Banii noştri cei de toate zilele

În legatură cu postul de mai jos.

După ce am citit despre Grigori Perelman, matematicianul care a dat o palmă zdravănă credinţei că banii reprezintă idealul oricărui pământean cu „mintea pe umeri”, m-am gândit câţi oameni ar fi capabili să refuze un milion de dolari, oferiţi în urma unei realizări sau pur şi simplu pe degeaba, o donaţie de exemplu.

M-am pus şi eu în situaţia unei astfel de oferte şi am realizat că nu aş fi refuzat-o. De ce? Pentru că nu am găsit nici un motiv de-a o refuza. Pe de altă parte apreciez  extrem de mult oamenii care pot s-o facă. Aş accepta nu pentru că sunt genul de persoană care venerează banii. Sunt de părere că trebuie să ai nişte motive mai mult decât întemeiate pentru a fi capabil de grozăvia asta. În plus, fără bani încă nu se poate trăi în sistemul nostru civilizat. Ce aş face cu atâţia bani? Asta e, sunt prea mulţi pentru o singură persoană, poate chiar şi pentru o familie. Cel mai probabil, mi-aş opri din ei atât cât consider eu că îmi va ajunge pentru a trăi decent, toată viaţa (nu sunt un consumator înrăit şi îmi pare rău pentru domnii şi doamnele care conduc lanţuri de supermarketuri şi megamarketuri şi terramarketuri pentru că nu-mi las banii pe-acolo)  sau cât timp banii vor mai exista, fără să muncesc (urăsc munca de nevoie, dar nu şi pe cea de plăcere 🙂 ) şi astfel să am timp să fac ceea ce îmi place mie mai mult şi mai mult. Cu restul aş face o donaţie anonimă, nu ştiu unde, nu m-am gandit sau aş face ceva pentru toţi, nu ştiu ce, nu m-am gandit :). Oricum, una peste alta, i-aş lua fără să stau prea mult pe gânduri.

Cât despre puţinele excepţii, cum este şi cea a lui Grigori Perelman…cred că e vorba de o limpezime interioară la care au acces extrem de puţine persoane, mai bine zis pe care puţine persoane reuşesc s-o conştientizeze. Probabil că există în noi toţi ceva asemănător, însă aşa cum multe lucruri există şi nu sunt văzute de nimeni, la fel şi această limpezime este acoperită de obiceiurile asimilate de-a lungul vremii de umanitate.

––––––––––––––––––––––––––––

Un film foarte fain legat de tentaţia banilor:

şi ar mai fi şi Button, Button, un episod din Twilight Zone:

…hai să-l pun şi pe-ăsta:

…Şi o întrebare:

Tu ai putea să refuzi un milion de dolari, ca domnul Perelman?

Omul este singurul animal care refuză să fie ceea ce este. (Albert Camus)

Anunțuri

Masacrul delfinilor din Taiji

Am văzut The cove . Un documentar din 2009, realizat de Ric O’Barry, dresorul delfinilor din serialul de televiziune Flipper.

Mi-e foarte greu să scriu despre filmul ăsta. M-a făcut să-mi fie ruşine de specia din care fac parte,  specia asta urâcioasă, materialistă, bătută-n cap, egoistă  şi autodistructivă, specia asta care nu mai are mult dacă o ţine tot aşa. Şi sunt şanse foarte mari să o ţină aşa până când nu va mai avea ce să ţină şi o să piară aşa cum pier toate la un moment dat. Nu mi-am mai urât specia (nici nu-i spun pe nume) aşa de mult de când am văzut documentarul Earthlings, o altă capodoperă în imagini despre insuportabila prostie a fiinţei… „oameni” care batjocoresc şi calcă în picioare tot ce nu arată după chipul şi asemănarea lor, tot ceea ce ar trebui respectat. „oameni” care vor să mănânce fără măsură, să producă hrană fără măsură, să ucidă fără măsură, să dreseze orice poate fi dresat, din impulsul prostesc şi lipsit de argumente potrivit căruia orice nu este om trebuie să fie ca oamenii. Ai mers pe stradă şi ai văzut un câine îmbrăcat, cu haine special croite pentru el? Ce-i trebuie unui câine haine, când natura i-a dat blană pentru a se proteja de frig? Acolo este pofta nesătulă a omului de a transforma totul, de a încerca fără oprire să civilizeze, de a mânca şi ultima bucată de carne de pe pământ.

Despre ce e vorba-n film… Despre nişte proşti-bătuţi-în-cap-ahtiaţi-după-bani-şi-orbiţi-de-bani, lipsiţi de orice simţ sau sentiment care omoară sau răpesc nişte fiinţe de o mie de ori mai deştepte decât ei toţi la un loc. Da, e vorba despre soarta crudă a delfinilor şi despre inconştienţa celor care lasă să se întâmple aşa ceva.

Taiji, Japonia, locul unde mor 20 000 de delfini anual pentru a hrăni burţile umflate şi pline de poftă ale celor care cumpără carne de delfin sau de balenă, care de fapt tot de delfin este de cele mai multe ori. Locul de unde delfinii selectaţi de dresori „nemaipomenit de specializaţi” pleacă spre delfinariile din întreaga lume, fiind vânduţi contra unor sume colosale.

Ric O’Barry a devenit combatantul exploatatorilor de delfini după ce unul dintre delfinii care au participat la filmările serialului Flipper a murit (el vorbeşte în documentar despre o sinucidere) în faţa lui.

Nu mai ştiu ce să mai zic. Uitaţi-vă la The cove.

linkuri:

www.savejapandolphins.org

www.takepart.com/thecove

Mai jos, nişte imagini din film:


Here in Taiji, you can go to the Whale Museum
and watch the dolphin show and eat a dolphin at the same time. They sell dolphin and whale meat
right in the dolphinarium. It’s the captivity industry
that keeps this slaughter going by rewarding the fishermen
for their bad behavior. They only get $600 for a dead dolphin, but they can get more than $150,000
for a live show dolphin. I told Ric that I’d help him out,that we’ll fix this, we’ll change this. And I didn’t tell him how because I really didn’t know
how we were going to do it. There are lots of groups
here in Japan… World Wildlife Fund, Greenpeace, International Fund
for Animal Welfare. They all make hundreds
of millions of dollars between them. This is the largest slaughter
of dolphins in the world. Where are they?

Help Save Japan’s Dolphins – petitionsite