Despre Trib, Homo Sapiens, Homo Gestalt şi o Meduză

Ştiu, o să pară un articol mistic. Asta e.YinYangTaijitu

Am citit mai demult Ismael, o carte care mi-a plăcut extrem de mult, şi azi mi-am amintit de povestea aia cu Meduza (e la pagina 26, iată linkul ). Cam de la povestea asta mi-a venit ideea cu articolul următor. Nu ştiu de ce. Nici nu ştiu dacă va avea vreo legătură până la urmă cu Meduza, deşi ceva îmi spune ca va avea.  E tot o poveste. Eu nu ştiu să scriu altceva decât poveşti. Asta e, dacă mă simt mai apropiat de intuiţie decât de raţiune.

Mă gândesc la triburile din vechime şi la cele câteva care au mai rămas şi îmi sare în ochi un aspect foarte vizibil: ei trăiau în natură, în comuniune cu natura şi între membrii tribului existau legături foarte strânse. Mai mult, mie-mi pare că această legătură strânsă între Membrii Tribului – Natură poate fi asemuită foarte bine cu o simbioză. Simbioza este definită în felul următor în dex-ul nostru online cel de toate zilele – “Asociere a două vieţuitoare din specii diferite, care îşi duc viaţa în comun. ♦ (Fig.) Unire strânsă, intimă; prietenie. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiose, cf. gr. syn – cu, bios – viaşă]”. Putem considera natura o vieţuitoare? Vieţuitor este ceva în viaţă. Natura, după mine, este în viaţă în toate sensurile. Aşa că nimic nu mă opreşte să extind conceptul de vieţuitoare, astfel încât să cuprindă şi natura. Din câte ştiu simbioza presupune şi o dependenţă reciprocă a vieţuitoarelor care trăiesc în comun. De exemplu o termită care nu poate mistui lemnul, dar microbii din stomacul termitei pot, iar termita mănâncă ceea ce lasă microbii după ce au mâncat. Nu văd de ce triburile şi natura nu erau în dependenţă reciprocă. Aşa că o să continui de la ideea că tribul şi natura erau/sunt în simbioză. Eu aşa văd lucrurile.

Între membrii aceluiaşi trib exista o legătură strânsă, fără de care tribul n-ar mai fi putut supravieţui. Tribul era format din oameni, iar oamenii fac parte din aceiaşi specie. Ar fi putut exista simbioza între ei? Conform definiţiei, nu. Dar dacă ne imaginăm o legătură aşa de strânsă încât membrii tribului convieţuiau ca un întreg, ca un singur organism? Aş asemui tribul cu organismul uman, în cadrul căruia se petrec extraordinar de multe chestii de care nu suntem conştienţi. Nu suntem conştienţi de existenţa organismului în fiecare clipă, dar atunci când o facem ştim că facem parte din el şi el face parte din noi şi că gândul şi materia nu sunt despărţite, ci formează o unitate. Aici am cam generalizat. Sunt unii oameni care ridică în slăvi materialismul, alţii sunt cu imaterialul, alţii cu ambele, dar privite separat, ca fiind două părţi diferite, dar puţini sunt cei care cred în Holism. Sau mai mulţi. Nu ştiu. Nu i-am numarat. Să ne imaginăm că Tribul  este un organism de felul acesta ale cărui părţi se întrepătrund formând un întreg. Între Trib (organism) şi natură există o relaţie de simbioză, dar aş extinde (extind cam mult, nu?) şi aş merge până într-acolo încât aş spune că Tribul şi natura sunt O singură fiinţă. Termita şi microbii din stomacul ei sunt o singură fiinţă, la fel cum omul şi creierul său sunt o singură fiinţă. Da, dar creierul nu este o fiinţă. Aşa e. Nici creierul fără om nu ar exista la fel cum nici microbii ăia fără termită nu ar supravieţui. Aşa, pentru că am clarificat cât de cât pot merge mai departe, altfel devin plictisitorJ.

Ce mă face să cred în scenariul ăsta? Un fapt foarte simplu şi oarecum demonstrabil. Natura este împotriva sinuciderii. De ce triburile nu distrugeau natura? Pentru că era ca şi cum şi-ar fi extirpat creierul. De ce erau paşnici? Pentru că ar fi durut o eventuală răzvrătire. Aş asemui răzvrătirea cu o boală a unui organism pe care anticorpii o elimină mai devreme sau mai târziu.

Dar, se spune că ar fi existat nişte rebeli care ar fi ales calea răzvrătirii, la Revoluţia agricolă, acum 10 000 de ani. Au format un alt organism separat de natură, doar aparent, care se baza pe exploatarea naturii, adică pe auto-devorare şi autodistrugere treptate.

Cum s-au format ei, nu despre asta vreau să vorbesc. De ce s-au format? Doar un aspect mă interesează. După fiecare perioadă extremă urmează o altă perioadă opusă care se dezvoltă până la extrem ca mai apoi să lase loc unei alte perioade opuse care la rândul ei se va dezvolta până la extrem: Yin şi Yang, aici voiam să ajung.. Cel puţin aşa ne învaţă istoria. După o perioadă de prosperitate extremă urmează o perioadă de criză extremă. simbolul cel mai relevant e Yin şi Yang. Filozofia Tao e cea mai holistică. Iar pe mine mă interesează foarte tare aspectul ăsta al problemei. Ceea ce “aberau” oamenii ăia acum mii de ani despre Tao se potriveşte perfect cu principiile fizicii cuantice de azi. Ce “coincidenţă”. Dar despre asta voi scrie într-un articol separat…

Acum mă întreb şi eu, că tot am ajuns aici, ce dracu legătură e între Tao, Meduza lui Daniel Quinn şi Revoluţia agricolă. Bună întrebare. O să încerc să răspund. Deşi nu ştiu dacă voi reuşiJ.

Să ne imaginăm că acum 10 000 de ani, chiar înainte de Revoluţia agricolă a existat o astfel de perioadă extremă. De ce n-ar fi fost o perioadă extremă? Lumea o ducea mult prea bine atunci. Când organismul o duce mult prea bine, trebuie să apară o boală, iar după boală, organismul îşi revine treptat şi continuă să o ducă bine şi aşa mai departe. Cu o singură excepţie, atunci când boala este incurabilă, cum e SIDA, de exemplu. Ceea ce se întâmplă acum cam aşa pare a fi. O boală fără leac. O extremă boală fără leac care riscă să ucidă întregul organism. Atunci au apărut ceilalţi oameni. Au format o nouă cultură, separată (aparent) de natură, au venit cu conceptele lor de bine şi rău şi derivatele acestora. Cultura lor se baza şi se bazează pe distrugerea a tot ce nu e ca ei. Şi au continuat să distrugă, să distrugă, treptat-treptat, apropiindu-se de extremă, până azi când iată că ne aflăm într-o asemenea extremă.

În cultura asta auto-distructivă, au început să re-apară primele semne de holism. Da, chiar aşa. Numai că Tancul e prea mare de data asta ca să fie distrus. Sau? Cine ştie. Nu putem ştii nimic cu siguranţă. Aceste semne firave au început o dată cu fizica cuantică. Ea ne spune, contrar fizicii lui Newton, că întreg Universul e un mare Întreg, fără parţi independente, aşa cum ne-au învăţat de secole dualiştii sau materialiştii:

Suntem conduşi spre noţiunea de întreg indestructibil, noţiune opusă ideii clasice de realitate separată în părţi ce pot fi analizate independent…Ideile clasice de relitate constituită din componente elementare fundamentale şi de sistem alcătuit prin alăturarea şi aranjarea părţilor au fost părăsite. Spunem acum că interdependenţa cuantică a întregului constituie realitatea fundamentală şi că părţile care se comportă doar în mod relativ independent sunt forme particulare integrate acestei unităţi.( David Bohm)

În cultura asta autodistructivă au apărut primele semne de comunicare acauzală între persoane şi între acestea şi Natură. Bineînţeles nimeni nu crede, pentru că nu pot fi dovedite ştiinţific. Dar ce, Newton se gândea că se va naşte Einstein care-i va zdruncina concepţia sa rigidă despre lume? Eu nu cred că se gândea. Ca o analogie, foarte mulţi spun, Nu se poate, pentru că legile fizicii spun altceva, nu există comunicare acauzală(!!!). Probabil o fac dintr-o încăpăţânare, dintr-o ambiţie de viaţă (toată viaţa au fost siguri de ceva şi deodată vine cineva şi le dovedeşte că s-au înşelat: omul vede numai ce este învăţat să vadă) şi nu se gândesc că aceste legi ale fizicii nu se aplică domeniului contestat. Legile fizicii se aplică numai anumitor sisteme, nu realităţii în întregime. De vreo o sută de ani se lucrează la o teoremă care să explice realitatea în întregime. Dar nici până azi n-a fost descoperită.

În cultura asta autodistructivă, să ne imaginăm că există oameni moderni care pot trăi ca un întreg, ei şi întregul univers, Unul. Nu ca pe vremuri, în păduri, pentru că în stadiul de faţă aşa ceva nu mai este posibil. Pe de altă parte nici nu prea mai sunt păduri pentru a băga toţi oamenii în ele. Să ne imaginăm că doar trăiesc într-o altă formă, dar având aceeaşi esenţă cu modul de viaţă al primitivilor. Trăiesc şi comunică între ei şi cu mediul înconjurător natural, poate la fel cum vorbeau cu zeii primitivii. Să-i numim Homo Gestalt. Poate că nu sunt mulţi. Dar pot deveni mai mulţi. Meduza lui Ismael a greşit când a afirmat că în final a apărut ea, lăsând să se înţeleagă că ea este culmea evoluţiei. Prin asta a exclus orice posibilitate viitoare de evoluţie pentru ea însăşi. Şi tot aşa fac şi oamenii civilizaţiei noastre.

Un foarte posibil cataclism mondial cauzat de această cultură autodistructivă, va împiedica evoluţia celelaltor specii, inclusiv a noastră. Iar dacă noi am ajunge să depăşim stadiul de indivizi separaţi, aşa cum ne învaţă încă paradigma clasică, într-un timp foarte scurt, atunci ar mai fi o şansă. Următoarea etapă în evoluţia umanităţii nu va fi una fiziologică, ci una spirituală. Această etapă spirituală nu trebuie înţeleasă făcându-se analogie cu religia. Ci doar o evoluţie spirituală naturală. Bineînţeles, dacă timpul ne va permite, în această cultură autodistructivă.

Anunțuri

Iraţional

IJeffrey Michael Harp_vacuous

De la T. S. (Simbioza)

Erau 6 persoane la o masă. Una dintre ele le întreabă pe celelalte 5: Cum ar fi ca eu să văd pentru noi, tu să auzi pentru noi, tu să miroşi pentru noi, tu să guşti pentru noi, tu să simţi pentru noi? Să fim ca o singură fiinţă?

Şi eu? întreabă a 6-a persoană.

Tu să ne uneşti. Datorită ţie noi să fim Noi.

II

Tabloul (Generaţia exteriorului şi a ignoranţei)

-Hei, vrei sa vii să-mi vezi ultima lucrare? Tabloul, l-am terminat. Mie mi se pare reuşit. Ai fi prima persoană care-l vede.

-Tu eşti primul care l-a văzut, l-a corectat, fudulă.

-Nu, nu, nu, tu ai fi, nici eu nu l-am văzut. Nu sunt sigur. Serios. Nu glumesc. Poate că l-am desăvârşit şi la o secundă după ce am ieşit pe uşă, bum, am uitat ce am pictat. Da, da, ştiu că am pictat. De fapt, nu sunt sigur. Sunt absurd, aşa-i? Am crezut la un moment dat că nu l-am văzut niciodată. Nu e exclus, deşi, atunci mă întreb, cum de l-am pictat?

-Eşti nebun, i-a spus oarecum îngreţoşată.

-Mai bine hai să-l vezi.

-Mă faci curioasă. Mi-e frică de tine când vorbeşti ciudat.

Ciudat = Rău

I-a zâmbit.

Ea i-a întors zâmbetul stânjenită.

Au plecat împreună spre locuinţa lui.

El i-a deschis uşa galant şi a poftit-o înăuntru, în speranţa că poate va mai repara ceva din ceea ce stricase încercând să fie el însuşi de faţă cu ea pentru prima dată în relaţia lor.

Ea a refuzat. L-a lăsat pe el întâi.

-Îndrăzneşte, a îndemnat-o, nu te mănâncă nimeni, de parcă e prima dată când intri la mine. Ciudato. Şi-a muşcat limba după ce a rostit cuvântul interzis.

Îi displăcea să i se spună ciudato.

Ciudat = Rău

-Nu pot. Nu mă pot mişca.

-Hai, nu e timp de glume, sunt nerăbdător să vedem ce am pictat.

-Chiar nu pot… să mă mişc.

O umbră de panică i s-a întipărit pe faţă. Umbra s-a întins treptat şi pe faţa lui până ce i-a cuprins-o în întregime. La capătul holului uşa atelierului era deschisă. Putea zări geamurile larg deschise în dreptul cărora era şevaletul, cu faţa către ele. S-a uitat şi el într-acolo.

-Bine, a încheiat o frază neâncepută, cu o doză de calm stoarsă din ultimele rezerve, o să aduc tabloul aici.

A dat fuga la şevalet, a tras lucrarea de pe el fără să se uite măcar pe furiş la ea şi s-a oprit în dreptul ei, ţinând-o ca pe o pancartă, în dreptul pieptului.

-Dar e gol, e un tablou alb, e pânză albă, îţi baţi joc de mine?

Când spunea îţi baţi joc de mine era semnalul unui dezacord total între valorile Ei şi valorile unui oarecare el, astfel semnaliza o insultă de neiertat la adresa ei.

L-a întors vizibil agitat şi ofuscat.

-Nu e gol. Aici sunt toate chestiile pe care nu le vezi la mine. Aici sunt eu cel intim pe care tu nu ai vrut să-l cunoşti niciodată. Pentru că te-ai mulţumit să extragi doar ceea ce te satisfăcea, nu şi ce mă satisfăcea. Ăsta sunt eu.

-Eu nu văd nimic. Dacă e aşa cum spui atunci… atunci pentru mine eşti gol. Vid. Ca o foaie albă, nescrisă.

-Ştiu. O foaie albă pe care tu ai vrea să te transcrii pe tine însăţi. Ţi-ar plăcea să fie o foaie albă acolo unde tu nu vezi nimic. Dar acolo eu mă scald în mii de gânduri.

Nu mai pot intra la tine în casă, sunt din piatră numai la gândul că vreau să intru. O să plec, a încheiat sec.

A închis uşa după ce nu i-a mai auzit paşii pe scari. S-a lipit cu spatele de ea şi şi-a mai contemplat o dată capodopera satisfăcut.

III

Iraţional (Gândurile unui Retardat Genial)

…apoi nimic pată închisă spre a patra cale care încotro lumina suflă sulf să masa dedesubtului cu praf închegat prin televizoarele crispaţilor ciment întru pagini din cărţilor difuzoare. Nu nu înfunda creativităţi mai gazul brichetelor pe când microfonii înceţi călcând aere toamnă. Linguriţe cântă papuci case căştilor negrii. Strigător la cer.

Fotoliu greţoşi să-şi lege şiret şi şiretul ţipa greu prin acreli dezmoşteniţi slăbănoage când seci e bulina pereţilor zgârieturi le lor crăpa lemnului magazia toracică.

Voma ascunde-mă fericirea credinţe sunet adâncimilor. Abreviază-mă rogi becuri solar neamurilor repede ascultă. Nimic nicăieri în urlet magnetofonii agitatoreconciliante povăţuitorilorevoltatorigidocronici. Vrilivisvălatic pe crengile astupate cu creşerovale. Nivelcongermina cade în prăpastia fecundastompată. Nimic strigă în gura mare. Consternaţioniştii din toţi colţii ţări leproşenic. Amiază. De la un serviciu el acupuncturaţii lor crizoşenie vremelnicoalambicaţii spaţionegioplici.

Praf pe ochi în gură în piele în sânge în vene în celule în celule în celule. Visează-mă visează-mă visează-mă către un copacii coborâţi spre etajul parteronic.

Praf în vis de mărime medie când l-am citit mi s-a ajuns apa de smoală. Vis vis vis.

Iubire cazândă spre un alt niveluri cecontrolaceamendacecerta. Iubirea este fulg în flăcări ale evantaielor pipiţe creţe nimici mi revoltă ci uită. Iubirea este un semnopatie de greva o incapacităţi reflexe cu mâinile ridicate cătun e uri reorienta soare copţi. Iubirea este primejduise o animal moarte concavic sternograma sângerie. Am trezit din mine o cuţit cu care am tăiat o pâine caldă ce s-a rupt în loc să se taie. Strigător la cer. Muzica este iubirea este credinţa care nu vegetatori în acrisfinţiţi asfinţiţi este strigător la cer. Trebuie ca eu voi să înţelegeţi că aşa ridic pavela ricoşează şi îmi revocă o strigător la cer care nimic nu se mai întoarce înapoia mea. Compromisul este atunci când rectangularitatea ivorică reiese din tulpinalul reproşează. Cine parge sparge cod ireproşabil…Iraţionalitatea este nevoie ilogician organic omuleţii miliardofili. Iraţionalitatea se serigi seringi înţepate cu venele mele care infectează spaţii le cremene reorientare ale gândurilor către absurd. Înţelegere. Absurdul este unitar. Iraţionalitatea este unitar. Iubirea sunt unitar. Compronisul existenţa melcului este forţa greieri creieri zile cu lunatic. Raţiunea alambicoida spaţiu-timp reorganizat-vremelnici. Neînţelegere revolta trupească se reflectă în reproşabil refect defect ricozo ricoşa. Avid ceric celeric. Reformatoclinic regret limbic fricoşii sper că merge. Asfinţi asfinţii recolta de niciunde ar fi acolo este strigător la cer…

IV

1 : 0 = ?