1:19

Trăieşti prea mult în Realitate. Încearcă să visezi mai des!

 

 

Anunțuri

Vis în vis

Fragment din mintea unui copil –  „În clipa în care mor, oamenii devin cele mai deştepte fiinţe de pe pământ, deoarece intră în contact cu cel mai mare mister al umanităţii şi cu rezolvarea sa. Un mort ştie ce nu va ştii niciodată un viu – ştie ce e dincolo.”

Mulţi cred că nu e nimic după moarte, i-am zis, că n-are ce să fie. Dacă ar fi ceva oamenii nu s-ar mai omorî între ei de când e lumea. Dumnezeu e doar politica unor oameni care vor să controleze masele. Dacă ar fi existat, multe n-ar mai fi fost.

Nu e total neadevărat, aşa cum nimic nu e numai adevărat sau numai fals. Noi, oamenii, nu putem pricepe decât ceea ce logica poate pricepe. Iar logica nu e singurul instrument de cunoaştere.

Dincolo de moarte începe un alt vis. Oamenii se trezesc şi îşi încep experienţa, conectaţi la tot. Ştiu ce a fost, este şi va fi, dar dinafara timpului. Timpul nu mai există ca atunci când trăiai, pentru că este doar un instrument al raţiunii. Dincolo, raţiunea devine doar o infimă parte din totalul noii experienţe. Noului vis.

După moarte, ceea ce numeam Dumnezeu ne apare ca o hartă dinspre şi către toţi cei care au trăit vreodată în univers, în toate universurile, în tot ce a fost, este şi va fi. Totul există în afara timpului. Timpul e raţiune. Dumnezeu eşti şi tu, este şi el, şi ea. Pe de altă parte este şi ceva care există dintotdeauna, şi oamenii nu pot pricepe acest dintotdeauna. E fără sens. Suma tuturor minţilor de pe pământ este doar o mică parte din el. Dumnezeu nu e ceva care poate fi arătat cu degetul, spunând, Uite! Dumnezeu e acolo sau dincolo, în cer sau mai ştiu eu unde. Începutul lui Dumnezeu, gândind logic, începe într-un punct. Totuşi, punctul ala e şi el tot ce a existat, există şi va exista în toate universurile concepute sau nu de minţile umane. Şi aşa mai departe. Ceea ce depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere. Suntem siguri pe noi numai când suntem departe de ceea ce numim gol. Sau fantastic. Sau incredibil. Sau neadevărat.

Acolo e mai bine, sunt sigur, i-am zis. Acolo, poţi în sfârşit să fii tu, poţi să fii eu, poţi să fii ei, poţi să înţelegi tot ce n-ai înţeles vreodată, să mă cunoşti aşa cum, probabil, ai vrut să mă cunoşti dintotdeauna, să vezi prin ochii mei, să gândeşti cu gândurile mele şi nu numai ele mele. Poţi să priveşti prin ochii universului şi să uneşti tot ce nu puteai uni, în timpul vieţii.

Visul în care te afli, este chiar visul în sine, faci parte din el şi eşti el, deopotrivă; este visul care nu se termină şi care, dacă a început undeva, tu, spre deosebire de mine, îi vei cunoaşte felul de a fi, de a exista, îi vei cunoaşte începutul, dinafara timpului. Vei înţelege că timpul şi spaţiul te-au constrâns să fii cel care ai fost şi că acum, dacă mai poţi folosi conceptul „acum”, eşti ceva ce nimănui nu-i va trece vreodată prin cap. Nici chiar mie. Imaginaţia noastră e limitată tocmai prin faptul că nu ne aruncăm în gol. În gol nu vedem nimic şi ne e frică de nimic. Nimic nu e gol şi nimic nu e interzis. Nimic nu are limite. Nimic nu are început şi sfârşit.

Caişii au înflorit…

Plouă de ieri, plouă şi azi…

Mintea e ruptă de corp…

Undeva unde totul e altfel…

Undeva unde e mai bine…

Visele se întorc acasă…

Nopţile au ochi în ferestre…

Iarna, sania alunecă pe cer…

Privesc prin uşa larg deschisă…

Soarele care luminează noaptea…

Ce mai faci?…

E bine în afara lumii?…

Cad şi zbor…

E cald în cameră…

Focul arde şi eu ard cu el…

Pentru B. (25.XII.1925 – 22.XI.2010)

Dans dans dans

-de ce citesti?

-imi place
de ce imi place
pentru ca ma absoarbe,  ma face sa uit,  imi schimba ideile fixe…

-da,  ideile fixe

-cum sunt ideile fixe?

-ideile fixe sunt ca o inchisoare
esti inchis/a intre zidurile ei
/lor

-sau ei

-da, din moment ce dispar ideile fixe te eliberezi

-spune-mi o idee fixa a ta

-stii cum e, sunt multe idei fixe, dar cand trebuie sa dezvalui una, totul devine complicat

-deschizi o fereastra, nu
sau iti imprastie iluzia ca e buna acea idee, ca te protejeaza

-da, expunand ideile fixe in afara ta le demistifici, devin niste simple idei, descoperi ca nu au nici un fundament, ca sunt absurde

-si ti-e teama?

-nu. de exemplu, uite o idee fixa: tot ce construiesc trebuie sa fie rezistent si din dorinta de a fi asa
intaresc totul si aici si acolo, consum mai multe resurse decat trebuie
si rezultatul e ceva mult mai rezistent decat ar trebui sa fie

…………………………………………………………………………………………………….

-exista nevoia de a lega viata interioara de viata exterioara, prin fundatie, pui fundatie sub idei. nimic nu e de prisos
totul, inclusiv iluziile se pot transforma in realitate, daca stii cum sa legi iluzia de realitate
sa o faci sa ii placa realitatea. fundatia e realitatea

-daca se leaga visul cu realitatea, intrebarea ce e vis si ce e realitate isi pierde importanta, se estompeaza

-devine o intrebare absurda

-ai senzatia uneori ca visam?

-mi-ar placea sa stiu cum sa ma imprietenesc cu visele mele
e foarte probabil ca intreaga viata sa fie cu totul altceva decat stim noi ca este
si da, poate fi chiar un vis
un vis foarte complex
am senzatia uneori ca traim si in trecut si in prezent si in viitor in acelasi timp
astfel se poate explica senzatia de deja-vu
de sincronicitate
-coincidentele-
uimirea ca am mai trait o data ceea ce facem
dar nu ne putem aminti. nefiind un eveniment trecut
normal ca nu ne putem aminti

-am des senzatia de deja vu

-dincolo de explicatia religioasa, amintirile dintr-o alta viata
eu cred ca asta e o metafora
acea alta viata poate fi o viata traita in paralel
de ce suntem asa de obsedati de trecut
de viitor

-da, unii oameni sunt mai sensibili si mai receptivi la legaturi intre lucruri, la conexiuni, coincidente

-eu de exemplu, traiesc in trecut mai mult decat in prezent
dar poate ca trecutul prezentul si viitorul sunt aceeasi fata a aceleiasi realitati
poate ca totul se intampla in acelasi timp
si doar mintea noastra separa
am separat „iubeste” de „fa ce vrei”

-poate suntem in mai multe locuri in acelasi timp. te-ai gandit la scrisoarea lui noica *

-da, acum… oamenii dau la o parte tot ce i-ar putea incurca
tot ce incurca e mai complex decat pot ei cuprinde
si dau la o parte
simplifica
dar acea simplificare nu e neaparat simpla
ea insasi complica dar da impresia ca e simpla

-cred ca pot sa interpretez titlul lui murakami: dans dans dans in legatura cu ce imi scrii tu acum
dansand nu dai lucrurile la o parte
nu iesi din vartejul lumii si nu refuzi conexiunile

-noi refuzam multe conexiuni
asa de multe

-e si o pledoarie pentru intuitie, pentru nedemonstrabil.  da, refuzam

-a demonstra e valabil doar intre oameni

-nu facem ce vrem dansand ci planuind

-lumea in care traim nu e alcatuita numai din oameni
oamenii nu sunt cele mai vechi fiinte de pe pamant
intuitia e universala
demonstratia e pitagoriceasca, nu mi-a venit alt matematiciam in minte
dansul e liber, relaxant, nu darama lucrurile din preajma ci le invita la dans

-exact
nu darama nimic, nu dezechilibreaza, nu distruge

-demonstratia inlatura tot ce nu corespunde cu ea

-dansul e si foarte personal, ca o esenta tare….demonstratia e imprastiata
cand dansezi esti egal cu tine si poti fi peste tot, nu te rupi
imi place cum spui
ai inteles cum am inteles eu titlul

 

* – “Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută – şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!” (Constantin Noica – Scrisoare catre fiul sau)

 

Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim numai o parte din acest tablou.

Oamenii care nu sunt împăcaţi cu ei înşişi nu pot shimba mare lucru în lumea asta. Schimbarea se produce natural de la individ către comunitate. Dacă fiecare om ar fi el însuşi, n-ar mai fi nevoie de schimbare. A fi se poate confunda cu originalitatea, dar şi cu asemănarea. Nu poţi fi tu, dacă eşti conştient că eşti tu. Nu poţi fi tu dacă nu eşti conştient că eşti unic. Paradoxal, suntem şi nu suntem entităţi separate de restul lumii. Extremele separă şi lumea este antrenată să le accepte. Peste tot în jur există şi nu există separaţie deopotrivă. Tu vezi numai cine eşti. Nu te poţi împăca cu cine eşti dacă nu observi întreaga hartă a conexiunilor dintre tine şi oricine şi orice, dar şi între tine cel exterior şi interiorul tău ascuns, pe care numai tu îl cunoşti. Lumea asta nu e logică, oricât de logică ar părea. Noi, oamenii am creat o lume raţională, paralelă sau suprapusă cu lumea originară. Lumea asta este paradoxală, este lumea în care albul este şi negru, negrul este şi alb, binele este şi rău, răul este şi bine, în care binele curge prin rău, iar răul, prin bine, în acelaşi moment; lumea în care extremele nu există şi există chiar în momentul în care clipeşti. Oamenii nu sunt împăcaţi cu ei înşişi şi pentru că nu găsesc o logică acolo unde, implicit, nu există nici o logică, ascultând de vocea care le spune că orice are un sens, orice poate fi explicat.  Sensul este tocmai lipsa sensului şi lipsa sensului este chiar sensul. Oamenii caută explicaţii, caută un fir epic, caută poveşti de care să se agaţe, când povestea cea mai interesantă se află  în ei toţi laolaltă şi în fiecare dintre ei. Există doar o singură poveste, care înglobează în ea toate poveştile existente şi inexistente. Nu e nimic nou, dar totul poate fi nou, în funcţie de capacitatea noastră de percepţie. Realitatea nu e doar una, ci poate fi şi oricare dintre realităţile personale ale fiecărui om. Dacă vrei să ştii ce e totalitarismul, atunci fi mai atent la tirania extremelor, la tirania lui ori-una-ori-alta. Vei găsi exemple peste tot în viaţa ta, de la naştere, pănă în prezent. Surprinzător şi cunoscut e fiecare moment din existenţa noastră trecută, prezentă şi viitoare. Ieri, azi şi mîine coexistă chiar acum, dar sunt şi separate. Totul se reduce la felul în care priveşti tabloul de ansamblu. Noi privim  numai o parte din acest tablou…

To see a world in a grain of sand
And a heaven in a wild flower,
Hold infinity in the palm of your hand
And eternity in an hour.

(Auguries of Innocence – William Blake)