeasca. Altcineva ar zice ca nimic nu merita mentionat, tot ce se mentioneaza e mai anonim decat tacerea. Nu stiu. Indiferent de pareri, totul e incorporat intr-o gheata destul de groasa ca sa nu poata fi sparta asa usor. Si ce daca. Nu e nimic rau in asta. A fi frig nu e mai rau decat a fi cald. Sau frigul este prost inteles. Frigul e, uneori, asa de calduros incat se teme sa nu se topeasca de rusine. O rusine inghetata. O rusine care sta si nu se manifesta in nici un fel, existand, in acelasi timp.

O idee gre…ta: tot ce sta nu exista.

O idee: totul sta, fara sa isi dea seama. Miscarea e o iluzie.

Nimic nu e iluzie. Orice exista. Difera doar ……………………………………………………………………..

 

Anunțuri

Moravec’s paradox

Moravec’s paradox is the discovery by artificial intelligence and robotics researchers that, contrary to traditional assumptions, the uniquely human faculty of reason (conscious, intelligent, rational thought) requires very little computation, but that the unconscious sensorimotor skills and instincts that we share with the animals require enormous computational resources. The principle was articulated by Hans Moravec, Rodney Brooks, Marvin Minsky and others in the 1980s. As Moravec writes: „it is comparatively easy to make computers exhibit adult level performance on intelligence tests or playing checkers, and difficult or impossible to give them the skills of a one-year-old when it comes to perception and mobility.

Continuare

Nirvana şi emisfera dreaptă

Când neuroanatomiştii experimentează Nirvana…

Se pare că emisfera stângă a preluat controlul tot mai mult de-a lungul timpului şi am pierdut abilitatea de a folosi la fel de mult şi de bine emisfera dreaptă. Acolo unde ar trebui să existe un echilibru, există acum, după parerea mea, un fel de tiranie a emisferei noastre raţionale.

Emisfera stângă spune eu sunt, pe când cea dreaptă nu cunoaşte conceptul de separaţie. Dacă ne-ar funcţiona numai emisfera dreaptă, am atinge Nirvana, am fi una cu Totul.

Extraordinară Jill Bolte Taylor! În urma unui accident vascular în emisfera stângă a creierului, a experimentat pe pielea ei dispariţia lui eu sunt, dispariţia ego-ului, şi contopirea cu universul.

sau aici, dacă nu merge.