Un bec aprins nu lumineaza. Un bec aprins face doar lumina.

A venit iarna. Afara miroase a iarna. In casa miroase focul in soba. Timpul nu mai trece, sta in loc. E un moment de stagnare totala. Nimic nu se misca, nimic nu doarme. Totul e treaz. Pomii stau si asista la peisajul nocturn. Fiecare priveste din alt unghi. Impreuna ar putea crea o fotografie panoramica.  Si totusi nimeni nu face nimic. Nimic nu face nimeni. E un inceput de ger. Daca pica ceva din cer, e numai pentru ca ceva pica, nu pentru ca cineva ar face ca ceva sa pice. Peisajul asta se intinde peste tot, chiar daca este local. Nu are importanta. Importanta e mintea care crede ca peisajul se intinde peste tot.  Mai sunt si amintiri, si ganduri care se intreaba la ce folosesc amintirile pe care nu le uiti toata viata. Mai sunt si pisici care dorm si viseaza oameni care fac lucruri pe care nu le inteleg. Si cainii tot la fel viseaza. Mai sunt si frunzele cazute din pomi care in curand vor disparea asa cum dispar (se ascund) toate. Si chiar daca ele dispar, asta nu inseamna ca nu sunt incremenite intr-un moment aparent vesnic, de neuitat, intr-un moment care continua fara sa se miste.  Dispar fara sa faca nimic. Nimic nu canta, nimeni nu mai doreste nimic. E  frumos. E de ajuns. Daca cineva sau ceva s-ar gandi la frumusetea din jur, timpul ar porni si totul si-ar relua cursul firesc din fiecare zi. Asa ca incerc sa nu o fac. Un bec aprins nu lumineaza. Un bec aprins face doar lumina. Soarele pe cer lumineaza. Luna lumineaza noaptea. Luna uneori isi ia lumina din noapte. Noptile cele mai negre sunt noptile a caror lumina a fost furata in toatalitate. Focul se stinge daca nu e hranit.

A venit iarna. Si continua sa vina. Si chiar daca vine continuu, e inghetata ca o statuie. Sta si se uita si totusi nu face nimic.

E de ajuns. In liniste totul e iluminat. Si crengile copacilor inteleg linistea.

Ca sa intelegi linistea nu trebuie sa taci si nici sa-i faci pe altii sa taca.

Linistea e totul. Altcineva ar zice ca si iubirea e totul si ca totul se misca nebuneste pentru ca nimeni nu stie sa iubeasca. Altcineva ar zice ca nimic nu merita mentionat, tot ce se mentioneaza e mai anonim decat tacerea. Nu stiu. Indiferent de pareri, totul e incorporat intr-o gheata destul de groasa ca sa nu poata fi sparta asa usor. Si ce daca. Nu e nimic rau in asta. A fi frig nu e mai rau decat a fi cald. Sau frigul este prost inteles. Frigul e, uneori, asa de calduros incat se teme sa nu se topeasca de rusine. O rusine inghetata. O rusine care sta si nu se manifesta in nici un fel, existand, in acelasi timp.

O idee gre…ta: tot ce sta nu exista.

O idee: totul sta, fara sa isi dea seama. Miscarea e o iluzie.

Nimic nu e iluzie. Orice exista. Difera doar ……………………………………………………………………..

 

Despre ecologie, cu nenea Zizek

În urmă cu câteva zile m-am uitat la un documentar destul de interesant, pe nume Examined Life. Toate bune şi frumoase până ce a apărut pe ecran Slavoj Zizek. Nu mai auzisem de el, la fel cum nu mai auzisem de nici unul dintre protagoniştii documentarului – îmi place să cunosc oameni noi, idei noi, nu ascult numai persoane pe care le cunosc.

Îi zic nenea, pentru că la prima vedere mi-a dat impresia de nene, nimic mai mult. Nu are substrat ironic.

Printre altele nenea Zizek este şi filozof.Nu-i cunosc opera, ideile, faptele. Îl cunosc doar din acest filmuleţ. Asta e partea proastă cu filozofii, trebuie să le cunoşti toate ideile pentru a le înţelege o singură idee expusă. Văzând filmuleţul eram într-o stare de revoltă lăuntrică destul de avansată. Nu puteam fi de acord cu multe dintre cele spuse, mai ales cu ce a zis şi am transcris eu mai jos. Pe de altă parte, mi-a sărit în ochi entuziasmul cu care îşi descria părerile. Trăia tot ce spunea. Accentul său mi s-a părut simpatic, de aceea poate că i-am şi zis nenea. Gestcula şi vorbea. Am zâmbit revoltat pe tot parcursul celor 10 minute.

Nu vreau să mai scriu nimic altceva despre el sau despre ce a spus, deşi aş putea să scriu multe,  tocmai pentru că vreau să mă gândesc mai cu atenţie, nu pentru a-l înţelege, ci pentru a-i înţelege intenţiile. Omul ăsta mi se pare interesant, deşi nu sunt de acord cu el. Sunt convins că are multe argumente pentru ideile sale. Mai precis, nu cred că vorbeşte gura fără el. Aş vrea să descopăr care sunt raţionamentele care l-au făcut să tragă concluzia asta:

„Cred cã ce ar trebui sã facem pentru a confrunta cum trebuie ameninţarea unei catastrofe ecologice nu se leagã de aceste chestii New Age, sã scãpãm din aceastã lume manipulantã şi tehnologizatã şi sã ne gãsim rãdãcinile în naturã. Dimpotrivã, sã tãiem şi mai mult rãdãcinile din naturã. Ar trebui sã fim mai alienaţi de lumea vie, de natura spontanã. Ar trebui sã devenim şi mai artificiali. Ar trebui sã dezvoltãm un materialism mai terifiant ai abstract. Un univers matematic unde nu este nimic. Doar formule, formulare tehnice şi aşa mai departe. Lucrul dificil e sã gãseşti poezia, spiritualitatea, în aceastã dimensiune. Pentru a recrea, dacã nu frumuseţe, atunci o dimensiune esteticã în astfel de lucruri, în gunoi. Asta este adevãrata dragoste pentru lume. Ce este dragostea? Nu este idealizare. Orice iubit ştie cã dacã iubeşti cu adevãrat o femeie sau un bãrbat nu îl idealizezi. Iubirea înseamnã cã accepţi o persoanã cu toate eşecurile, prostiile, punctele urâte. Şi, cu toate astea, persoana este absolutã pentru tine. Motivul pentru care meritã sã trãieşti. Să gãseşti perfecţiunea chiar în imperfecţiune. Aşa ar trebui sã învãţãm sã iubim lumea. Ecologiştii adevãraţi iubesc asta (gunoiul).”