Avalon

 

imdb

Anunțuri

Măcelarul şi viaţa

Gândurile unui măcelar foarte supărat pe viaţă:

Life is a tunnel. Everyone has his
own little tunnel.

Only there is no light at the end.

It is a void.
Even memories will be gone.

The old people do know this.
They live a simple life…

…they have small pensions
and a small grave.

And it’s all completely useless.

Even having children.

When you’re old and poor
they will put you in a home…

…to let you suffer in silence.

They don’t care.
They don’t love their parents.

It’s a myth. You only love your
mother when she feeds you.

And your father when he gives you money.

Once her breasts are all
dried out…

…or when your father’s pockets
are empty, better put them away…

…and hope they’ll die a
quick and cheap death.

It’s the law of life.

Only when there’s an inheritance
the children pretend to be nice.

But for a fridge or TV there is,
no need to play nice guy.

Maybe just the bare minimum,
for ease of mind.

Call them every other month…

…a couple of tears at the funeral
and you’ve done your duty.

Love and friendship. It’s all
full of shit

Illusions from your youth…
to cover up the fact…

that all human relationships
are redundant.

Sure friendship and love are useful,
only when they’re beneficiary .

Reality is much more corrupted.

You love your mother because she
feeds you so you stay alive.

Your friend because he helps you get
a job so you stay alive.

Your wife because she cooks for you
and relieves you of your sperm…

…and gives you children
to look after you when you’re old…

…and afraid to die.

But punish your child once
and it’ll retaliate when you’re old.

The punishment…

…will be their tool.
When they put you in a home…

…that will be their excuse to
hide their disinterest…

…that we all have
towards our up bringers.

No, I don’t like the baby they’re
trying to let me have.

And I’m sure the baby
will think the same.

No, fucking is definitely
misunderstood.

It’s even damn expensive.

But well, it’s a pastime.

When you don’t want to fuck no more
that’s when you know your time is up.

And that it’s all been the
same in this life.

Merely a reproduction code
that’s been imprinted on us…

…that we think we should obey.

Being born against your will. Eat.

Wave your dick around.
Make new life. Die.

Life is one big void. It’s always been
and it’ll always be.

A large void that can do
just fine without me.

I don’t want to play that game
anymore. not in this life.

I want to experience something personal,
something intense.

I don’t want to be the final replaceable
part of a giant machine.

The day I die I want to
have done more…

…than the shit millions of fuckers
have done together.

Look at it like this…

…every sucker’s done the same things
that I did.

I don’t know.
I must find a reason…

…an excuse or what ever
to find the motivation…

…to go on another 20 years.
Until I die.

Should I start my life all over
I’d want to make porn movies.

It’s all clear.
The people who do that…

…understand the human race.

Either you’re born with a cock
which has to be…

…a big hard dick
filling snatches.

Or you’re born with a pussy
which has to be filled with cock.

In both scenarios you’ll still be alone.

Yeah, I’m a dick.
That’s it.

I’m a sad, sad dick…

Din Seul contre tous (I stand alone)

Un film de Gaspar Noé

Clubul sinucigaşilor

Mda, am văzut şi Suicide Club (Jisatsu Sâkuru, în original).

Foarte interesant filmul ăsta. Şi acum aud vocea intermitentă şi, întrucâtva, enervantă a copilului:

„Do you understand?

I understand our connection.

I understand your connection to your wife.

I understand your
connection to your children.

But as for your connection to yourself…

If you die, will you lose the
connection with yourself?

Even if you die, your connection
with your wife will remain.

So will your connection with your children.

But if you die, will you lose
your connection with yourself?

Will you live on? Are you
connected to yourself?

Why couldn’t you feel the pain
of others as you would your own?

Why couldn’t you bear the pain
of others as you would your own?

You are the criminal.

You could only think of
yourself. You’re scum.

Scum!”

…………………………………….

„Even if you were to die…

…your connection to your
boyfriend would remain.

Even if you were to die, your
link to the world would remain.

So why are you living?

Why did you come?

Did you come to repair your
connection with yourself?

Or did you come to sever that connection?

Are you now severed from yourself?”

„I am I. And I’m connected to myself.”

„Are you related to you?

Like between you and me,
victim and assailant…

…you and your boyfriend.
Can you relate to yourself?

Are you related to yourself?

Are you sought by yourself?”

………………………………..

………………………………..

„Live as you please!

Little did we know how
little do we really know.

Everyday we ‘re pressing the keys…

…that execute a million commands.

If only you would say exactly
what is on your mind…

…and tell me how you really feel.

Maybe I can lend a helping hand.

Scary it’s true, but loads of fun too.

To open up and feel the brand of life…

…for each and everyone.

Light yourself with life.

Light yourself with love.

Light yourself with memories.

All it takes is just a little
heart and courage on your part.

Turn yourself around and take
it once again from the start.

Though you may feel out
of touch at times..

…or fear a wicked spell
has got your life in hand.

If by some chance, you share the
feelings that I have for you…

…come occupy the chasm of my heart.

Together we can shed light on the dark.

Scary, it’s true. But we ‘ll be happy too.

Now do you really want to say good bye…

…and leave me high and dry.

As we go, we ‘ll forget the
pain. We ‘ll find life again.”

Anticrista lui Lars von Trier

Un film despre ceea ce am devenit fiind în fiecare zi dominaţi de frică. Despre dorinţă şi durere, plăcere şi grijă, boală şi eliberare, întuneric şi viaţă, despre agresivitate şi poezie.

De fapt fiecare secundă din Antichrist este o poezie.

Un bărbat, o femeie şi un copil. Un film minimalist, din care ieşi cu toată povara lumii în care trăim. O metaforă a prezentului.

Copilul îşi surprinde părinţii făcând dragoste. Mama nu se poate desprinde de plăcerea sexuală pentru a-şi salva copilul de la moarte. Plăcere sexuală=păcat=femeie păcătoasă(biblie)=dorinţă de moarte. Mai mult, imposibilitatea de a renunţa la plăcere pentru a-şi salva copilul îi hrăneşte credinţa potrivit căreia ea este diavolul sau personificarea răului. Plăcerea primează. Şi nu oricare: cea sexuală, plăcerea cea mai damnată a creştinismului.  Cazul ei o aduce la concluzia că toate femeile sunt păcătoase prin natura lor, adică pentru faptul că sunt femei.

Vinovăţia dusă la extrem de către maestrul extremelor, Lars von Trier.

Violenţa nu este decât prelungirea sentimentelor ambigue şi antagonice pe care le experimentăm zi de zi.

Violenţa are o singură limită reală, moartea. Acţiunea filmului merge către moarte, la fel cum viaţa merge către moarte.

Viaţa este o înşiruire de violenţe. Viaţa este haos. Haosul domneşte!

Din cauza vinovăţiei nefireşti, provocată de moartea fiului, femeia începe să se creadă răul absolut. Îşi personifică răul, îl atribuie pădurii încâlcite prin care ochii nu pot vedea liber, pădurii misterioase, care nu se lasă privită în profunzime, decât dacă ai curajul să o străbaţi, să intri pe picioarele tale în inima ei. Pădurea este necunoscutul, întunericul, pericolul. Este imaginea Diavolului. Iar întunericul minţii nu poate decât să intensifice desişul crengilor, al frunzelor, al ierbii, al zgomotelor, al paşilor…Mintea ei este ca pădurea în care a început totul. Şi pădurea este haosul, imprevizibilul şi teroarea. Se zbate între viaţă şi delir în fiecare zi. Nu se poate depărta de amintirea accidentului. Copilul stă în picioare pe pervaz şi ea îl priveşte în timp ce gustă din plăcerea trupească şi păcătoasă. Prin tot ce face vrea să dovedească existenţa Diavolului, vrea să îşi arunce vinovăţia în spatele unei himere universal acceptate ca fiind sursa tuturor relelor de pe pământ. Femeile din secolul 16, torturate în fel şi chip, omorâte cu cruzime, numai pentru că erau femei, pe care, înainte de evenimentul tragic, le apăra cu fervoare, acum devin culpabile, iar torţionarii lor nişte sfinţi care făceau ceea ce trebuia făcut. În ce se poate transforma un amalgam de scene sexuale explicite şi agresivitate? – dacă spun artă cinematografică, nu mă crede nimeni, până nu vede; dacă spun, un film sado-masochist care se termină teribil, parcă mai trezesc curiozitatea ici-colo.

O luptă între natural şi supranatural. O luptă între o femeie care vrea să moară şi un bărbat care nu vrea să o lase să moară. Doi oameni a căror singură cale către linişte este răul: a ei aproape în tot filmul, a lui, la sfârşit. Ghindele care cad pe acoperişul cabanei – demistificarea supranaturalului prin explicaţii raţionale.

Filmul pare uneori anti-feminist, deşi nu are a face cu asta, din moment ce societatea este cea care dictează de cele mai multe ori cine trebuie să fim în situaţia x sau y. Societatea are reţete şi pentru femei şi pentru bărbaţi. Fiecare ar trebui să se comporte aşa cum e programat, aşa cum îi dictează istoria: serie de evenimente descrise de oameni. Femeile, ca şi bărbaţii, îşi au locul lor în istorie şi în anumite cazuri, cum ar fi cel din filmul Antichrist, tragedia le aşează faţă în faţă cu societatea patriarhală, care zice că femeile sunt rele, sunt păcătoase, sunt viclene; e o scenă în care ea îi spune lui: O femeie care plânge este o femeie vicleană.

Ce să mai zic, Lars von Trier rămâne unul dintre regizorii mei favoriţi. Antichrist merită văzut, chiar dacă e un film bolnav şi pornografic, urât şi scârbos, sângeros şi violent. Merită văzut pentru că te face să închizi ochii de oroare şi să ţi-i întorci către interior, ca să observi ce a mai rămas autentic din tine.

12 filme cu tâlc

În ultima vreme amvăzut mai multe filme. Mai jos sunt alea care mi-au plăcut cel mai mult. Nu e un top, chiar dacă Alexandra’s project mi s-a părut mai deosebit (dement).

Alexandra’s project (2003) –  Rolf de Heer

A simple plan (1998) – Sam Raimi

A serious man (2009) – Ethan Coen & Joel Coen

Le locataire (1976) – Roman Polanski

Oldboy (2003) – Chan-wook Park

Spoorloos (1988) – George Sluizer

The road (2009) – John Hillcoat

The burning plain (2008) – Guillermo Arriaga

Triangle (2009) – Christopher Smith

Avatar 2009) – James Cameron

Primer (2004) – Shane Carruth

Blindness (2008) – Fernando Meirelles

Filmul Avatar

Un film care trebuie văzut şi dincolo de spectacol şi efecte speciale.

„I hear you brother

And thank you

Your spirit will go to Eywa.

And your body will remain

to become a part of the People:

A clean kill.”

O lecţie pentru toţi oamenii creată pentru toate gusturile.

Un mesaj ce străbate veacurile: Nu vă băgaţi unde nu cunoaşteţi, unde nu înţelegeţi. Dacă aţi înţelege, cu siguranţă nu aţi mai deranja echilibrul natural al vieţii.

O palmă dată ignoranţei şi reflexului omului de a lua ce nu-i aparţine şi de a nu oferi nimic în schimb.

O atenţionare: mâna care vă hrăneşte trebuie respectată; mâna care vă hrăneşte este Natura de care voi vă credeţi separaţi.

Un sfat şoptit: Nu vă mai credeţi invincibili. Aveţi grijă de ce-i al vostru şi lăsaţi în pace teritoriile care nu vă aparţin. Bogăţia materială nu e totul.

Un îndemn către simplitate şi răbdare. Către plenitudinea vieţii.

Un pas mic dar intens pentru revizuirea moralei, un manifest subtil de etică.

Un spectacol măreţ şi costisitor, susţinut de ideea Unităţii tuturor lucrurilor şi fiinţelor.

Un film foarte bun, pe care era să nu-l văd, din cauza unei idei preconcepute: E doar un blockbuster plin de efecte speciale nesusţinut de vreo idee care să mă intereseze ori o idee care să însemne ceva pentru vremurile în care trăim.

O creaţie genială şi curajoasă: a face un film pentru publicul larg cu idei care sunt ridiculizate sau ignorate de publicul larg, cu intenţia de a fi văzut de sute de milioane de oameni, de a deveni un film de succes.

O reuşită în acest sens.

Nu vreau să se facă Avatar 2. Sau 3. Sau 4. E de ajuns 1.

Vreau să fie văzut de tot mai mulţi oameni.

Să le treacă prin minte măcar pentru o secundă evidenţa că ce au văzut în film nu e doar ficţiune, că este reprezentat şi trecutul omenirii, şi prezentul, şi viitorul (în cazul în care toţi continuă să danseze pe aceeaşi melodie macabră, compusă de nişte oameni care nu ştiau unde vor ajunge ideile lor, cum se vor transforma ele şi în ce vor degenera).

„I’m trying to understand this deep connection the people have to the forest. She talks about a network of energy that flows through all living things. She says, all energy is only borrowed and one day you have to give it back.”

„Those trees were sacred to Omaticaya in a way you can’t imagine. You throw a stick in the air… it’s gonna land on some sacred fern. I’m not talking about some kind of pagan voodoo. I’m talking about something real, something measurable in a biology of the forest.

What we think we know, is that there’s some kind of electro chemical communication between the roots of the trees. Like synapses between neurons. And each tree has 10 to the fourth connections to the trees around it. And there are 10 to the tvelfth trees on Pandora. Which is a lot, I’m guessing. It’s more connections than in the human brain. Get it? It’s a network. It’s a global network, and the Na’vi can access it. They can upload and download data. Memories, at sites like the one you just destroyed.

The wealth of this world isn’t in the ground, it’s all around us. The Na’vi know that, and they’re fighting to defend it.

If you want to share this world with them, you need to understand them.