Răul

Update 1:

Răul este o acţiune conştientizată care provoacă o stare de disconfort unei vietăţi sau distruge ceva ataşat de o fiinţă cu conştiinţă de sine.

Răul nu există în afara conştiinţei. Un animal nu realizează că i s-a făcut rău şi nici că face ceva ce poate fi catalogat de un om ca fiind rău.

Răul a apărut o dată cu conştientizarea sa şi a primit un nume. Primul om care a conştientizat durerea de exemplu…

Răul este un concept uman. El nu există în afara sferei noastre de percepţie. Dacă nu ar exista conştiinţă de sine nici răul nu ar exista, în sensul că pe el nu ar avea cine sau ce să-l conştientizeze, să-l conceptualizeze.

Răul este o stare conştientizată cauzată de o boală, de o durere …

Răul este opusul binelui. Dar binele şi răul nu au de-a face cu lumea fără minte decât în măsura în care ele sunt privite de un observator uman.

Răul este un concept care ar putea dispărea o dată cu oamenii. Cât timp vor exista oameni va exista şi rău.

Răul şi binele nu sunt ca uleiul şi apa. Răul şi binele sunt ca două soluţii care se dizolvă una pe cealaltă şi există una prin cealaltă.

Răul este făcut numai de oameni şi numai împotriva oamenilor.

Răul nu există în sine, nu are o existenţă independentă de observator. Spunem că s-a făcut rău numai dacă suntem informaţi că s-a făcut rău. Dacă undeva în lume se face rău şi noi nu ştim, atunci, pentru noi, răul acela nu există deloc.

Omul face rău pentru că ştie că are posibiliatea de a o face, la fel cum face o grămadă de alte chestii care poartă denumiri. Omul întâi denumeşte apoi face. Întâi gândeşte. Iar dacă nu o face astfel, poartă în el conceptul în momentul acţiunii sau inacţiunii.

Răul este un cuvânt dat unei stări.

Răul este un cuvânt pus în spatele lui oricine şi orice.

Răul este doar un cuvânt în spatele căruia se ascunde multă durere.

Cuvântul singur

Ce este singurătatea?

Care este mecanismul după care acţionează societatea atunci când spune că însingurarea nu este un deziderat?

Ce înseamnă a socializa?

Cuvântul care m-a atras cel mai tare înainte să-i ştiu sensul:  mizantrop. Unul dintre sensurile lui care m-au atras cel mai mult – Persoană care manifestă aversiune faţă de specia umană. Aici trebuie să aduc o lămurire: a fi atras de ceva foarte tare nu este acelaşi lucru cu a te lăsa atras. Nu întotdeauna.

Cine ştie răspunsurile primelor trei întrebări înseamnă că nu ştie ce este singurătatea şi nu ştie ce înseamnă a socializa.

Ce înseamnă eu  îţi ofer, tu primeşti, tu îmi oferi, eu primesc, tu te apropii, te contopeşti şi apoi dispari, eu mă apropii, mă contopesc, apoi rămân.

Ce mai înseamnă astăzi a convieţui?

Dar a alege de bună voie să trăieşti cum îţi dictează intuiţia?

Ce este fuga de sine?

Şi ce legătură are cu dorinţa de a socializa?

De ce unora le e frică de singurătate iar ideea de însingurare îi sperie de două ori mai mult?

Ţi s-a întâmplat vreodată să vorbeşti cu cineva ore întregi, zile în şir şi concomitent să te simţi mai singur decât cu tine?

Există în noi o a doua fiinţă care ne ţine de urât atunci când nu există nimeni care să ne ţină de frumos?

Această a doua fiinţă este salvarea sau celula noastră în care suntem închişi când nu e nimeni prin preajmă?

Există posibilitatea ca un om care a trăit singur întreaga viaţă să atingă o altă etapă în evoluţia lui spirituală, etapă total necunoscută societăţii contemporane?

Când eram mic visam o lume ciudată pe care n-o pot descrie prin cuvinte. O simt doar. Uneori. Când stau întins în pat şi privesc tavanul şi nu mă gândesc la ceva concret.

Este posibil ca lumea să devină mai suportabilă dacă am depăşi etapa cuvintelor şi am reuşi să comunicăm global altfel decât prin sunete şi litere?

Nu crezi că principala problemă cu care se confruntă omenirea azi este comunicarea?

Dacă am vorbi ca un singur organism nu ne-am mai face rău unii altora.

Nu crezi că a interpreta ce spun eu acuma reprezintă sâmburele discordiei?

Nu crezi că a merge chiar mai departe şi a-ţi spune punctul tău de vedere reprezintă o diferenţă între noi?

Nu crezi că diferenţa asta alimentată de alte diferenţe invocate prin cuvinte poate duce la o ruptură?

Nu crezi că orgoliul tău nu te lasă să recunoşti?

Nu crezi că orgoliul este produsul cuvintelor?

Iar cuvintele doar o etapă ce trebuie depăşită în grabă dacă vrem să supravieţuim?

La început a fost cuvântul.

Asta parcă e luată din Biblie.

Ce a făcut cuvântul?

Cu ce ne-au ajutat cuvintele?

Nu crezi că am dreptate când spun tot ce am spus mai sus. Pentru că amândoi ne exprimăm ideile prin cuvinte. Iar atunci când sunt exprimate prin imagini noi le traducem tot în cuvinte.

Există vreun tratament pentru miliardele de miliarde de litere care se aşează şi creează opinii, legi, discordie, invidie, populism, regi, regine, papi samd

Până la urmă ce legătură are singurătatea cu cuvintele.

Păi are.

La început cuvântul era singur.

Şi noi, de asemenea, suntem nişte cuvinte solitare.