Vis în vis

Fragment din mintea unui copil –  „În clipa în care mor, oamenii devin cele mai deştepte fiinţe de pe pământ, deoarece intră în contact cu cel mai mare mister al umanităţii şi cu rezolvarea sa. Un mort ştie ce nu va ştii niciodată un viu – ştie ce e dincolo.”

Mulţi cred că nu e nimic după moarte, i-am zis, că n-are ce să fie. Dacă ar fi ceva oamenii nu s-ar mai omorî între ei de când e lumea. Dumnezeu e doar politica unor oameni care vor să controleze masele. Dacă ar fi existat, multe n-ar mai fi fost.

Nu e total neadevărat, aşa cum nimic nu e numai adevărat sau numai fals. Noi, oamenii, nu putem pricepe decât ceea ce logica poate pricepe. Iar logica nu e singurul instrument de cunoaştere.

Dincolo de moarte începe un alt vis. Oamenii se trezesc şi îşi încep experienţa, conectaţi la tot. Ştiu ce a fost, este şi va fi, dar dinafara timpului. Timpul nu mai există ca atunci când trăiai, pentru că este doar un instrument al raţiunii. Dincolo, raţiunea devine doar o infimă parte din totalul noii experienţe. Noului vis.

După moarte, ceea ce numeam Dumnezeu ne apare ca o hartă dinspre şi către toţi cei care au trăit vreodată în univers, în toate universurile, în tot ce a fost, este şi va fi. Totul există în afara timpului. Timpul e raţiune. Dumnezeu eşti şi tu, este şi el, şi ea. Pe de altă parte este şi ceva care există dintotdeauna, şi oamenii nu pot pricepe acest dintotdeauna. E fără sens. Suma tuturor minţilor de pe pământ este doar o mică parte din el. Dumnezeu nu e ceva care poate fi arătat cu degetul, spunând, Uite! Dumnezeu e acolo sau dincolo, în cer sau mai ştiu eu unde. Începutul lui Dumnezeu, gândind logic, începe într-un punct. Totuşi, punctul ala e şi el tot ce a existat, există şi va exista în toate universurile concepute sau nu de minţile umane. Şi aşa mai departe. Ceea ce depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere. Suntem siguri pe noi numai când suntem departe de ceea ce numim gol. Sau fantastic. Sau incredibil. Sau neadevărat.

Acolo e mai bine, sunt sigur, i-am zis. Acolo, poţi în sfârşit să fii tu, poţi să fii eu, poţi să fii ei, poţi să înţelegi tot ce n-ai înţeles vreodată, să mă cunoşti aşa cum, probabil, ai vrut să mă cunoşti dintotdeauna, să vezi prin ochii mei, să gândeşti cu gândurile mele şi nu numai ele mele. Poţi să priveşti prin ochii universului şi să uneşti tot ce nu puteai uni, în timpul vieţii.

Visul în care te afli, este chiar visul în sine, faci parte din el şi eşti el, deopotrivă; este visul care nu se termină şi care, dacă a început undeva, tu, spre deosebire de mine, îi vei cunoaşte felul de a fi, de a exista, îi vei cunoaşte începutul, dinafara timpului. Vei înţelege că timpul şi spaţiul te-au constrâns să fii cel care ai fost şi că acum, dacă mai poţi folosi conceptul „acum”, eşti ceva ce nimănui nu-i va trece vreodată prin cap. Nici chiar mie. Imaginaţia noastră e limitată tocmai prin faptul că nu ne aruncăm în gol. În gol nu vedem nimic şi ne e frică de nimic. Nimic nu e gol şi nimic nu e interzis. Nimic nu are limite. Nimic nu are început şi sfârşit.

Caişii au înflorit…

Plouă de ieri, plouă şi azi…

Mintea e ruptă de corp…

Undeva unde totul e altfel…

Undeva unde e mai bine…

Visele se întorc acasă…

Nopţile au ochi în ferestre…

Iarna, sania alunecă pe cer…

Privesc prin uşa larg deschisă…

Soarele care luminează noaptea…

Ce mai faci?…

E bine în afara lumii?…

Cad şi zbor…

E cald în cameră…

Focul arde şi eu ard cu el…

Pentru B. (25.XII.1925 – 22.XI.2010)

Anunțuri

Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim numai o parte din acest tablou.

Oamenii care nu sunt împăcaţi cu ei înşişi nu pot shimba mare lucru în lumea asta. Schimbarea se produce natural de la individ către comunitate. Dacă fiecare om ar fi el însuşi, n-ar mai fi nevoie de schimbare. A fi se poate confunda cu originalitatea, dar şi cu asemănarea. Nu poţi fi tu, dacă eşti conştient că eşti tu. Nu poţi fi tu dacă nu eşti conştient că eşti unic. Paradoxal, suntem şi nu suntem entităţi separate de restul lumii. Extremele separă şi lumea este antrenată să le accepte. Peste tot în jur există şi nu există separaţie deopotrivă. Tu vezi numai cine eşti. Nu te poţi împăca cu cine eşti dacă nu observi întreaga hartă a conexiunilor dintre tine şi oricine şi orice, dar şi între tine cel exterior şi interiorul tău ascuns, pe care numai tu îl cunoşti. Lumea asta nu e logică, oricât de logică ar părea. Noi, oamenii am creat o lume raţională, paralelă sau suprapusă cu lumea originară. Lumea asta este paradoxală, este lumea în care albul este şi negru, negrul este şi alb, binele este şi rău, răul este şi bine, în care binele curge prin rău, iar răul, prin bine, în acelaşi moment; lumea în care extremele nu există şi există chiar în momentul în care clipeşti. Oamenii nu sunt împăcaţi cu ei înşişi şi pentru că nu găsesc o logică acolo unde, implicit, nu există nici o logică, ascultând de vocea care le spune că orice are un sens, orice poate fi explicat.  Sensul este tocmai lipsa sensului şi lipsa sensului este chiar sensul. Oamenii caută explicaţii, caută un fir epic, caută poveşti de care să se agaţe, când povestea cea mai interesantă se află  în ei toţi laolaltă şi în fiecare dintre ei. Există doar o singură poveste, care înglobează în ea toate poveştile existente şi inexistente. Nu e nimic nou, dar totul poate fi nou, în funcţie de capacitatea noastră de percepţie. Realitatea nu e doar una, ci poate fi şi oricare dintre realităţile personale ale fiecărui om. Dacă vrei să ştii ce e totalitarismul, atunci fi mai atent la tirania extremelor, la tirania lui ori-una-ori-alta. Vei găsi exemple peste tot în viaţa ta, de la naştere, pănă în prezent. Surprinzător şi cunoscut e fiecare moment din existenţa noastră trecută, prezentă şi viitoare. Ieri, azi şi mîine coexistă chiar acum, dar sunt şi separate. Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim  numai o parte din acest tablou…

To see a world in a grain of sand
And a heaven in a wild flower,
Hold infinity in the palm of your hand
And eternity in an hour.

(Auguries of Innocence – William Blake)

Nirvana şi emisfera dreaptă

Când neuroanatomiştii experimentează Nirvana…

Se pare că emisfera stângă a preluat controlul tot mai mult de-a lungul timpului şi am pierdut abilitatea de a folosi la fel de mult şi de bine emisfera dreaptă. Acolo unde ar trebui să existe un echilibru, există acum, după parerea mea, un fel de tiranie a emisferei noastre raţionale.

Emisfera stângă spune eu sunt, pe când cea dreaptă nu cunoaşte conceptul de separaţie. Dacă ne-ar funcţiona numai emisfera dreaptă, am atinge Nirvana, am fi una cu Totul.

Extraordinară Jill Bolte Taylor! În urma unui accident vascular în emisfera stângă a creierului, a experimentat pe pielea ei dispariţia lui eu sunt, dispariţia ego-ului, şi contopirea cu universul.

sau aici, dacă nu merge.

Filmul Avatar

Un film care trebuie văzut şi dincolo de spectacol şi efecte speciale.

„I hear you brother

And thank you

Your spirit will go to Eywa.

And your body will remain

to become a part of the People:

A clean kill.”

O lecţie pentru toţi oamenii creată pentru toate gusturile.

Un mesaj ce străbate veacurile: Nu vă băgaţi unde nu cunoaşteţi, unde nu înţelegeţi. Dacă aţi înţelege, cu siguranţă nu aţi mai deranja echilibrul natural al vieţii.

O palmă dată ignoranţei şi reflexului omului de a lua ce nu-i aparţine şi de a nu oferi nimic în schimb.

O atenţionare: mâna care vă hrăneşte trebuie respectată; mâna care vă hrăneşte este Natura de care voi vă credeţi separaţi.

Un sfat şoptit: Nu vă mai credeţi invincibili. Aveţi grijă de ce-i al vostru şi lăsaţi în pace teritoriile care nu vă aparţin. Bogăţia materială nu e totul.

Un îndemn către simplitate şi răbdare. Către plenitudinea vieţii.

Un pas mic dar intens pentru revizuirea moralei, un manifest subtil de etică.

Un spectacol măreţ şi costisitor, susţinut de ideea Unităţii tuturor lucrurilor şi fiinţelor.

Un film foarte bun, pe care era să nu-l văd, din cauza unei idei preconcepute: E doar un blockbuster plin de efecte speciale nesusţinut de vreo idee care să mă intereseze ori o idee care să însemne ceva pentru vremurile în care trăim.

O creaţie genială şi curajoasă: a face un film pentru publicul larg cu idei care sunt ridiculizate sau ignorate de publicul larg, cu intenţia de a fi văzut de sute de milioane de oameni, de a deveni un film de succes.

O reuşită în acest sens.

Nu vreau să se facă Avatar 2. Sau 3. Sau 4. E de ajuns 1.

Vreau să fie văzut de tot mai mulţi oameni.

Să le treacă prin minte măcar pentru o secundă evidenţa că ce au văzut în film nu e doar ficţiune, că este reprezentat şi trecutul omenirii, şi prezentul, şi viitorul (în cazul în care toţi continuă să danseze pe aceeaşi melodie macabră, compusă de nişte oameni care nu ştiau unde vor ajunge ideile lor, cum se vor transforma ele şi în ce vor degenera).

„I’m trying to understand this deep connection the people have to the forest. She talks about a network of energy that flows through all living things. She says, all energy is only borrowed and one day you have to give it back.”

„Those trees were sacred to Omaticaya in a way you can’t imagine. You throw a stick in the air… it’s gonna land on some sacred fern. I’m not talking about some kind of pagan voodoo. I’m talking about something real, something measurable in a biology of the forest.

What we think we know, is that there’s some kind of electro chemical communication between the roots of the trees. Like synapses between neurons. And each tree has 10 to the fourth connections to the trees around it. And there are 10 to the tvelfth trees on Pandora. Which is a lot, I’m guessing. It’s more connections than in the human brain. Get it? It’s a network. It’s a global network, and the Na’vi can access it. They can upload and download data. Memories, at sites like the one you just destroyed.

The wealth of this world isn’t in the ground, it’s all around us. The Na’vi know that, and they’re fighting to defend it.

If you want to share this world with them, you need to understand them.


Despre Trib, Homo Sapiens, Homo Gestalt şi o Meduză

Ştiu, o să pară un articol mistic. Asta e.YinYangTaijitu

Am citit mai demult Ismael, o carte care mi-a plăcut extrem de mult, şi azi mi-am amintit de povestea aia cu Meduza (e la pagina 26, iată linkul ). Cam de la povestea asta mi-a venit ideea cu articolul următor. Nu ştiu de ce. Nici nu ştiu dacă va avea vreo legătură până la urmă cu Meduza, deşi ceva îmi spune ca va avea.  E tot o poveste. Eu nu ştiu să scriu altceva decât poveşti. Asta e, dacă mă simt mai apropiat de intuiţie decât de raţiune.

Mă gândesc la triburile din vechime şi la cele câteva care au mai rămas şi îmi sare în ochi un aspect foarte vizibil: ei trăiau în natură, în comuniune cu natura şi între membrii tribului existau legături foarte strânse. Mai mult, mie-mi pare că această legătură strânsă între Membrii Tribului – Natură poate fi asemuită foarte bine cu o simbioză. Simbioza este definită în felul următor în dex-ul nostru online cel de toate zilele – “Asociere a două vieţuitoare din specii diferite, care îşi duc viaţa în comun. ♦ (Fig.) Unire strânsă, intimă; prietenie. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiose, cf. gr. syn – cu, bios – viaşă]”. Putem considera natura o vieţuitoare? Vieţuitor este ceva în viaţă. Natura, după mine, este în viaţă în toate sensurile. Aşa că nimic nu mă opreşte să extind conceptul de vieţuitoare, astfel încât să cuprindă şi natura. Din câte ştiu simbioza presupune şi o dependenţă reciprocă a vieţuitoarelor care trăiesc în comun. De exemplu o termită care nu poate mistui lemnul, dar microbii din stomacul termitei pot, iar termita mănâncă ceea ce lasă microbii după ce au mâncat. Nu văd de ce triburile şi natura nu erau în dependenţă reciprocă. Aşa că o să continui de la ideea că tribul şi natura erau/sunt în simbioză. Eu aşa văd lucrurile.

Între membrii aceluiaşi trib exista o legătură strânsă, fără de care tribul n-ar mai fi putut supravieţui. Tribul era format din oameni, iar oamenii fac parte din aceiaşi specie. Ar fi putut exista simbioza între ei? Conform definiţiei, nu. Dar dacă ne imaginăm o legătură aşa de strânsă încât membrii tribului convieţuiau ca un întreg, ca un singur organism? Aş asemui tribul cu organismul uman, în cadrul căruia se petrec extraordinar de multe chestii de care nu suntem conştienţi. Nu suntem conştienţi de existenţa organismului în fiecare clipă, dar atunci când o facem ştim că facem parte din el şi el face parte din noi şi că gândul şi materia nu sunt despărţite, ci formează o unitate. Aici am cam generalizat. Sunt unii oameni care ridică în slăvi materialismul, alţii sunt cu imaterialul, alţii cu ambele, dar privite separat, ca fiind două părţi diferite, dar puţini sunt cei care cred în Holism. Sau mai mulţi. Nu ştiu. Nu i-am numarat. Să ne imaginăm că Tribul  este un organism de felul acesta ale cărui părţi se întrepătrund formând un întreg. Între Trib (organism) şi natură există o relaţie de simbioză, dar aş extinde (extind cam mult, nu?) şi aş merge până într-acolo încât aş spune că Tribul şi natura sunt O singură fiinţă. Termita şi microbii din stomacul ei sunt o singură fiinţă, la fel cum omul şi creierul său sunt o singură fiinţă. Da, dar creierul nu este o fiinţă. Aşa e. Nici creierul fără om nu ar exista la fel cum nici microbii ăia fără termită nu ar supravieţui. Aşa, pentru că am clarificat cât de cât pot merge mai departe, altfel devin plictisitorJ.

Ce mă face să cred în scenariul ăsta? Un fapt foarte simplu şi oarecum demonstrabil. Natura este împotriva sinuciderii. De ce triburile nu distrugeau natura? Pentru că era ca şi cum şi-ar fi extirpat creierul. De ce erau paşnici? Pentru că ar fi durut o eventuală răzvrătire. Aş asemui răzvrătirea cu o boală a unui organism pe care anticorpii o elimină mai devreme sau mai târziu.

Dar, se spune că ar fi existat nişte rebeli care ar fi ales calea răzvrătirii, la Revoluţia agricolă, acum 10 000 de ani. Au format un alt organism separat de natură, doar aparent, care se baza pe exploatarea naturii, adică pe auto-devorare şi autodistrugere treptate.

Cum s-au format ei, nu despre asta vreau să vorbesc. De ce s-au format? Doar un aspect mă interesează. După fiecare perioadă extremă urmează o altă perioadă opusă care se dezvoltă până la extrem ca mai apoi să lase loc unei alte perioade opuse care la rândul ei se va dezvolta până la extrem: Yin şi Yang, aici voiam să ajung.. Cel puţin aşa ne învaţă istoria. După o perioadă de prosperitate extremă urmează o perioadă de criză extremă. simbolul cel mai relevant e Yin şi Yang. Filozofia Tao e cea mai holistică. Iar pe mine mă interesează foarte tare aspectul ăsta al problemei. Ceea ce “aberau” oamenii ăia acum mii de ani despre Tao se potriveşte perfect cu principiile fizicii cuantice de azi. Ce “coincidenţă”. Dar despre asta voi scrie într-un articol separat…

Acum mă întreb şi eu, că tot am ajuns aici, ce dracu legătură e între Tao, Meduza lui Daniel Quinn şi Revoluţia agricolă. Bună întrebare. O să încerc să răspund. Deşi nu ştiu dacă voi reuşiJ.

Să ne imaginăm că acum 10 000 de ani, chiar înainte de Revoluţia agricolă a existat o astfel de perioadă extremă. De ce n-ar fi fost o perioadă extremă? Lumea o ducea mult prea bine atunci. Când organismul o duce mult prea bine, trebuie să apară o boală, iar după boală, organismul îşi revine treptat şi continuă să o ducă bine şi aşa mai departe. Cu o singură excepţie, atunci când boala este incurabilă, cum e SIDA, de exemplu. Ceea ce se întâmplă acum cam aşa pare a fi. O boală fără leac. O extremă boală fără leac care riscă să ucidă întregul organism. Atunci au apărut ceilalţi oameni. Au format o nouă cultură, separată (aparent) de natură, au venit cu conceptele lor de bine şi rău şi derivatele acestora. Cultura lor se baza şi se bazează pe distrugerea a tot ce nu e ca ei. Şi au continuat să distrugă, să distrugă, treptat-treptat, apropiindu-se de extremă, până azi când iată că ne aflăm într-o asemenea extremă.

În cultura asta auto-distructivă, au început să re-apară primele semne de holism. Da, chiar aşa. Numai că Tancul e prea mare de data asta ca să fie distrus. Sau? Cine ştie. Nu putem ştii nimic cu siguranţă. Aceste semne firave au început o dată cu fizica cuantică. Ea ne spune, contrar fizicii lui Newton, că întreg Universul e un mare Întreg, fără parţi independente, aşa cum ne-au învăţat de secole dualiştii sau materialiştii:

Suntem conduşi spre noţiunea de întreg indestructibil, noţiune opusă ideii clasice de realitate separată în părţi ce pot fi analizate independent…Ideile clasice de relitate constituită din componente elementare fundamentale şi de sistem alcătuit prin alăturarea şi aranjarea părţilor au fost părăsite. Spunem acum că interdependenţa cuantică a întregului constituie realitatea fundamentală şi că părţile care se comportă doar în mod relativ independent sunt forme particulare integrate acestei unităţi.( David Bohm)

În cultura asta autodistructivă au apărut primele semne de comunicare acauzală între persoane şi între acestea şi Natură. Bineînţeles nimeni nu crede, pentru că nu pot fi dovedite ştiinţific. Dar ce, Newton se gândea că se va naşte Einstein care-i va zdruncina concepţia sa rigidă despre lume? Eu nu cred că se gândea. Ca o analogie, foarte mulţi spun, Nu se poate, pentru că legile fizicii spun altceva, nu există comunicare acauzală(!!!). Probabil o fac dintr-o încăpăţânare, dintr-o ambiţie de viaţă (toată viaţa au fost siguri de ceva şi deodată vine cineva şi le dovedeşte că s-au înşelat: omul vede numai ce este învăţat să vadă) şi nu se gândesc că aceste legi ale fizicii nu se aplică domeniului contestat. Legile fizicii se aplică numai anumitor sisteme, nu realităţii în întregime. De vreo o sută de ani se lucrează la o teoremă care să explice realitatea în întregime. Dar nici până azi n-a fost descoperită.

În cultura asta autodistructivă, să ne imaginăm că există oameni moderni care pot trăi ca un întreg, ei şi întregul univers, Unul. Nu ca pe vremuri, în păduri, pentru că în stadiul de faţă aşa ceva nu mai este posibil. Pe de altă parte nici nu prea mai sunt păduri pentru a băga toţi oamenii în ele. Să ne imaginăm că doar trăiesc într-o altă formă, dar având aceeaşi esenţă cu modul de viaţă al primitivilor. Trăiesc şi comunică între ei şi cu mediul înconjurător natural, poate la fel cum vorbeau cu zeii primitivii. Să-i numim Homo Gestalt. Poate că nu sunt mulţi. Dar pot deveni mai mulţi. Meduza lui Ismael a greşit când a afirmat că în final a apărut ea, lăsând să se înţeleagă că ea este culmea evoluţiei. Prin asta a exclus orice posibilitate viitoare de evoluţie pentru ea însăşi. Şi tot aşa fac şi oamenii civilizaţiei noastre.

Un foarte posibil cataclism mondial cauzat de această cultură autodistructivă, va împiedica evoluţia celelaltor specii, inclusiv a noastră. Iar dacă noi am ajunge să depăşim stadiul de indivizi separaţi, aşa cum ne învaţă încă paradigma clasică, într-un timp foarte scurt, atunci ar mai fi o şansă. Următoarea etapă în evoluţia umanităţii nu va fi una fiziologică, ci una spirituală. Această etapă spirituală nu trebuie înţeleasă făcându-se analogie cu religia. Ci doar o evoluţie spirituală naturală. Bineînţeles, dacă timpul ne va permite, în această cultură autodistructivă.