filme
Kynodontas, un film fără pereche
(de la Ina)
Saptamana asta am vazut un film grecesc…am avut norocul sa vad filmul asta. KYNODONTAS (=dogtooth=caninul), film care a primit un certain regard la Cannes in 2009.
Exista o familie, numeroasa pentru zilele noastre: doi parinti si trei copii tineri, abia trecuti de varsta pubertatii. Toti locuiesc intr-o casa mare, cu o curte mare. Domeniul este imprejmuit cu garduri vii, inalte si nimeni nu are voie sa il paraseasca, cu exceptia tatalui. Aceasta famile traieste in zilele noastre. Copiii nu au niciun contact cu lumea exterioara: universul concret si universul cuvintelor se alcatuiesc si se completeaza intr-un sistem proiectat si transmis lor de cei doi parinti. Baiatul si cele doua fete nu asculta stirile si informatiile care se vehiculeaza zilnic si la care lumea moderna obisnuita are acces nelimitat. Asta pentru ca nu au cunostiinta de canalele si tehnologiile folosite pentru vehicularea ideilor la nivel global, nu folosesc telefoanele, cu sau fara fir, pentru ca nu stiu ca exista sau ca au existat vreodata. Nu au intalnit niciodata pe altcineva in afara de cei doi parinti. Si de o colega de serviciu a tatalui platita sa vina si sa satisfaca nevoile sexuale ale fiului. Nu privesc filme, desene animate, documentare, muzica din nicio categorie, nu merg la cinema, nu fac clubbing, shopping, nu sunt subiectii advertismentului sau al marketingului si produsele pe care le consuma nu au etichete ( pentru ca etichetele sunt inlaturate de tata) si nu mentin relatii sociale.
Mama si tatal stiu ca exista o lume dincolo de zid si stu cum e lumea din afara. Tatal e directorul unei fabrici din oras iar mama nu paraseste locuinta si se ingrijeste de EDUCATIA copiilor.
Ce e frapant la film?
Povestile pe care adultii le debiteaza copiilor:
1. Exista un univers exterior, periculos care necesita o initiere.
2.Cea mai propice perioada pentru un barbat este intre 30 si 40 de ani
3.Cea mai fructuoasa perioada din viata unei femei este intre 20 si 30 de ani.
4.Un copil e gata sa isi paraseasca casa (in cazul lor sa paraseasca inchisoarea familiei) cand caninul drept (sau cel stang, nu conteaza) a cazut. In acel moment organismul este pregatit sa infrunte toate pericolele.
5.Ca sa parasesti casa in siguranta si sa patrunzi in afara, oamenii e bine sa foloseasca o masina pentru protectie.
6.Oricine poate sa inceapa sa invete sa conduca dupa ce caninul creste la loc.
Măcelarul şi viaţa
Gândurile unui măcelar foarte supărat pe viaţă:
Life is a tunnel. Everyone has his
own little tunnel.
Only there is no light at the end.
It is a void.
Even memories will be gone.
The old people do know this.
They live a simple life…
…they have small pensions
and a small grave.
And it’s all completely useless.
Even having children.
When you’re old and poor
they will put you in a home…
…to let you suffer in silence.
They don’t care.
They don’t love their parents.
It’s a myth. You only love your
mother when she feeds you.
And your father when he gives you money.
Once her breasts are all
dried out…
…or when your father’s pockets
are empty, better put them away…
…and hope they’ll die a
quick and cheap death.
It’s the law of life.
Only when there’s an inheritance
the children pretend to be nice.
But for a fridge or TV there is,
no need to play nice guy.
Maybe just the bare minimum,
for ease of mind.
Call them every other month…
…a couple of tears at the funeral
and you’ve done your duty.
Love and friendship. It’s all
full of shit
Illusions from your youth…
to cover up the fact…
that all human relationships
are redundant.
Sure friendship and love are useful,
only when they’re beneficiary .
Reality is much more corrupted.
You love your mother because she
feeds you so you stay alive.
Your friend because he helps you get
a job so you stay alive.
Your wife because she cooks for you
and relieves you of your sperm…
…and gives you children
to look after you when you’re old…
…and afraid to die.
But punish your child once
and it’ll retaliate when you’re old.
The punishment…
…will be their tool.
When they put you in a home…
…that will be their excuse to
hide their disinterest…
…that we all have
towards our up bringers.
No, I don’t like the baby they’re
trying to let me have.
And I’m sure the baby
will think the same.
No, fucking is definitely
misunderstood.
It’s even damn expensive.
But well, it’s a pastime.
When you don’t want to fuck no more
that’s when you know your time is up.
And that it’s all been the
same in this life.
Merely a reproduction code
that’s been imprinted on us…
…that we think we should obey.
Being born against your will. Eat.
Wave your dick around.
Make new life. Die.
Life is one big void. It’s always been
and it’ll always be.
A large void that can do
just fine without me.
I don’t want to play that game
anymore. not in this life.
I want to experience something personal,
something intense.
I don’t want to be the final replaceable
part of a giant machine.
The day I die I want to
have done more…
…than the shit millions of fuckers
have done together.
Look at it like this…
…every sucker’s done the same things
that I did.
I don’t know.
I must find a reason…
…an excuse or what ever
to find the motivation…
…to go on another 20 years.
Until I die.
Should I start my life all over
I’d want to make porn movies.
It’s all clear.
The people who do that…
…understand the human race.
Either you’re born with a cock
which has to be…
…a big hard dick
filling snatches.
Or you’re born with a pussy
which has to be filled with cock.
In both scenarios you’ll still be alone.
Yeah, I’m a dick.
That’s it.
I’m a sad, sad dick…
Din Seul contre tous (I stand alone)
Un film de Gaspar Noé
Clubul sinucigaşilor
Mda, am văzut şi Suicide Club (Jisatsu Sâkuru, în original).
Foarte interesant filmul ăsta. Şi acum aud vocea intermitentă şi, întrucâtva, enervantă a copilului:
„Do you understand?
I understand our connection.
I understand your connection to your wife.
I understand your
connection to your children.
But as for your connection to yourself…
If you die, will you lose the
connection with yourself?
Even if you die, your connection
with your wife will remain.
So will your connection with your children.
But if you die, will you lose
your connection with yourself?
Will you live on? Are you
connected to yourself?
Why couldn’t you feel the pain
of others as you would your own?
Why couldn’t you bear the pain
of others as you would your own?
You are the criminal.
You could only think of
yourself. You’re scum.
Scum!”
…………………………………….
„Even if you were to die…
…your connection to your
boyfriend would remain.
Even if you were to die, your
link to the world would remain.
So why are you living?
Why did you come?
Did you come to repair your
connection with yourself?
Or did you come to sever that connection?
Are you now severed from yourself?”
„I am I. And I’m connected to myself.”
„Are you related to you?
Like between you and me,
victim and assailant…
…you and your boyfriend.
Can you relate to yourself?
Are you related to yourself?
Are you sought by yourself?”
………………………………..
………………………………..
„Live as you please!
Little did we know how
little do we really know.
Everyday we ‘re pressing the keys…
…that execute a million commands.
If only you would say exactly
what is on your mind…
…and tell me how you really feel.
Maybe I can lend a helping hand.
Scary it’s true, but loads of fun too.
To open up and feel the brand of life…
…for each and everyone.
Light yourself with life.
Light yourself with love.
Light yourself with memories.
All it takes is just a little
heart and courage on your part.
Turn yourself around and take
it once again from the start.
Though you may feel out
of touch at times..
…or fear a wicked spell
has got your life in hand.
If by some chance, you share the
feelings that I have for you…
…come occupy the chasm of my heart.
Together we can shed light on the dark.
Scary, it’s true. But we ‘ll be happy too.
Now do you really want to say good bye…
…and leave me high and dry.
As we go, we ‘ll forget the
pain. We ‘ll find life again.”
Uniunea
Un documentar interesant despre marijuana, The Union: The business behind getting high:
În întregime, aici:
Anticrista lui Lars von Trier
Un film despre ceea ce am devenit fiind în fiecare zi dominaţi de frică. Despre dorinţă şi durere, plăcere şi grijă, boală şi eliberare, întuneric şi viaţă, despre agresivitate şi poezie.
De fapt fiecare secundă din Antichrist este o poezie.
Un bărbat, o femeie şi un copil. Un film minimalist, din care ieşi cu toată povara lumii în care trăim. O metaforă a prezentului.
Copilul îşi surprinde părinţii făcând dragoste. Mama nu se poate desprinde de plăcerea sexuală pentru a-şi salva copilul de la moarte. Plăcere sexuală=păcat=femeie păcătoasă(biblie)=dorinţă de moarte. Mai mult, imposibilitatea de a renunţa la plăcere pentru a-şi salva copilul îi hrăneşte credinţa potrivit căreia ea este diavolul sau personificarea răului. Plăcerea primează. Şi nu oricare: cea sexuală, plăcerea cea mai damnată a creştinismului. Cazul ei o aduce la concluzia că toate femeile sunt păcătoase prin natura lor, adică pentru faptul că sunt femei.
Vinovăţia dusă la extrem de către maestrul extremelor, Lars von Trier.
Violenţa nu este decât prelungirea sentimentelor ambigue şi antagonice pe care le experimentăm zi de zi.
Violenţa are o singură limită reală, moartea. Acţiunea filmului merge către moarte, la fel cum viaţa merge către moarte.
Viaţa este o înşiruire de violenţe. Viaţa este haos. Haosul domneşte!
Din cauza vinovăţiei nefireşti, provocată de moartea fiului, femeia începe să se creadă răul absolut. Îşi personifică răul, îl atribuie pădurii încâlcite prin care ochii nu pot vedea liber, pădurii misterioase, care nu se lasă privită în profunzime, decât dacă ai curajul să o străbaţi, să intri pe picioarele tale în inima ei. Pădurea este necunoscutul, întunericul, pericolul. Este imaginea Diavolului. Iar întunericul minţii nu poate decât să intensifice desişul crengilor, al frunzelor, al ierbii, al zgomotelor, al paşilor…Mintea ei este ca pădurea în care a început totul. Şi pădurea este haosul, imprevizibilul şi teroarea. Se zbate între viaţă şi delir în fiecare zi. Nu se poate depărta de amintirea accidentului. Copilul stă în picioare pe pervaz şi ea îl priveşte în timp ce gustă din plăcerea trupească şi păcătoasă. Prin tot ce face vrea să dovedească existenţa Diavolului, vrea să îşi arunce vinovăţia în spatele unei himere universal acceptate ca fiind sursa tuturor relelor de pe pământ. Femeile din secolul 16, torturate în fel şi chip, omorâte cu cruzime, numai pentru că erau femei, pe care, înainte de evenimentul tragic, le apăra cu fervoare, acum devin culpabile, iar torţionarii lor nişte sfinţi care făceau ceea ce trebuia făcut. În ce se poate transforma un amalgam de scene sexuale explicite şi agresivitate? – dacă spun artă cinematografică, nu mă crede nimeni, până nu vede; dacă spun, un film sado-masochist care se termină teribil, parcă mai trezesc curiozitatea ici-colo.
O luptă între natural şi supranatural. O luptă între o femeie care vrea să moară şi un bărbat care nu vrea să o lase să moară. Doi oameni a căror singură cale către linişte este răul: a ei aproape în tot filmul, a lui, la sfârşit. Ghindele care cad pe acoperişul cabanei – demistificarea supranaturalului prin explicaţii raţionale.
Filmul pare uneori anti-feminist, deşi nu are a face cu asta, din moment ce societatea este cea care dictează de cele mai multe ori cine trebuie să fim în situaţia x sau y. Societatea are reţete şi pentru femei şi pentru bărbaţi. Fiecare ar trebui să se comporte aşa cum e programat, aşa cum îi dictează istoria: serie de evenimente descrise de oameni. Femeile, ca şi bărbaţii, îşi au locul lor în istorie şi în anumite cazuri, cum ar fi cel din filmul Antichrist, tragedia le aşează faţă în faţă cu societatea patriarhală, care zice că femeile sunt rele, sunt păcătoase, sunt viclene; e o scenă în care ea îi spune lui: O femeie care plânge este o femeie vicleană.
Ce să mai zic, Lars von Trier rămâne unul dintre regizorii mei favoriţi. Antichrist merită văzut, chiar dacă e un film bolnav şi pornografic, urât şi scârbos, sângeros şi violent. Merită văzut pentru că te face să închizi ochii de oroare şi să ţi-i întorci către interior, ca să observi ce a mai rămas autentic din tine.
La şcoală
La şcoală începe viaţa. Nu viaţa pe care ţi-ai ales-o. Nu. Viaţa impusă de majoritate. Toţi copiii unei clase formează o micro-societate, bazată pe reguli, dintre care cea mai importantă este, Dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră. Un mini-sistem dictatorial ia naştere.
Societatea se naşte din şcoli. Şcoala se reflectă în societate. Copilul ia pistolul tatălui şi îşi omoară colegii. Cine e vinovat? Întrebare fără sens atâta timp cât răspunsul este sigilat, inaccesibil. Vina trebuie să fie personală sau de grup. Sistemul nu se va autoînvinovăţi niciodată.
Iei nişte copii din diverse medii sociale, îi pui într-o clasă şi îi obligi să convieţuiască mai mulţi ani zi de zi. Copiii vor pune în scenă acolo ceea ce văd zi de zi pe afară. În clasă vor fi regi şi regine, persecutaţi şi luptători, singuratici şi populari, sadici şi neadaptaţi. Asta e societatea în care trăim. Copiii copiază ceea ce văd. Măsurile extreme pe care le iau cei care nu vor să fie ca alţii, pentru a se apăra de tirania majorităţii, sunt, pe de o parte, juste şi, pe de altă parte, incriminabile. Dar, oricum ar fi, sunt copiate. Ce se întâmplă în unele şcoli, se întâmplă de mii de ani la nivel macro. Cine poate judeca? Societatea? Dar ea a creat haosul. Cum poate un haos să judece un alt haos?
Spui, el a omorât, e rău, pentru că a omorât. Ţi se spune, Dar uite ce a păţit! A omorât pentru că i s-a întâmplat asta. Şi ce dacă i s-a întâmplat asta, orice i s-ar fi întâmplat nu-i justifică fapta. Apoi, eşti din nou întrebat, Poţi să te transpui în pielea acelui om, să verifici pe pielea ta adevărul?
Iei nişte copii şi îi îngrămădeşti într-o clasă. Îi obligi să se comporte responsabil, ca nişte adulţi sau, cel puţin, vrei să-i duci pe drumul pe care îl au adulţii, chiar dacă adulţii nu sunt cele mai bune modele întotdeauna. Copiii au profesori care îi învaţă lucruri de care, de cele mai multe ori, nu sunt interesaţi. Se plictisesc la ore, lecţiile predate nu au legătură cu universul lor. Când fac prostii li se spune că se comportă copilăreşte. Cum ar putea să se comporte un copil? Nu. Un copil trebuie să fie adult, chiar dacă e copil!
Filmul ăsta m-a lăsat fără respiraţie. Elephant şi Bang, Bang, you’re dead, la un loc, nu fac nici cât jumătate din Klass.
Despre ecologie, cu nenea Zizek
În urmă cu câteva zile m-am uitat la un documentar destul de interesant, pe nume Examined Life. Toate bune şi frumoase până ce a apărut pe ecran Slavoj Zizek. Nu mai auzisem de el, la fel cum nu mai auzisem de nici unul dintre protagoniştii documentarului – îmi place să cunosc oameni noi, idei noi, nu ascult numai persoane pe care le cunosc.
Îi zic nenea, pentru că la prima vedere mi-a dat impresia de nene, nimic mai mult. Nu are substrat ironic.
Printre altele nenea Zizek este şi filozof.Nu-i cunosc opera, ideile, faptele. Îl cunosc doar din acest filmuleţ. Asta e partea proastă cu filozofii, trebuie să le cunoşti toate ideile pentru a le înţelege o singură idee expusă. Văzând filmuleţul eram într-o stare de revoltă lăuntrică destul de avansată. Nu puteam fi de acord cu multe dintre cele spuse, mai ales cu ce a zis şi am transcris eu mai jos. Pe de altă parte, mi-a sărit în ochi entuziasmul cu care îşi descria părerile. Trăia tot ce spunea. Accentul său mi s-a părut simpatic, de aceea poate că i-am şi zis nenea. Gestcula şi vorbea. Am zâmbit revoltat pe tot parcursul celor 10 minute.
Nu vreau să mai scriu nimic altceva despre el sau despre ce a spus, deşi aş putea să scriu multe, tocmai pentru că vreau să mă gândesc mai cu atenţie, nu pentru a-l înţelege, ci pentru a-i înţelege intenţiile. Omul ăsta mi se pare interesant, deşi nu sunt de acord cu el. Sunt convins că are multe argumente pentru ideile sale. Mai precis, nu cred că vorbeşte gura fără el. Aş vrea să descopăr care sunt raţionamentele care l-au făcut să tragă concluzia asta:
„Cred cã ce ar trebui sã facem pentru a confrunta cum trebuie ameninţarea unei catastrofe ecologice nu se leagã de aceste chestii New Age, sã scãpãm din aceastã lume manipulantã şi tehnologizatã şi sã ne gãsim rãdãcinile în naturã. Dimpotrivã, sã tãiem şi mai mult rãdãcinile din naturã. Ar trebui sã fim mai alienaţi de lumea vie, de natura spontanã. Ar trebui sã devenim şi mai artificiali. Ar trebui sã dezvoltãm un materialism mai terifiant ai abstract. Un univers matematic unde nu este nimic. Doar formule, formulare tehnice şi aşa mai departe. Lucrul dificil e sã gãseşti poezia, spiritualitatea, în aceastã dimensiune. Pentru a recrea, dacã nu frumuseţe, atunci o dimensiune esteticã în astfel de lucruri, în gunoi. Asta este adevãrata dragoste pentru lume. Ce este dragostea? Nu este idealizare. Orice iubit ştie cã dacã iubeşti cu adevãrat o femeie sau un bãrbat nu îl idealizezi. Iubirea înseamnã cã accepţi o persoanã cu toate eşecurile, prostiile, punctele urâte. Şi, cu toate astea, persoana este absolutã pentru tine. Motivul pentru care meritã sã trãieşti. Să gãseşti perfecţiunea chiar în imperfecţiune. Aşa ar trebui sã învãţãm sã iubim lumea. Ecologiştii adevãraţi iubesc asta (gunoiul).”
bogdan 