suntem construiti sa fugim cumva, si atunci cand le cream celorlalti impresia ca nu fugim

orice se poate intampla. oamenii sunt „construiti” sa fuga, sa se departeze de un anumit punct imaginar sau nu.
nimic nu sta, nimic nu e vesnic, nimic nu moare pe degeaba.
de ce sa mai suferi dinainte, daca simti asta?
oamenii fug; asta o simt, dar nu stiu s-o explic.
nu vreau sa sufar pentru ca altul imi comanda sa sufar, inselandu-mi asteptarile.
nu vreau sa sufar decat daca eu imi permit sa sufar
sunt ciudate relatiile intre oameni.
nimeni nu vrea de fapt sa stea.
fugim si cand ne mintim pe noi insine ca nu fugim
nimeni nu vrea de fapt sa fie „cuminte”.
nimeni nu vrea sa fie numai el sau ea.
eu asa am invatat sa vad lucrurile de la viata mea.
cheia e sa stii cum sa convietuiesti, cu cineva, fugind, pentru ca oamenii, pe langa faptul ca alearga non stop, au si nevoia de a convietui, de a fi „la casa lor”, statornici, de a avea o siguranta pe care intre straini nu o au.
nu cred in nimic perfect. cine elogiaza perfectiunea in care traieste, minte.

Anunțuri

Cuvântul singur

Ce este singurătatea?

Care este mecanismul după care acţionează societatea atunci când spune că însingurarea nu este un deziderat?

Ce înseamnă a socializa?

Cuvântul care m-a atras cel mai tare înainte să-i ştiu sensul:  mizantrop. Unul dintre sensurile lui care m-au atras cel mai mult – Persoană care manifestă aversiune faţă de specia umană. Aici trebuie să aduc o lămurire: a fi atras de ceva foarte tare nu este acelaşi lucru cu a te lăsa atras. Nu întotdeauna.

Cine ştie răspunsurile primelor trei întrebări înseamnă că nu ştie ce este singurătatea şi nu ştie ce înseamnă a socializa.

Ce înseamnă eu  îţi ofer, tu primeşti, tu îmi oferi, eu primesc, tu te apropii, te contopeşti şi apoi dispari, eu mă apropii, mă contopesc, apoi rămân.

Ce mai înseamnă astăzi a convieţui?

Dar a alege de bună voie să trăieşti cum îţi dictează intuiţia?

Ce este fuga de sine?

Şi ce legătură are cu dorinţa de a socializa?

De ce unora le e frică de singurătate iar ideea de însingurare îi sperie de două ori mai mult?

Ţi s-a întâmplat vreodată să vorbeşti cu cineva ore întregi, zile în şir şi concomitent să te simţi mai singur decât cu tine?

Există în noi o a doua fiinţă care ne ţine de urât atunci când nu există nimeni care să ne ţină de frumos?

Această a doua fiinţă este salvarea sau celula noastră în care suntem închişi când nu e nimeni prin preajmă?

Există posibilitatea ca un om care a trăit singur întreaga viaţă să atingă o altă etapă în evoluţia lui spirituală, etapă total necunoscută societăţii contemporane?

Când eram mic visam o lume ciudată pe care n-o pot descrie prin cuvinte. O simt doar. Uneori. Când stau întins în pat şi privesc tavanul şi nu mă gândesc la ceva concret.

Este posibil ca lumea să devină mai suportabilă dacă am depăşi etapa cuvintelor şi am reuşi să comunicăm global altfel decât prin sunete şi litere?

Nu crezi că principala problemă cu care se confruntă omenirea azi este comunicarea?

Dacă am vorbi ca un singur organism nu ne-am mai face rău unii altora.

Nu crezi că a interpreta ce spun eu acuma reprezintă sâmburele discordiei?

Nu crezi că a merge chiar mai departe şi a-ţi spune punctul tău de vedere reprezintă o diferenţă între noi?

Nu crezi că diferenţa asta alimentată de alte diferenţe invocate prin cuvinte poate duce la o ruptură?

Nu crezi că orgoliul tău nu te lasă să recunoşti?

Nu crezi că orgoliul este produsul cuvintelor?

Iar cuvintele doar o etapă ce trebuie depăşită în grabă dacă vrem să supravieţuim?

La început a fost cuvântul.

Asta parcă e luată din Biblie.

Ce a făcut cuvântul?

Cu ce ne-au ajutat cuvintele?

Nu crezi că am dreptate când spun tot ce am spus mai sus. Pentru că amândoi ne exprimăm ideile prin cuvinte. Iar atunci când sunt exprimate prin imagini noi le traducem tot în cuvinte.

Există vreun tratament pentru miliardele de miliarde de litere care se aşează şi creează opinii, legi, discordie, invidie, populism, regi, regine, papi samd

Până la urmă ce legătură are singurătatea cu cuvintele.

Păi are.

La început cuvântul era singur.

Şi noi, de asemenea, suntem nişte cuvinte solitare.