Vis în vis

Fragment din mintea unui copil –  „În clipa în care mor, oamenii devin cele mai deştepte fiinţe de pe pământ, deoarece intră în contact cu cel mai mare mister al umanităţii şi cu rezolvarea sa. Un mort ştie ce nu va ştii niciodată un viu – ştie ce e dincolo.”

Mulţi cred că nu e nimic după moarte, i-am zis, că n-are ce să fie. Dacă ar fi ceva oamenii nu s-ar mai omorî între ei de când e lumea. Dumnezeu e doar politica unor oameni care vor să controleze masele. Dacă ar fi existat, multe n-ar mai fi fost.

Nu e total neadevărat, aşa cum nimic nu e numai adevărat sau numai fals. Noi, oamenii, nu putem pricepe decât ceea ce logica poate pricepe. Iar logica nu e singurul instrument de cunoaştere.

Dincolo de moarte începe un alt vis. Oamenii se trezesc şi îşi încep experienţa, conectaţi la tot. Ştiu ce a fost, este şi va fi, dar dinafara timpului. Timpul nu mai există ca atunci când trăiai, pentru că este doar un instrument al raţiunii. Dincolo, raţiunea devine doar o infimă parte din totalul noii experienţe. Noului vis.

După moarte, ceea ce numeam Dumnezeu ne apare ca o hartă dinspre şi către toţi cei care au trăit vreodată în univers, în toate universurile, în tot ce a fost, este şi va fi. Totul există în afara timpului. Timpul e raţiune. Dumnezeu eşti şi tu, este şi el, şi ea. Pe de altă parte este şi ceva care există dintotdeauna, şi oamenii nu pot pricepe acest dintotdeauna. E fără sens. Suma tuturor minţilor de pe pământ este doar o mică parte din el. Dumnezeu nu e ceva care poate fi arătat cu degetul, spunând, Uite! Dumnezeu e acolo sau dincolo, în cer sau mai ştiu eu unde. Începutul lui Dumnezeu, gândind logic, începe într-un punct. Totuşi, punctul ala e şi el tot ce a existat, există şi va exista în toate universurile concepute sau nu de minţile umane. Şi aşa mai departe. Ceea ce depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere. Suntem siguri pe noi numai când suntem departe de ceea ce numim gol. Sau fantastic. Sau incredibil. Sau neadevărat.

Acolo e mai bine, sunt sigur, i-am zis. Acolo, poţi în sfârşit să fii tu, poţi să fii eu, poţi să fii ei, poţi să înţelegi tot ce n-ai înţeles vreodată, să mă cunoşti aşa cum, probabil, ai vrut să mă cunoşti dintotdeauna, să vezi prin ochii mei, să gândeşti cu gândurile mele şi nu numai ele mele. Poţi să priveşti prin ochii universului şi să uneşti tot ce nu puteai uni, în timpul vieţii.

Visul în care te afli, este chiar visul în sine, faci parte din el şi eşti el, deopotrivă; este visul care nu se termină şi care, dacă a început undeva, tu, spre deosebire de mine, îi vei cunoaşte felul de a fi, de a exista, îi vei cunoaşte începutul, dinafara timpului. Vei înţelege că timpul şi spaţiul te-au constrâns să fii cel care ai fost şi că acum, dacă mai poţi folosi conceptul „acum”, eşti ceva ce nimănui nu-i va trece vreodată prin cap. Nici chiar mie. Imaginaţia noastră e limitată tocmai prin faptul că nu ne aruncăm în gol. În gol nu vedem nimic şi ne e frică de nimic. Nimic nu e gol şi nimic nu e interzis. Nimic nu are limite. Nimic nu are început şi sfârşit.

Caişii au înflorit…

Plouă de ieri, plouă şi azi…

Mintea e ruptă de corp…

Undeva unde totul e altfel…

Undeva unde e mai bine…

Visele se întorc acasă…

Nopţile au ochi în ferestre…

Iarna, sania alunecă pe cer…

Privesc prin uşa larg deschisă…

Soarele care luminează noaptea…

Ce mai faci?…

E bine în afara lumii?…

Cad şi zbor…

E cald în cameră…

Focul arde şi eu ard cu el…

Pentru B. (25.XII.1925 – 22.XI.2010)

Reclame

Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim numai o parte din acest tablou.

Oamenii care nu sunt împăcaţi cu ei înşişi nu pot shimba mare lucru în lumea asta. Schimbarea se produce natural de la individ către comunitate. Dacă fiecare om ar fi el însuşi, n-ar mai fi nevoie de schimbare. A fi se poate confunda cu originalitatea, dar şi cu asemănarea. Nu poţi fi tu, dacă eşti conştient că eşti tu. Nu poţi fi tu dacă nu eşti conştient că eşti unic. Paradoxal, suntem şi nu suntem entităţi separate de restul lumii. Extremele separă şi lumea este antrenată să le accepte. Peste tot în jur există şi nu există separaţie deopotrivă. Tu vezi numai cine eşti. Nu te poţi împăca cu cine eşti dacă nu observi întreaga hartă a conexiunilor dintre tine şi oricine şi orice, dar şi între tine cel exterior şi interiorul tău ascuns, pe care numai tu îl cunoşti. Lumea asta nu e logică, oricât de logică ar părea. Noi, oamenii am creat o lume raţională, paralelă sau suprapusă cu lumea originară. Lumea asta este paradoxală, este lumea în care albul este şi negru, negrul este şi alb, binele este şi rău, răul este şi bine, în care binele curge prin rău, iar răul, prin bine, în acelaşi moment; lumea în care extremele nu există şi există chiar în momentul în care clipeşti. Oamenii nu sunt împăcaţi cu ei înşişi şi pentru că nu găsesc o logică acolo unde, implicit, nu există nici o logică, ascultând de vocea care le spune că orice are un sens, orice poate fi explicat.  Sensul este tocmai lipsa sensului şi lipsa sensului este chiar sensul. Oamenii caută explicaţii, caută un fir epic, caută poveşti de care să se agaţe, când povestea cea mai interesantă se află  în ei toţi laolaltă şi în fiecare dintre ei. Există doar o singură poveste, care înglobează în ea toate poveştile existente şi inexistente. Nu e nimic nou, dar totul poate fi nou, în funcţie de capacitatea noastră de percepţie. Realitatea nu e doar una, ci poate fi şi oricare dintre realităţile personale ale fiecărui om. Dacă vrei să ştii ce e totalitarismul, atunci fi mai atent la tirania extremelor, la tirania lui ori-una-ori-alta. Vei găsi exemple peste tot în viaţa ta, de la naştere, pănă în prezent. Surprinzător şi cunoscut e fiecare moment din existenţa noastră trecută, prezentă şi viitoare. Ieri, azi şi mîine coexistă chiar acum, dar sunt şi separate. Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim  numai o parte din acest tablou…

To see a world in a grain of sand
And a heaven in a wild flower,
Hold infinity in the palm of your hand
And eternity in an hour.

(Auguries of Innocence – William Blake)