Dans dans dans

-de ce citesti?

-imi place
de ce imi place
pentru ca ma absoarbe,  ma face sa uit,  imi schimba ideile fixe…

-da,  ideile fixe

-cum sunt ideile fixe?

-ideile fixe sunt ca o inchisoare
esti inchis/a intre zidurile ei
/lor

-sau ei

-da, din moment ce dispar ideile fixe te eliberezi

-spune-mi o idee fixa a ta

-stii cum e, sunt multe idei fixe, dar cand trebuie sa dezvalui una, totul devine complicat

-deschizi o fereastra, nu
sau iti imprastie iluzia ca e buna acea idee, ca te protejeaza

-da, expunand ideile fixe in afara ta le demistifici, devin niste simple idei, descoperi ca nu au nici un fundament, ca sunt absurde

-si ti-e teama?

-nu. de exemplu, uite o idee fixa: tot ce construiesc trebuie sa fie rezistent si din dorinta de a fi asa
intaresc totul si aici si acolo, consum mai multe resurse decat trebuie
si rezultatul e ceva mult mai rezistent decat ar trebui sa fie

…………………………………………………………………………………………………….

-exista nevoia de a lega viata interioara de viata exterioara, prin fundatie, pui fundatie sub idei. nimic nu e de prisos
totul, inclusiv iluziile se pot transforma in realitate, daca stii cum sa legi iluzia de realitate
sa o faci sa ii placa realitatea. fundatia e realitatea

-daca se leaga visul cu realitatea, intrebarea ce e vis si ce e realitate isi pierde importanta, se estompeaza

-devine o intrebare absurda

-ai senzatia uneori ca visam?

-mi-ar placea sa stiu cum sa ma imprietenesc cu visele mele
e foarte probabil ca intreaga viata sa fie cu totul altceva decat stim noi ca este
si da, poate fi chiar un vis
un vis foarte complex
am senzatia uneori ca traim si in trecut si in prezent si in viitor in acelasi timp
astfel se poate explica senzatia de deja-vu
de sincronicitate
-coincidentele-
uimirea ca am mai trait o data ceea ce facem
dar nu ne putem aminti. nefiind un eveniment trecut
normal ca nu ne putem aminti

-am des senzatia de deja vu

-dincolo de explicatia religioasa, amintirile dintr-o alta viata
eu cred ca asta e o metafora
acea alta viata poate fi o viata traita in paralel
de ce suntem asa de obsedati de trecut
de viitor

-da, unii oameni sunt mai sensibili si mai receptivi la legaturi intre lucruri, la conexiuni, coincidente

-eu de exemplu, traiesc in trecut mai mult decat in prezent
dar poate ca trecutul prezentul si viitorul sunt aceeasi fata a aceleiasi realitati
poate ca totul se intampla in acelasi timp
si doar mintea noastra separa
am separat „iubeste” de „fa ce vrei”

-poate suntem in mai multe locuri in acelasi timp. te-ai gandit la scrisoarea lui noica *

-da, acum… oamenii dau la o parte tot ce i-ar putea incurca
tot ce incurca e mai complex decat pot ei cuprinde
si dau la o parte
simplifica
dar acea simplificare nu e neaparat simpla
ea insasi complica dar da impresia ca e simpla

-cred ca pot sa interpretez titlul lui murakami: dans dans dans in legatura cu ce imi scrii tu acum
dansand nu dai lucrurile la o parte
nu iesi din vartejul lumii si nu refuzi conexiunile

-noi refuzam multe conexiuni
asa de multe

-e si o pledoarie pentru intuitie, pentru nedemonstrabil.  da, refuzam

-a demonstra e valabil doar intre oameni

-nu facem ce vrem dansand ci planuind

-lumea in care traim nu e alcatuita numai din oameni
oamenii nu sunt cele mai vechi fiinte de pe pamant
intuitia e universala
demonstratia e pitagoriceasca, nu mi-a venit alt matematiciam in minte
dansul e liber, relaxant, nu darama lucrurile din preajma ci le invita la dans

-exact
nu darama nimic, nu dezechilibreaza, nu distruge

-demonstratia inlatura tot ce nu corespunde cu ea

-dansul e si foarte personal, ca o esenta tare….demonstratia e imprastiata
cand dansezi esti egal cu tine si poti fi peste tot, nu te rupi
imi place cum spui
ai inteles cum am inteles eu titlul

 

* – “Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută – şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!” (Constantin Noica – Scrisoare catre fiul sau)

 

Anunțuri

Sensul vieţii, golul şi realizarea

Există un gol în tine pe care trebuie sa-l umpli, realizându-te. Te naşti cu acest gol şi datoria ta e să scapi de el. Nu te gândi că noi ştergem ceva din tine, în primii ani din viaţă, pentru a crea acest gol. Te avertizăm doar că el există şi că tu nu poţi să-ţi aminteşti cauzele existenţei sale. Ce înseamnă să te realizezi? Înseamnă să  respecţi singura schemă posibilă, pentru a scăpa de chinul interior cauzat de golul misterios. Sensul tău în viaţă este realizarea. Realizarea ta te va împlini, îţi promitem, te va transforma şi vei fi fericit. Fă ce-ţi spunem, e singura cale acceptată de noi, altă cale aleasă de tine arbitrar te va însingura. Pustiul din tine va creşte. Vei sfârşi părăsit de toţi cei care au ales să respecte sfaturile noastre.  Cine suntem noi? Asta vei afla după ce te vei realiza. Nu ne-ai putea înţelege acum, chiar dacă ne-am arăta ţie, cu toţii deodată. Respectă următorii paşi şi vei vedea lumina! Noi îţi vrem doar binele, orice altă decizie scornită de tine e rea, împotriva fiinţei tale şi, nu numai, e chiar o decizie luată împotriva noastră. Motiv pentru care noi ne vom autosesiza şi te vom elimina. În ce constă eliminarea? Nu te gândi la moarte. Moartea e varianta cea mai uşoară. Şi noi nu cunoaştem nimic despre pedepsele uşoare. Nu le cunoaştem pentru că nu vrem să le aplicăm. Ni se par puerile. Simpliste. Pedepsele uşoare sunt aplicate de necunoscători, de cei care se cred pentru o secundă noi. Ajung să-şi dea seama că nimeni nu ne poate imita, pentru că suntem inimitabili, cum spuneam, cei mai buni sfătuitori. Ca să-ţi dovedim câtă bunătate sălăşluieşte în sufletele noastre, îţi dăm chiar posibilitatea să alegi. Care sunt paşii? Iată-i. Ai de ales între ei si nefiinţă. Tu alegi! Avem încredere în tine că eşti un om cu mintea pe umeri şi vei lua cea mai raţională decizie. Tu faci ce vrei. Dar noi te sfătuim să faci ca noi. Iată-le, în sfârşit!

#Eşti obligat să te naşti neîntrebat!

Cum poţi să te naşti întrebat? Exista, pe vremuri, un obicei penibil în care părinţii în timp ce se împerecheau îl întrebau pe viitorul copil dacă vrea să se nască. Se zice că primeau răspuns noaptea, în vis, de la el. Astfel, dacă accepta, cei doi urmau să aibă un copil născut din voinţa sa şi nu din cea a părinţilor. Dacă refuza, nu exista sarcină. Oamenii, pe vremuri, spuneau că nu dădeau greş niciodată întrebând şi primind răspuns. Mai spuneau ei că e mai bine să ceri încuvinţarea copilului înainte să se nască, decât să te urască toată viaţa pentru că l-ai făcut împotriva voinţei lui…

La noi e altfel!

Noi te creăm pentru că aşa vrem noi, cu intenţia de a face parte din noi mai târziu. Câţiva ani se vor ocupa de tine oamenii noştrii, părinţii tăi, vei fi înconjurat de dragoste şi blândeţe. Vei creşte în puf şi vei avea un viitor strălucitor.

Încă de mic te îngrădim, pentru ca tu să asimilezi informaţiile generale despre viitorul tău mod de a fi. Pentru ca trecerea de la fiinţa pură şi ineficientă social la fiinţa perfectă, din punctul nostru de vedere, să se facă treptat-treptat, astfel încât tu să nici nu bagi de seamă, să ai impresia, o dată ajuns desăvârşit, că aşa ai fost dintotdeauna, să nu ai nici cea mai mică bănuială că ai avut şi o altfel de existenţă. Îţi spunem poveşti despre noi, ca tu să ai de unde învăţa, te avertizăm atunci când calci strâmb, ca să calci drept, ca noi, te învăluim cu dragoste, ca să stii să iubeşti ca noi, îţi facem un program strict ca să deprinzi programările viitoare. Când vei ieşi din mâinile noastre vei fi o frumuseţe de om. Pe tabla ştearsă a minţii tale de nou născut se va cunoaşte că noi ne-am aruncat sămânţa. Vei fi rodul nostru cel mai de preţ. Drumul tău spre realizare va începe, de atunci, cu adevărat.

#Eşti obligat să mergi la scoală, pentru a fi modelat şi mai cu măiestrie de profesioniştii noştrii instruiţi înadins pentru binele tău.

Trebuie să înţelegi încă de pe acum că şcoala este unul dintre cei mai importanţi paşi către realizarea ta, în drum spre umplerea golului cu care te-ai născut. Noi nu putem să facem mai mult în afară de a-ţi oferi un gol şi a te învăţa ce trebuie să faci pentru a scăpa de el. La şcoală profesioniştii noştrii te vor învăţa să scrii, ca să poţi scrie ca noi; înţelegi deci că tu vei da mai departe, generaţiilor viitoare, învăţăturile noastre. La şcoală vei învăţa să citeşti, ca să poţi citi ce au scris cei mai iluştrii dintre predecesorii tăi. La şcoală va începe viaţa ta socială, va trebui să te integrezi după regulile pe care le vei învăţa la momentul potrivit. Vei face parte din mulţime şi vei învăţa să fii orb la alte păreri decât cele general acceptate de noi. De ce? Pentru că aşa e mai bine. Noi ştim ce este bine. Numai noi. Şi tu nu trebuie să pui multe întrebări, pentru că vei fi ridiculizat de profesori sau de întreaga mini-societate din clasă, de colegii tăi cu care te joci, în primii ani, şi cu care vei construi în viitor lumea căreia noi i-am pus bazele. Sper că realizezi  importanţa misiunii tale. Îndeplinindu-ţi misiunea vei scăpa de golul care altfel de va chinui în fiecare secundă. Va exista tot timpul în tine o vinovăţie enervantă, aparent fără cauză, atunci când te vei opune planului nostru.Îi vei căuta pe degeaba rădăcinile. Nu-ţi vor fi accesibile. Te vei simţi vinovat şi nu vei ştii de ce, în acelaşi timp, vei mai simţi că meriţi din plin vinovăţia. Nu ţi se pare genial! Ce altă pedeapsă poate fi mai efcientă decât asta. Doi din trei oameni se vor întoarce negreşit pe calea bună, impusă de noi. Al treilea ori se va sinucide, ori va deveni un ratat, din punctul nostru de vedere, şi va sfârşi în vreun canal, mort de foame, cu plămânii plini de aurolac. Genial, trebuie să recunoşti!

#După ce vei termina anii de şcoală, te vom obliga să munceşti.

Munca te va ajuta să îţi pui bazele unui viitor personal, să te descurci pe cont propriu, respectând regulile noastre. Munca îţi va ocupa cea mai mare parte a timpului. Vei fi de acord cu asta, pentru a avea ce să mănânci. Munca va fi punerea în practică a tuturor cunoştinţelor asimilate în timpul şcolii. O să-ţi placă iluzia că viaţa ta are o continuitate. Iluzia avansării personale îţi va fi motivaţia principală ca să tragi şi mai tare la jugul societăţii. Mintea ţi se va modela în fiecare zi tot mai mult după sistemul creat de geniul nostru inegalabil. Fiind captiv, te vei împrieteni cu răpitorul, îl vei îndrăgi, nu vei mai dori să pleci de lângă el. Viaţa fără a munci pentru noi ţi se va părea searbădă, de netrăit. Te va măcina gândul că eşti ineficient. Lumea din jurul tău te va presa cu apropouri legate de situaţia ta deplorabilă, fără un loc în care să munceşti pentru noi. Vei avea insomnii şi te vei duce la psiholog, chiar dacă vei lucra, chiar dacă nu. Dar nu uita, e mai bine, din punctul nostru de vedere, să munceşti pentru noi. Te vom răsplăti dacă vei face aşa. Dacă n-o vei face, nu te va răsplăti nimeni cu nimic. Doctorul tău îţi va recomanda antidepresive şi somnifere, care mai devreme sau mai târziu îţi vor provoca dependenţă. Te vei obişnui aşa de mult cu ele încât vei uita că ai trăit vreodată şi fără ele. Muncind îţi vei deschide drumul către un alt mare pas, întru realizarea ta, căsătoria. Dar până acolo va trebui să alegi între a continua să locuieşti cu părinţii şi să existe tot timpul un conflict de generaţii între voi, şi să pleci de acasă, să-ţi închiriezi o cameră, pe undeva, şi să plăteşti pentru dreptul de a sta acolo din salariul oferit de noi, în urma muncii tale sârguincioase. Astfel  vei fi prins în plasă şi mai tare de geniul nostru. Dacă nu munceşti, nu stai singur. Dacă vrei să fii independent, va trebui să munceşti pentru noi. Dacă nu stai singur, căsătoria îţi va fi un coşmar. Vei ajunge să îţi urăşti părinţii. Soţia ta îi va urî şi mai mult. Veţi complota împotriva lor, iar ei vor complota împotriva voastră. Vă veţi certa zi de zi şi veţi fi stresaţi şi frustraţi. Va trebui să le suportaţi tabieturile, să staţi la baie după ei, iar ei vor sta şi mai mult acolo numai şi numai ca să vă arate că fac ce vor în casa lor. Principiul ăsta îl vor extinde cu orice le veţi cere şi vor constata că nu vor. Ceea ce noi nu ne dorim, de aceea te sfătuim să munceşti. Dacă nu munceşti, scad considerabil şansele să te căsătoreşti şi, chiar şi aşa, căsătoria îţi va fi un coşmar dintre cele mai terifiante. Bine înţeles, există posibilitatea să îţi doreşti să îţi câştigi proprii tăi bani, printr-o afacere sau mai ştiu eu ce. Sau ai putea să îţi doreşti să devii un superstar, un lider religios, un patron de multinaţională, un corporatist, un traficant de droguri sau preşedintele unei ţări; pentru noi nu contează şi nu ne deranjază modul acesta de răzvrătire. Ni se pare chiar nostim. Apreciem micii răzvrătiţi ca cei enumeraţi mai sus sau ca alţii, nu contează care, pentru că pentru noi, oricare ar fi ei sau orice ar face, nu reprezintă un pericol, ba, mai mult, ajung să ne respecte regulile mai cu sfinţenie decât alţi mieluşei care muncesc  în mod clasic. Muncesc pentru noi şi ei, cu deosebirea că o fac mai subtil. Mai cu… artă. Cum? O să afli la momentul potrivit, dacă vei apuca pe calea lor.

#Te vom obliga să te căsătoreşti.

Ca să pricepi mai bine despre ce e vorba. Iată câteva informaţii despre ce înseamnă căsătoria.

Căsătoria este şi ea una dintre cele mai importante obligaţii, deoarece consfinţeşte în scris uniunea dintre două persoane.  Uită de căutările idealiste pentru găsirea perechii de viaţă, nu există aşa ceva, singurul lucru care are importanţă este unirea dintre el şi ea. Atât. Restul e poveste. De ce au aşa de mare importanţă actele? Pentru că fără acte nu aveţi drepturi şi nici obligaţii. Instituţia căsătoriei este construită pe un munte de hârtii. Fiecare are importanţa ei. Scopul căsătoriei este siguranţa voastră şi înmulţirea. Dacă nu te vei căsători, vei simţi aceeaşi vinovăţie fără cauză şi comunitatea o să te excludă treptat treptat. Nu prea sunt şanse de scăpare. Familia te va presa să îţi găseşti degrabă perechea şi are foarte mare dreptate atunci când pune preţ pe instituţie mai mult decăt pe pereche. Mai pe înţelesul tău, e mai important să te căsătoreşti decât să-ţi găseşti jumătatea, persoana aceea cu care te simţi în largul tău. Persoana aia nu există, îţi pierzi timpul, căutând-o. Pe când instituţia o poţi găsi oriunde, e palpabilă, nu o iluzie. Aici intră în scenă biserica. Oamenii noştrii de acolo vor executa ritualul, pentru siguranţă. Totul e foarte bine pus la punct pentru fericirea voastră. Pentru a vă înmulţi într-un cadru legal şi foarte bine reglementat, nu haotic, ca nişte primitivi. Noi avem nevoie de urmaşii voştrii, nu voi. Ei sunt ai noştri, nu ai voştri. Noi îi educăm, nu voi. Noi le construim viitorul. Noi îi trimitem la război. Noi îi îmbolnăvim. Noi ne jucăm cu ei, pentru că ei sunt jucăriile noastre. Rolul vostru este doar să-i concepeţi. Din momentul în care văd lumina zilei sunt ai noştrii. E foarte important să înţelegi asta.

#Te vom obliga să te înmulţeşti.

După cum spuneam mai sus, eşti obligat să te înmulţeşti. Altfel, eşti impotent. Nu râde. Nu contează ce eşti cu adevărat, contează ce spune lumea despre tine că eşti! Şi lumea e instruită să spună tot ce trebuie ca să te determine să te înmulţeşti. Tu nu exişti, dacă lumea spune că nu exişti, s.a.m.d.. A umple golul e şi o necesitate, dar şi o obligaţie. Înmulţirea este apogeul realizării tale, moment în care, poate, te vei simţi împlinit în totalitate. Va trebui să-ţi creşti copilul după aceleaşi reguli după care ai fost şi tu crescut, cu unele modificări de formă, probabil, în funcţie de schimbările intervenite o dată cu trecerea anilor. În esenţă la fel. Noi îţi spunem cum să-l creşti. Orice pas greşit, va aduce cu sine multă suferinţă copilului. Chiar şi vouă.

#Aici este punctul în care îţi dai seama că golul interior cu care te-ai născut încă există, chiar dacă ai îndeplinit cu sfinţenie tot ce ai fost învăţat să faci pentru a-l umple. Eşti derutat. Te simţi înşelat, neîndreptăţit. Depresia pune stăpânire pe tine. Tot ce trebuia să faci  pentru ca golul să dispară, ai făcut.  Te întrebi dacă ai greşit cu ceva. Noi îţi vom spune că întotdeauna există o greşeală. Omul este imperfect, deci greşeşte. Nu e vina noastră, dacă undeva pe traseu ai greşit. Nu e de datoria noastră să îţi umplem golul, e datoria ta. Nici nu trebuie să te controlăm cu atenţie, orice greşeală, aduce împreună cu ea şi suferinţă. Genial,nu? Îţi vom spune multe minciuni, pentru a-ţi domoli depresia şi a te mai ţine în viaţă, deşi am fi foarte îndreptăţiţi să te lăsăm să îţi îneci creierul în alcool şi să te sinucizi, cu gândul la nedreptate sau greşeală, tu alegi, nu ne mai pasă, nu mai avem nevoie de tine. E momentul în care tu devii inutil pentru noi. Când? La bătrâneţe. Dacă ajungi, bineînţeles. Nu ne deranjează dacă tu alegi să pleci mai repede. Punem pe tine ştampila nebuniei şi gata… caz încheiat.

Ce trebuia într-adevăr să faci pentru a-ţi umple golul? E simplu, nu trebuia să respecţi regulile de mai sus. Altceva, un secret, să nu mai spui la nimeni: noi suntem arhitecţii sensului vieţii tale şi tot noi suntem vidul din tine, am mâncat tot ce era mai frumos din pieptul tău şi am pus în loc obligaţii. Trebuia să refuzi obligaţiile şi astfel scoteai de la noi tot ce ţi-am furat şi-ţi umpleai golul. Mai vrei şi alte explicaţii? Ştiam eu… Te las aici, nu eşti singurul om de pe pământul ăsta…

Partea ascunsă

FANTÁSTIC, -Ă, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu există în realitate; creat, plăsmuit de imaginație; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatură fantastică = gen de literatură în care elementul preponderent îl constituie imaginația, irealul. 2. Care pare o plăsmuire a imaginației; p. ext. extraordinar, grozav, de necrezut. ♢ (Adverbial) Produs fantastic de scump. 3. (Despre oameni) Ale cărui idei sau fapte au un caracter fantezist, bizar. – Din fr. fantastique, lat. phantasticus. (dexonline.ro)


„Your vision will become clear only when you can look into your own heart. Who looks outside, dreams; who looks inside, awakes.” (Carl Gustav Jung)

„The human psyche shows that each individual is an extension of all of existence.”(Stanislav Grof)

„Yesterday is but today’s memory, tomorrow is today’s dream.” (Kahlil Gibran)

„There is a similarity between the LSD effects and the experiences associated with the process of dying.” (Stanislav Grof)

„Subatomic particles do not exist but rather show ‘tendencies to exist’, and atomic events do not occur with certainty at definite times and in definite ways, but rather show ‘tendencies to occur’.” (Fritjof Capra)

”Creative activity could be described as a type of learning process where teacher and pupil are located in the same individual.” (Arthur Koestler)

Partea ascunsă.

Suntem învăţaţi să credem că nu există nimic fantastic, că nu există decât în minţile noastre, nu şi în lumea reală. Copiii trăiesc mai mult în lumi fantastice decât în realitate. Ei au voie să vadă alte lumi pentru că sunt copii şi încă nu sunt folositori pentru societate.

Realitatea este formată din evenimente şi din fapte programate minuţios de legi ale fizicii. Tot ceea ce este dincolo de realitate este doar în mintea noastră. Să nu lăsăm fantasticul să evadeze din noi pentru că atunci vom fi damnaţi de cei din jurul nostru, chiar şi de specialişti, care ne vor îndosaria cu verdictul clar: nebunie.

Realitatea este descrisă numai de legătura fără echivoc între cauză şi efect. Când legătura este aparent inexistentă, nu mai există realitate, ci doar poveşti, mituri, absurdităţi, nebunie, minte bolnavă, ciudăţenie, damnare s.a.m.d.

Copilul este învăţat progresiv, pe măsură ce creşte, să facă distincţie între lumea reală şi lumea din capul lui, altfel intră în domeniul patologicului. Este învăţat să adere treptat treptat la părerea majorităţii, potrivit căreia pentru a fi un om cu viitor trebuie să vadă numai ce i se dă voie să vadă, numai ce există cu adevărat, deoarece ceea ce are voie să vadă este într-adevăr tot ce există cu adevărat.

Legile fizicii descriu realitatea. Orice există dincolo de aceste legi nu mai este real.

Legile fizicii sunt descoperite de oameni, testate de oameni, enunţate de oameni. Realitatea este o sumă de legi unanim acceptate de întreaga societate. Legile trebuie să fie mai întâi acceptate de majoritate, ca abia mai apoi să li se dea voie să descrie realitatea. Realitatea este descrisă de oameni.

Relaţia omului cu realitatea este strâns legată. Orice modificare a acestei prietenii poate să dărâme o organizare păzită cu străşnicie.

Relaţia dintre natură şi realitate este ca relaţia dintre întreg şi parte. Realitatea este doar o parte a naturii, nu este o descriere absolută a ei.

Oamenii au decis că această descriere evazivă este cea mai potrivită pentru a perpetua o societate clădită pe doctrina supunerii: există doar ce ni se spune că există, restul este fantastic. Ca şi cum ai ţine legat un câine întreaga viaţă, zi de zi şi l-ai elibera la bătrâneţe. Câinele va rămâne în raza lanţului până când va îndrăzni să părăsească realitatea descrisă de lanţ şi să păşească în lumea fantastică din afara sa.

Asemenea câinelui vedem doar la depărtare de noi o altă lume, privim către locurile unde nu putem ajunge din cauza lanţului. Reuşim doar să le analizăm vag, fără să punem piciorul în tărâmurile interzise.

Frica de necunoscut ne este implantată în minte de adepţii realităţii. Întunericul este rău pentru că are calitatea de a ascunde de ochii noştri realitatea. Tot ceea ce ascunde realitatea şi lasă liberă privirea către alte dimensiuni este rău. În întuneric sunt monştrii. În întuneric este Diavolul care te priveşte şi te poate mânca. Împărăţia întunericului, s.a.m.d.

Religia cea mai puternică de pe pământ este Cultul Realităţii. Nu există nici o religie mai puternică. Nicăieri. Dumnezeul acestei religii este paradigma în vigoare. Întreabă orice om în ce crede mai mult, în Realitate sau în Dumnezeul oricărei religii. În cel mai rău caz va spune că realitatea este însuşi Dumnezeu.

Când suntem în stare de veghe pupilele ne sunt îndreptate către exterior, când dormim ochii se răsucesc către interior. Asta spune multe despre natura umană. Visele sunt fantastice. Am avut un coşmar. E doar un coşmar. Doar un coşmar. Doar o plăsmuire a fantasticului din fiecare. Dar dacă visul se transformă în realitate? Visul de peste noapte se transformă în evidenţă peste zi. Atunci închidem din nou ochii şi mergem mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Realitatea este ca un sistem totalitar al cărui principal scop este abolirea visării de orice fel.

Visezi mult! Visează mai puţin şi trăieşte în realitate, omule. Se clădeşte ideea că omul este sinonim cu realitatea. Omul este real.

Visul este tot ce i-a mai rămas omului matur din lumea fantasticului.

(În pozele de mai sus – Quantum Man

According to quantum physics, the world is fundamentally quite different than it seems. For example, matter can be demonstrated to have a wave-like quality associated with its motion. Quantum physics describes a moving object as consisting of waves oriented perpendicular to its direction of motion. Drawing inspiration from that image, artist Julian Voss-Andreae has created an image of a walking human as a quantum object. Made up of thin, vertically oriented steel sheets representing those waves, the 8’ (2.50 m) tall sculpture is a metaphor for the counter-intuitive world of quantum physics. Symbolizing the dual nature of matter with the appearance of classical reality on the surface and cloudy quantum behavior underneath, the sculpture seems to consist of solid dark steel when seen from the front, but dissolves into almost nothing when seen from the side.) – sursa